"Când seceta pe pământ va fi întins pielea ei de măgăriţă şi întărit lutul alb în jurul izvorului, sarea trandafirie a salinelor va vesti rosurile de sfârşit de imperii şi femela ameţită a tăunului, spectru cu ochi de fosfor, s-o năpusti, nimfomană, asupra corpurilor bărbaţilor dezbrăcaţi de pe plaje... Mocirlă a graiului, stacojie, destul cu-ngâmfarea ta!
Când seceta pe pământ îşi va fi pus temeliile, vom cunoaşte un timp mai bun la înfruntările omului: timp de veselie şi de trufie pentru marile ofensive ale spiritului. Pământul şi-a despuiat osânza şi ne lasă moştenire concizia sa. Să preluăm noi ştafeta. Recurgere la om şi mers liber! Secetă, o, favoare! cinstire şi lux pentru o elită! Zi-ne alegerea aleşilor tăi... Sistru-al luiDumnezeu, ne fii părtaş. Carnea ne fu aici mai aproape de os: carne de lăcustă sau de peşte zburător! Marea însăşi ne azvârle suveicile-i din os de sepie şi panglicile-i de alge ofilite: eclipsă şi lipsă în orice carne, o timp al marilor erezii!
Când seceta pe pământ îşi va fi-ntins arcul, îi vom fi struna scurtă
şi vibrarea îndepărtată. Secetă, chemarea noastră şi prescurtarea
noastră... «Şi eu, spune Chematul, am apucat în mâini armele: torţe
ridicate la toate grotele, şi lumineze-se-n mine toată aria posibilului!
Eu iau drept acord de bază acest strigăt îndepărtat al naşterii
mele».Şi pământul foarte slăbit îşi striga foarte marele strigăt de
văduvă batjocorită. Şi acesta a fost un lung strigăt de măcinare şi
încordare. Iar pentru noi, timp de-a creşte şi de-a crea... Pe pământul
ciudat, cu hotare de pustiu, unde fulgerul bate-n negru, duhul lui
Dumnezeu şi-avea dogoarea de limpezime, şi pământul veninos
se-nfierbânta ca un masiv de coral de tropice... Nu mai era culoare în
lume decât acest galben de orpiment?"
