Franz Kafka - Lasă viitorul să doarmă

Lasă viitorul să doarmă
Fiindcă dacă îl trezeşti prea devreme
Vei avea un prezent somnoros.

traducere Dan Dănilă

Franz Kafka - Timpul care ţi-e dat

 
Timpul care ţi-e dat este atât de scurt, încât
dacă pierzi o secundă ţi-ai perdut deja toată viaţa,
fiindcă nu este mai lungă;
e doar atât de lungă cât timpul pe care îl pierzi.

traducere Dan Dănilă

Franz Kafka - Poate nici aceasta nu e de fapt iubire

Poate nici aceasta nu e de fapt iubire,
când spun că îmi eşti cea mai dragă;
iubirea este că îmi eşti cuţitul
cu care scormonesc în mine.

traducerea Dan Dănilă

Franz Kafka - Rece şi apăsător

Rece şi grea e ziua de azi.
Norii sunt stane de piatră.
Vântul e rouă biciuită.
Oamenii încremenesc.
Sub paşi sună metale
Din pietrele de mină
Iar ochii privesc
Spre lacuri albe, departe.
.
În vechiul orăşel se înalţă
Căsuţe luminate de Crăciun,
Gemurile lor colorate privesc
Spre pieţe mici, viscolite.
Prin scuarul luminat de lună
Trece un om neauzit prin zăpadă,
Umbra lui mare e purtată
De vânt spre înalt, peste case.
.
Trec oameni pe poduri întunecate
Pe lângă sfinţi
Cu palide luminiţe.
.
Norii trec pe cerul cenuşiu
Pe lângă biserici
Cu turnuri amurgind.
Cineva, sprijinit de balustrada zidită
Priveşte în apa înserării
Cu mâinile pe pietre străvechi.

traducerea Dan Dănilă

 

Franz Kafka - Declaraţie de dragoste

Mâna ta este în mâna mea
Atâta timp cât o laşi acolo.

traducere Dan Dănilă

Franz Kafka - Cunoaşte-te pe tine însuţi

Cunoaşte-te pe tine însuţi nu înseamnă:
Urmăreşte-te.
A te urmări
Este cuvântul şarpelui.
Înseamnă:
Fă-te stăpân pe faptele tale.
.
Dar acum deja eşti
Stăpânul faptelor tale.
Deci cuvântul înseamnă: tăgăduieşte-te!
Distruge-te!
Deci ceva rău
Şi doar dacă te apleci foarte tare
Îţi auzi şi partea bună, care spune:
“Pentru a te face acel care eşti.”

traducerea Dan Dănilă

Franz Kafka - Sub soarele înserării

Sub soarele înserării
şedem cu umerii aplecaţi
pe bănci, la iarbă verde.
Cu braţele atârnate,
cu ochii clipind de tristeţe.
.
Iar oamenii trec în hainele lor
se plimbă clătinându-se pe pietriş
sub cerul acesta mare
care de pe colinele din zare
se desfăşoară peste munţii îndepărtaţi.

traducerea Dan Dănilă

Franz Kafka - Satul învecinat

Bunicul obişnuia să spună:
“Viaţa este uimitor de scurtă”.
Îmi năvăleşte acum în memorie
şi de abia înţeleg, de exemplu,
cum un tânăr se poate hotărî
să călărească spre satul vecin
fără a se teme deloc
– neluând în seamă nenorocirile posibile –
că durata unei vieţi obişnuite
decurgând sub semnul norocului, nu ajunge
nici pe departe pentru o asemenea călătorie.

traducere Dan Dănilă

Mihail Lermontov- Poetul

Pumnalul meu luceşte-n podoaba-i aurită,
Tăiş fidel şi veşnic treaz;
Oţelul lui păstrează, misterios călită,
Tăria orientului viteaz.

Slujind fără simbrie unui voinic în munte,
Prin câte locuri n-a ajuns!
A pus pe multe piepturi duşmane urme crunte
Şi multe paloşe-a străpuns.

Îşi însoţea stăpânul la luptă cât de grea;
Jignit, din teacă se grăbea să iasă.
Pe-atunci, o încrustare de preţ i se părea
Nevrednică şi ruşinoasă.

Un dârz cazac îl smulse stăpânului răpus
La Terek, într-o bătălie.
Pe urmă, multă vreme, a stat pe-o masă pus,
La un armean, în prăvălie.

Zdrobită-i vechea teacă. Şi el, odinioară
A fost tovarăşul unui erou,
Neglorios şi paşnic atârnă-acum de-o sfoară
Sclipind în aur, ca un bibelou.

Nu se gândeşte nimeni să-l mângâie, să-l şteargă,
Şi nici un credincios smerit
Nu-i mai citeşte slova săpată când se roagă
În zori, întors spre răsărit.

În veacul nostru lânced acum şi tu la fel,
Poete, ţi-ai uitat menirea:
Ai dat în schimb pe aur puterea ta de-oţel
Care uimea pe vremuri omenirea.

Odinioară ritmul vânjos al vorbei tale
Putea la luptă pe ostaşi să-i mâie;
Poporu-avea nevoie de el ca de pocale
La mese, şi la rugă de tămâie.

Şi versul tău în lume, duh sfânt peste toţi vecii,
Îşi răspândea înalta lui solie
Cum clopotul, pe vremuri, suna în turnul Vecii
Şi la restrişte şi la bucurie.

Dar simplul, mândru-ţi cântec ne pare sterp şi van;
Nouă ne place fastul şi spoiala.
Bătrână, lumea noastră se dă cu suliman
Ca să-şi acopere zbârceala.

Te vei trezi tu oare, profet batjocorit?
Vei scoate tu vreodată la lumină
Din teaca lui de aur pumnalu-acoperit
De jalnica dispreţului rugină?



 Traducere de Al. Philippide

E.A.Poe - Annabel Lee - recita Sandu BARBU