Fernando Pessoa – În noaptea teribilă

În noaptea teribilă, substanţă naturală a tuturor nopţilor
În noaptea de insomnie, substanţă naturală a tuturor nopţilor mele,
Îmi reamintesc stând de veghe în această somnolenţă stânjenitoare,
Îmi reamintesc de cele făcute şi de cele pe care aş fi putut să le fac în viaţă.
Îmi reamintesc, iar o nelinişte
Mă străbate ca o înfrigurare prin corp, ca o spaimă.
Ireparabilul din trecutul meu-acesta este cadavrul!
Toate celelalte cadavre ar putea fi doar iluzie.
Toţi morţii ar putea să fie vii în altă parte.
Şi chiar toate clipele mele din trecut s-ar putea să existe altundeva,
În iluzia spaţiului şi a timpului,
În falsitatea transformării.

Dar ceea ce nu am fost, ceea ce n-am făcut,
ceea ce nici măcar n-am visat;
Ceea ce numai acum văd că trebuia să fi făcut,
Ceea ce numai acum văd limpede că trebuia să fi fost-
Iată ce anume e mort undeva dincolo de toţi Zeii,
Iată-iar la urma urmelor era tot ce se afla în mine mai bun-
ceea ce nici Zeii nu pot face să trăiască...

Dacă într-o anumită clipă
Eu aş fi luat-o la stânga în loc să o iau la dreapta;
Dacă într-un anumit moment
Aş fi spus da în loc de nu, sau nu în loc de da;
Dacă într-o anumită conversaţie
Aş fi pronunţat frazele pe care numai acuma, în semisomn, le elaborez-
dacă toate astea s-ar fi întâmplat aşa,
Altul aş fi fost eu astăzi, iar probabil că întreg universul
Ar fi devenit pe neobservate şi el altul.

Însă nu am luat-o spre partea definitiv pierdută,
Nu am luat-o, nici nu m-am gândit să o iau, şi doar acum îmi dau seama;
Însă nu am spus nici nu şi nici da, şi numai acum văd ceea ce nu am spus;
Iar toate frazele pe care trebuia atunci să le spun răbufnesc din mine acum,
Limpezi, inevitabile, naturale,
Conversaţie încheiată în mod definitiv,
Subiect perfect rezolvat...
Însă numai acum mă doare ceea ce niciodată nu a fost şi nici retrospectiv nu va exista.

Ceea ce am ratat cu adevărat nu mai are nici o speranţă
În niciun sistem metafizic
Aş putea lua cu mine în altă lume ceea ce am visat,
Dar aş putea oare duce în altă lume ceea ce am uitat să visez?
Acestea, într-adevăr, visurile nevisate, ele sunt cadavrul.
Îl înmormântez în sufletul meu pentru totdeauna, pentru toate
timpurile, pentru toate universurile.
În această noapte în care nu dorm, şi pacea mă înconjoară
ca un adevăr din care eu nu fac parte,
Iar clarul de lună de-afară, ca o speranţă ce-mi lipseşte, e pentru mine invizibil
11.05.1928


trad. Dinu Flămând