Heinrich Heine - În minunata lună mai

În minunata lună mai

Când dau bobocii-n floare,

În pieptul meu a încolţit

Iubirea vrăjitoare.

În minunata lună mai

Cu păsări cântătoare,

I-am spus tot ce mă doare,

Dorinţă şi dogoare.

Heinrich Heine - Teamă n-ai, căci loc mai sigur

Teamă n-ai, căci loc mai sigur

Ca la mine altul nu-i -

Ca să nu ne fure nimeni,

Uşa camerei o-ncui.

Vântul casa n-o dărâmă

Oricât ar sufla de tare;

De ţi-e teamă de incendiu,

Iată, suflu-n lumânare.

Iar acuma să-mi îngădui

Să te strâng în braţe bine -

Că răceşti uşor, iubito,

Dacă n-ai un şal pe tine.

PAUL VALÉRY - INSINUANTUL

Curbe, o, meandru
Al seducţiei, – oare
E vreun gest mai tandru
Decât o lentoare ?

Drumu-mi ce-l ştiu bine
Eu îl vreau şi-al tău;
Gându-ascuns în mine
Nu e să-ţi fac rău.

Surâzândă,-n fasta
Seară, – te răneşte
Libertatea asta
Ce descumpăneşte ?

Curbe, o, meandru,
Taina mea adâncă,
Verbul cel mai tandru
Amâna-l-aş încă.

În traducerea lui Şerban Foarţă

Guillaume Apollinaire - Loreley

La Bacharach de-o vrăjitoare blondă se zvonea
Mureau pe rând bărbaţii îndrăgostiţi de ea

Episcopul chemând-o-într-o zi la judecată
Orbit de frumuseţea-i o şi iertă îndată

O Loreley frumoaso cu ochi de nestemate
Ce mag a pus în tine puterea-i fără moarte

Sătulă sunt de viaţă mi-s ochii blestemaţi
Căci au murit părinte privindu-mă bărbaţi

Mi-s ochii două flăcări nu nestemate rare
Zvârliţi-i dar în flăcări să-şi afle-a lor pierzare

În flăcările tale eu ard copila mea
Să te condamne altul tu m-ai vrăjit deja

Nu râdeţi preasfinţite rugaţi-vă deci iute
Daţi semn să mă omoare şi Domnul să vă-ajute

Iubitul meu plecat e pe-ndepărtat meleag
Daţi semn să mă omoare căci n-am nimica drag

Mi-e inima bolnavă eu trebuie să mor
De m-aş privi-n oglindă ar trebui să mor

Mi-e inima bolnavă căci n-am pe-al meu iubit
Mi-e inima bolnavă de când m-a părăsit

Episcopul la sine trei cavaleri chemat-a
Duceţi-o-n mânăstire e rătăcită fata

Te du nebună Lore cu ochi tremurători
Vei fi în alb şi negru măicuţă mâine-n zori

Porniră-apoi toţi patru la drum peste muscele
Îi implora frumoasa cu ochii plini de stele

Lăsa-ţi-mă o clipă pe acel mal frumos
Ca să mai văd o dată castelul meu frumos

Şi să-mi mai văd în fluviu ochi limpezi blonde plete
Voi merge-apoi în schitul de văduve şi fete

Zburda pe stâncă vântul prin părul ei bălai
Strigară cavalerii o Lore Loreley

Pe Rin soseşte-o luntre e el de bună seamă
Iubitul meu e-ntr-însa el m-a văzut mă cheamă

O inima-mi se-nmoaie iubitul meu soseşte
Atunci ea se apleacă şi-n Rin se prăbuşeşte

Căci s-a văzut în unde frumoasa vrăjitoare
Cu ochii săi ca Rinul cu părul ei de soare


Versiune românească de
Petru Dincă

Sappho - Invocaţie către zeiţa Afrodita

Afrodita, fiica lui Zeus, vicleană
Tu din tronul tău scăpărând lumină,
Nu mă frânge în chinuri, te rog, stăpână
Nici în aleanuri.

Zeiţa: "Cine te supără?
Persuasiunea pe cine vrei să convingă?
În curând cea care fuge acum de tine te va urmări,
şi, dacă nu te iubeşte, te va iubi."

Sappho - Unei femei needucate

Când vei fi murit, vei zace pe veci,
fără ca cineva să-şi aducă aminte de tine;
tu n-ai avut niciodată parte de trandafirii Pieirii;
fără renume aici, tot aşa vei rămâne şi în Hades,
rătăcind încolo şi încoace printre morţii necunoscuţi.

Sappho - Afrodita

Fericit mire, căsătoria s-a împlinit aşa cum ţi-a fost pe plac,
ai fecioara pe care ţi-ai dorit-o;
înfăţişarea ta, mireasă, este numai graţie,
privirea ţi-e nespus de dulce,
iubirea e răspândită pe faţa ta frumoasă.
Afrodita te-a cinstit în mod deosebit...

Wislawa Szymborska - Bunătatea orbilor

Poetul îşi citeşte versurile în faţa orbilor.
N-ar fi crezut că o să-i fie atît de greu.
Vocea îi tremură.
Mîinile la fel.

Îşi simte fiecare propoziţie
supusă unui test al întunericului.
Trebuie să se descurce singur,
fără ajutorul culorilor sau al luminii.

Un efort mult prea mare
pentru stelele din poemele sale,
pentru zorii de zi, curcubeiele, norii, luminiţele, luna,
pentru peştii de culoarea argintului de sub apă,
ori pentru vulturul atît de tăcut din înaltul cerului.

Citeşte – de vreme ce e prea tîrziu să se oprească –
despre băiatul în jachetă galbenă de pe pajiştea-nverzită,
despre acoperişurile roşiatice gata de numărat în vale,
despre numerele nărăvaşe de pe tricourile unor jucători
sau necunoscutul despuiat ce stă în uşa-ntredeschisă.

Şi-ar dori să nu mai menţioneze – deşi nu are de ales –
toţi sfinţii de pe cupola catedralei,
fluturatul unei mîini de la fereastra unui tren,
lentilele microscopului, inelul ce aruncă o sclipire,
pînzele albe din cinematograf, oglinzile, albumul plin de chipuri.

Dar nemăsurată e bunătatea orbilor,
nelimitată le e îngăduinţa, mărinimia.
Ei ascultă, zîmbesc şi aplaudă.

Cîte unul chiar se apropie
cu o carte ţinută pe dos
cerînd un autograf de nevăzut.

Traducere de Doru Cosmin Radu

Wislawa Szymborska - Teroristul... pândeşte

Bomba va exploda în bar la unu şi douăzeci.
Acum e doar unu şi şaisprezece minute.
Unii încă mai au timp să intre.
Alţii să iasă.

Teroristul e de cealaltă parte a străzii.
Distanţa îl protejează
şi priveşte ca la cinema:

O femeie într-o jachetă galbenă... intră.
Un bărbat cu ochelari fumurii... iese.
Un grup de băieţi în blugi... discută.
Şaisprezece minute şi patru secunde.
Un puştan norocos călare pe scuter... trece.
Un pălugan... intră.

Şaptesprezece minute şi patruzeci de secunde.
O fată... se plimbă; o fundă verde-i flutură-n păr.
Autobuzul o acoperă.
Unu şi optsprezece minute.
Fata a dispărut.
O fi intrat? N-o fi intrat?
O să vedem cînd or să scoată cadavrele.

Unu şi nouăsprezece minute.
Se pare că nimeni nu mai intră.
Un grăsan chelbos părăseşte localul.
Se scotoceşte prin buzunare.
Mai sînt zece secunde pînă la şi douăzeci.
Grăsanul se întoarce să-şi recupereze mănuşile.

E unu şi douăzeci.
Cum se tîrăşte timpul.
Acum e momentul.
Nu, nu chiar acum.
Ba da, acum.
Bomba... explodează.

Traducere de Doru Cosmin Radu

Wislawa Szymborska - Unora le place poezia

Unora –
asta înseamnă că nu tuturor.
Nici măcar celor mai mulţi, doar cîtorva.
Nu punem la socoteală şcolile, unde-i impusă,
nu-i socotim nici pe poeţi,
ne dă cam două fiinţe dintr-o mie.

Le place –
dar le place şi supa cu găluşte,
şi complimentele, chiar şi culoarea albastră,
haina cu care s-au obişnuit,
nu mai vorbesc de propria lor părere
sau mîngîiatul unui cîine.

Poezia –
dar ce e poezia?
S-au dat atîtea răspunsuri evazive
la această întrebare.
Nici eu nu ştiu ce-i poezia,
şi mă agăţ de-acest nu ştiu ca de-un colac de salvare.

Traducere de Doru Cosmin Radu