De ce imensa durere umană
te ridică deasupra propriului eu,
până la halucinaţie şi nebunie şi profeţie
şi destin, ba încă mai sus, până la dreptate…
Şi eşti doldora de amintiri şi fapte şi vedenii, martor
al valurilor generaţiilor
venind dinspre adâncul timpului
şi spălând veşnic întreaga lume.
Şi se umflă degetele
ca un pântec gata să nască.
Şi atunci înţelegi durerile infinitului
la durerile pântecului lumii
şi durerile pământului care naşte o cenuşă.
Şi toate durerile veşniciei, ca să se nască, într-o zi,
un cântec.
Trad: Sorina Munteanu
