(Tinei)
Cei doi bărbaţi fumează pe mal. Femeia care înoată
fără a tăia apa, nu vede decât verdele
din orizontul ei îngust. Între cer şi plante
se întinde apa prin care lunecă femeia
fără corp. Pe cer se aşează norii
ca încremeniţi. Fumul se opreşte în aer.
Sub răcoarea apei e iarbă. Femeia
trece suspendată prin ea; noi însă iarba verde
o strivim cu trupul. Nu mai e de-a lungul apei
altă greutate. Noi singuri simţim ţărâna.
Poate trupul ei lungit, cufundat,
simte cum nesăţiosul frig îi soarbe căldura
membrelor scăldate în soare şi o topeşte de vie
în verdele nemişcat. Capul ei nu se mişcă.
Era întinsă şi ea, unde iarba e plecată.
Chipul ei pe jumătate ascuns se odihnea pe braţ
şi privea în iarbă. Nimeni nu sufla.
Mai stăruie în aer acel prim clipocit
cu care a întâmpinat-o apa. Deasupra noastră stăruie fumul.
Acum a ajuns la mal şi ne vorbeşte, corpul ei înnegrit
ce picură răsare dintre trunchiuri.
Glasul ei este unicul sunet ce se aude deasupra apei
- răguşit şi limpede, este glasul dintâi.
Ne gândim, lungiţi
pe mal, la acel verde mai întunecat şi mai răcoros
în care i s-a cufundat trupul. Apoi, unul dintre noi
se aruncă sfredelind apa şi traversează, descoperindu-şi umerii
când îşi întinde braţele înspumate, verdele nemişcat.
[1934]
Trad. Mara Chiriţescu din volumul Munca oboseşte (Lavorare stanca, 1936)
trece suspendată prin ea; noi însă iarba verde
o strivim cu trupul. Nu mai e de-a lungul apei
altă greutate. Noi singuri simţim ţărâna.
Poate trupul ei lungit, cufundat,
simte cum nesăţiosul frig îi soarbe căldura
membrelor scăldate în soare şi o topeşte de vie
în verdele nemişcat. Capul ei nu se mişcă.
Era întinsă şi ea, unde iarba e plecată.
Chipul ei pe jumătate ascuns se odihnea pe braţ
şi privea în iarbă. Nimeni nu sufla.
Mai stăruie în aer acel prim clipocit
cu care a întâmpinat-o apa. Deasupra noastră stăruie fumul.
Acum a ajuns la mal şi ne vorbeşte, corpul ei înnegrit
ce picură răsare dintre trunchiuri.
Glasul ei este unicul sunet ce se aude deasupra apei
- răguşit şi limpede, este glasul dintâi.
Ne gândim, lungiţi
pe mal, la acel verde mai întunecat şi mai răcoros
în care i s-a cufundat trupul. Apoi, unul dintre noi
se aruncă sfredelind apa şi traversează, descoperindu-şi umerii
când îşi întinde braţele înspumate, verdele nemişcat.
[1934]
Trad. Mara Chiriţescu din volumul Munca oboseşte (Lavorare stanca, 1936)
