Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Edith Södergran - Dragoste

 


 

Sufletul meu era o rochie albastru-deschis de culoarea cerului;
am lasat-o pe-o stînca, pe țărm,
și-am venit la tine goală ca o femeie.
Și ca o femeie m-am așezat la masa ta,
am băut vin cu tine și-am sorbit din parfumul de roze.
M-ai găsit frumoasă, mi-ai spus că m-asemuiam
unei ființe văzute în vis,
am uitat totul, am uitat copilăria, căminul,
nu-ți știam decît mîngîierile ce mă țineau prizonieră.
Și tu ai luat surîzînd o oglindă și m-ai rugat:
privește-te-n ea!
Am văzut că umerii mei erau facuți din pulbere
și cădeau în pulbere,
am văzut că frumusețea mi-era bolnavă și nu voia
decît să dispară,
O, strînge-mă tare în brațe, atît de tare încît să
nu-mi mai trebuie nimic altceva.

 

Else Lasker Schuler - Cântecul meu de dragoste

 


 

Ca un tainic şipot

Al meu sânge murmură,

Mereu despre tine, mereu despre mine.

 

Sub luna îmbătată

Visele mele goale, visele mele dibuitoare,

Lunatici copii,

Lin peste spini tenebroşi - dansează.

 

O, buzele tale-nsorite!..

Aroma buzelor tale ce te scoate din minţi...

Şi în umbrele-albastre, în nimb de-argint.

Zâmbeşti tu... tu, tu.

 

Necontenit, undirea domoală, şerpuitoare,

Scăldându-mi pielea,

Înecându-mi umerii trecând -

Ascult...

 

Ca un tainic şipot

Al meu sânge murmură.

 

Trad: Dan Constantinescu

 

 

 

 

 

Rainer Maria Rilke- Noaptea cea mare

 

 

Adesea uimit te priveam, stam la fereastra ieri începută,
stam şi uimit te priveam. Încă mi-era oraşul cel nou
refuzat, şi, neînduplecată, priveliştea
se-ntuneca de parcă nu aş fi fost. Nici cele mai apropiate
lucruri nu se-osteneau să se facă-nţelese. La felinar,
stradela o lua în sus. Vedeam că mi-e străină.
Peste drum, o odaie, palpabilă, clară-n lumina lămpii –
începeam să particip; simţiră, lăsară obloanele.
Stam. Apoi plânse-un copil. Ştiam ce-s în stare
mamele-n casele acelea,-mprejur. Şi ştiam
şi nemângâiatul temei al oricărui plâns.
Sau o voce cânta şi răzbătea ceva mai departe
de aşteptare, sau, jos, tuşea un bătrân,
mustrător, ca şi cum trupu-i avea dreptate
contra acestei lumi mai blajine. Apoi o oră bătu –
dar eu numărai prea târziu, şi căzu pe alături.
Ca un băiat, străin, care-n sfârşit e primit
în joc dar nu prinde mingea, nu ştie
nici unul din jocuri, ce-atât de uşor ei le joacă,
şi stă şi se uită,-ncotro? – stăm şi deodată,
am înţeles că te joci cu mine, noapte adultă,
şi uimit te priveam. Unde turnuri
se mâniau şi oraşul ce-şi întorcea de la mine destinul
mă-mpresura, unde munţi de neghicit
stăteau împotrivă-mi, unde în cercu-apropiat
o-nstrăinare flămândă împrejmuia licărul întâmplător
al simţirilor mele: acolo, slăvito,
m-ai cunoscut şi n-a fost ruşine într-asta. Suflul tău
a trecut peste mine, surâsul tău, răsfirat pe-o vastă
melancolie, m-a străbătut.


traducere de Maria Banuş

(Din vol.  Rainer Maria Rilke, Cântece cu îngeri, Ed. Miracol, București, 1997)