Bertolt Brecht - Vâslire, discuţii

E seară. Prin faţă
lunecă două bărci, în ele
doi tineri dezbrăcaţi. Unul lângă altul vâslind
vorbesc. Vorbind
vâslesc unul lângă altul.


traducere Petre Stoica

Alceu - Cântec de banchet

Ninge; Zeus de sus din ceruri
Ne trimite iarna grea.
Apele sunt îngheţate
Toate sloi.
Sclav, fă foc şi alungă frigul,
Dă vin dulce din belşug,
Şi-mi aşterne un pat de perne
Moi de puf.
Nu te lăsa pradă grijii,
La ce bun să te mâhneşti…

(trad. Şt. Bezdechi)


 Alceu din Mitilene se concentrează asupra acelor elemente pe care le consideră importante pentru sine: într-o mare măsură luptele politice pentru putere şi violenţele din oraşul său, Mitilene. Dar, în acelaşi timp, în istoria literaturii greceşti, Alceu trecea încă din vechime drept întemeietorul cântecului de banchet. După o mărturie a lui Atenaios, era şi un excelent muzician! Printre cele mai cunoscute cântece de banchet compuse de el, se citează unul în care Alceu descrie o sală de arme, precum şi cel care a slujit drept izvor de inspiraţie lui Horaţiu (în Ode)

Arhiloh - Suflet

Suflet, suflet, griji în spulber fără leacuri de pătrund,
Aprig stai, duşmanii frânge-i, pieptul ţi-l avântă scut!
Neclintit rămâi în faţa vicleniei ce-o scornesc
Răii care-ţi stau în preajmă. Dacă-nvingi să nu-ţi arăţi
Prea vădită bucuria, iar învins nu te lăsa
La pământ cu glas de vaier. Nu te veseli prea mult.
Nici la rău să nu te mânii! Vieţii cumpănă să-i dai…


(trad. Simina Noica)



Arhiloh (sau Archiloch) (în greacă: Ἀρχίλοχος) (n. c. 680 î.Hr. - d. 645 î.Hr.), a fost unul dintre cei mai mari poeți lirici greci. I se atribuie crearea versului iambic. Numai câteva fragmente din elegiile și "Iambii" săi au supraviețuit. Se remarcă varietatea tonurilor, abundența imaginilor, verva și forța stilistică.
Creația sa a prefigurat-o pe cea a lui Aristofan și a servit ca model poetei Sappho.

Arhiloh - Poem

Nu râvnesc la a lui Gyges viaţă-mbelşugată-n aur,
Nici nu mă cuprinde zelul faptelor dumnezeieşti,
Nici doresc plin de-admirare bunurile tiraniei;
Toate astea sunt departe de-ai mei ochi, de gândul meu.

(trad. Şt. Bezdechi)


Arhiloh (sau Archiloch) (în greacă: Ἀρχίλοχος) (n. c. 680 î.Hr. - d. 645 î.Hr.), a fost unul dintre cei mai mari poeți lirici greci. I se atribuie crearea versului iambic. Numai câteva fragmente din elegiile și "Iambii" săi au supraviețuit. Se remarcă varietatea tonurilor, abundența imaginilor, verva și forța stilistică.
Creația sa a prefigurat-o pe cea a lui Aristofan și a servit ca model poetei Sappho.

Sappho - Poezie

Mi se pare-ntocmai la fel ca zeii
Omul care chiar dinainte-ţi şade
Şi de-aproape dulcile şoapte-ţi soarbe,
Capul plecându-l,
Şi surâsul fermecător ţi-admiră
Tare atunci în piept inima mă doare.
De cum te zăresc mi se moaie glasul
Şi mi se stinge,
Iar în gură frântă-mi rămâne limba.
Foc cumplit sub piele mi se strecoară,
Să mai văd cu ochii nu pot şi tare-mi
Vâjâie auzul
De sudoare-s plină şi mă cuprinde-un
Tremur; şi mai galbenă sunt la chipu-mi
De cum este firul uscat de iarbă.

(trad. C. Balmuş)


 Sappho merge dincolo de graniţele stabilite de Arhiloh şi Alceu, prin senzualitate şi sofisticarea versului, prin modul de abordare a limbajului, prin celebrarea dragostei şi a experienţelor personale.

Anna Ahmatova - Duminica iertării păcatelor

Tuturor le dăruiesc iertare
În Duminica lui Hristos, pură,
Pe ce-i de m-au trădat îi sărut pe frunte,
Pe cei ce-mi sunt fideli – pe gură.

(1946)


 (Traducere de Leo Butnaru)

Tasos Livaditis - Drapetsona (localitate saraca la periferia Pireului)

Cu chiu şi vai făcută, sînge cu mortar,
cuie călite-n chin şi plîns amar.
Dar de la lucru seara cînd noi doi veneam,
ne sărutam şi vise făuream.

Chiar dacă vîntul o bătea,
limanul dragostei era şi cuib de rîndunea.
Ah, casa noastră-avea un sufleţel şi ea.

Ia pirostriile, cimbrul şi iile,
la Drapetsóna noi nu mai putem trăi,
ia tot ce poţi lua şi, hai, steluţa mea,
chiar şi săraci noi doi vom supravieţui.

Un pat şi-un leagăn de copil într-un ungher,
prin streaşină vedeam stelele-n cer
şi fiecare uşă era un suspin,
ferestrele – văzduhul cel senin.

Dar cînd apoi sara venea
şi strada, plină de copii voioşi, se-nsufleţea
ah, casa noastră-avea o inimă şi ea.

Ia pirostriile, cimbrul şi iile,
la Drapetsóna noi nu mai putem trăi,
ia tot ce poţi lua şi, hai, steluţa mea,
chiar şi săraci noi doi vom supravieţui.

Günter Grass - Ceea ce trebuie spus

 

De ce tac, de ce ascund de prea mult timp
ceea ce este evident şi-a fost
exersat în simulări la capătul cărora suntem,
ca supravieţuitori, cel mult o notă de subsol.

Este dreptul pretins de a da prima lovitură
care ar putea şterge de pe faţa pământului
poporul iranian asuprit de un tip tare-n gură
şi pus să jubileze în mod organizat.
Pentru că în sfera sa de influenţă
se bănuieşte construirea unei bombe atomice.

Dar de ce îmi interzic mie însumi
să spun numele acelei alte ţări
în care de ani de zile, sub mantia tăcerii,
există un potenţial nuclear
aflat în afara oricărui control?

Trecerea sub tăcere a acestui fapt
căruia tăcerea mea i s-a subordonat
o simt ca pe o minciună apăsătoare
şi o constrângere a cărei încălcare
stă sub ameninţarea cu pedeapsa:
verdictul „antisemitism" este de uz curent.

Acum însă, când ţara mea,
ale cărei foarte proprii crime
fără egal
sunt aduse iar şi iar în discuţie,
declară în cel mai pur scop comercial, cu uşurinţă,
că drept „reparaţie"
va livra Israelului un alt submarin
a cărui specialitate va fi să trimită
focoase atotdistrugătoare acolo unde existenţa
unei singure bombe atomice este nedovedită,
dar frica este folosită drept dovadă,
spun ceea ce trebuie spus.

Dar de ce am tăcut până acum?
Pentru că mi s-a părut că originea mea
pătată de un stigmat ce nu poate fi lepădat nicicând
îmi interzice să oblig ţara Israel
de care sunt şi vreau să rămân legat
să audă acest adevăr.

De ce spun abia acum,
îmbătrânit, cu ultima cerneală:
puterea atomică Israel pune-n pericol
pacea mondială oricum atât de şubredă?
Pentru că trebuie să fie zis
ceea ce mâine ar putea fi prea târziu:
şi pentru că noi - ca nemţi, deja destul de împovăraţi -
am putea deveni furnizorii unei crime
previzibile, drept care complicitatea noastră
nu ar putea fi achitată
prin scuzele obişnuite.

Şi recunosc: nu mai tac
pentru că sunt sătul de ipocrizia Vestului;
de asemenea, sper că mulţi
se vor elibera de tăcere,
şi vor cere promotorului pericolului recognoscibil
să renunţe la violenţă
şi vor cere, totodată,
ca guvernele ambelor ţări să permită
un control liber şi permanent
al potenţialului atomar israelian
şi a facilităţilor nucleare iraniene
de către o instanţă internaţională.

Doar astfel israelienii şi palestinienii
şi mai mult de atât, toţi oamenii
care trăiesc unul lângă altul, învrăjbiţi
în această regiune aflată sub ocupaţia nebuniei,
vor putea fi ajutaţi -
şi noi, la urma urmei, odată cu ei.

 

 

-------------------------------------------------------------------- 

 

 

10. April 2012 09:26

Günter Grass warnt in der "Süddeutschen Zeitung" vor einem Krieg gegen Iran. In seinem Gedicht mit dem Titel "Was gesagt werden muss" fordert der Literaturnobelpreisträger deshalb, Israel dürfe keine deutschen U-Boote mehr bekommen. 

Das Gedicht von Günter Grass

Warum schweige ich, verschweige zu lange,
was offensichtlich ist und in Planspielen
geübt wurde, an deren Ende als Überlebende
wir allenfalls Fußnoten sind.
Es ist das behauptete Recht auf den Erstschlag,
der das von einem Maulhelden unterjochte
und zum organisierten Jubel gelenkte
iranische Volk auslöschen könnte,
weil in dessen Machtbereich der Bau
einer Atombombe vermutet wird.

Doch warum untersage ich mir,
jenes andere Land beim Namen zu nennen,
in dem seit Jahren - wenn auch geheimgehalten -
ein wachsend nukleares Potential verfügbar
aber außer Kontrolle, weil keiner Prüfung
zugänglich ist?

Das allgemeine Verschweigen dieses Tatbestandes,
dem sich mein Schweigen untergeordnet hat,
empfinde ich als belastende Lüge
und Zwang, der Strafe in Aussicht stellt,
sobald er mißachtet wird;
das Verdikt "Antisemitismus" ist geläufig.

Jetzt aber, weil aus meinem Land,
das von ureigenen Verbrechen,
die ohne Vergleich sind,
Mal um Mal eingeholt und zur Rede gestellt wird,
wiederum und rein geschäftsmäßig, wenn auch
mit flinker Lippe als Wiedergutmachung deklariert,
ein weiteres U-Boot nach Israel
geliefert werden soll, dessen Spezialität
darin besteht, allesvernichtende Sprengköpfe
dorthin lenken zu können, wo die Existenz
einer einzigen Atombombe unbewiesen ist,
doch als Befürchtung von Beweiskraft sein will,
sage ich, was gesagt werden muß.
Warum aber schwieg ich bislang?
Weil ich meinte, meine Herkunft,
die von nie zu tilgendem Makel behaftet ist,
verbiete, diese Tatsache als ausgesprochene Wahrheit
dem Land Israel, dem ich verbunden bin
und bleiben will, zuzumuten.
Warum sage ich jetzt erst,
gealtert und mit letzter Tinte:
Die Atommacht Israel gefährdet
den ohnehin brüchigen Weltfrieden?
Weil gesagt werden muß,
was schon morgen zu spät sein könnte;
auch weil wir - als Deutsche belastet genug -
Zulieferer eines Verbrechens werden könnten,
das voraussehbar ist, weshalb unsere Mitschuld
durch keine der üblichen Ausreden
zu tilgen wäre.
Und zugegeben: ich schweige nicht mehr,
weil ich der Heuchelei des Westens
überdrüssig bin; zudem ist zu hoffen,
es mögen sich viele vom Schweigen befreien,
den Verursacher der erkennbaren Gefahr
zum Verzicht auf Gewalt auffordern und
gleichfalls darauf bestehen,
daß eine unbehinderte und permanente Kontrolle
des israelischen atomaren Potentials
und der iranischen Atomanlagen
durch eine internationale Instanz
von den Regierungen beider Länder zugelassen wird.
Nur so ist allen, den Israelis und Palästinensern,
mehr noch, allen Menschen, die in dieser
vom Wahn okkupierten Region
dicht bei dicht verfeindet leben
und letztlich auch uns zu helfen.

Jacques Prevert - Ora de dictare

Doi şi cu doi fac patru
patru şi cu patru opt
opt şi cu opt fac şaisprezece...
Repetaţi! spune profesorul
Doi şi cu doi fac patru
patru şi cu patru opt
opt şi cu opt fac şaisprezece...
Dar iată pe cer
pasărea-liră
copilul o vede
copilul o aude
copilul o roagă:
pasăre scapă-mă
pasăre dragă
joacă-te cu mine!
Atunci pasărea coboară şi se joacă
cu copilul
Doi şi cu doi fac patru
Repetaţi! spune profesorul
Şi copilul se joacă
pasărea se joacă cu el...
patru şi cu patru fac opt
opt şi cu opt fac şaisprezece
dar şaisprezece şi cu şaisprezece ce-or fi făcând?
Şaisprezece şi cu şaisprezece nu fac nimic
şi-n primul rând
n-au niciun chef să facă treizecişidoi
şi o şterg afară cât pot mai curând.
Şi copilul a ascuns pasărea
în pupitru
şi toţi copiii
o aud cântând
şi toţi copiii
aud muzica
şi opt cu opt se cară binişor
patru cu patru doi cu doi
O şterg frumos la rândul lor
şi unu şi cu unu nu fac nici unu şi nici doi
ci fug şi nu se uită niciunul înapoi
Şi pasărea liră cântă
şi copilul cântă
şi profesorul strigă:
Termină secătură! Nu trăncăni în gol!
Dar toţi ceilalţi copii
ascultă muzica
pe când pereţii clasei
se prăbuşesc domol
Şi geamurile redevin nisip
cerneala redevine apă
şi creta stâncă lângă mare
pupitrele în arbori se prefac
peniţele în păsări călătoare.

 
traducere de Gellu Naum
 

Jacques Prevert - Sunt aşa cum sunt

Sunt aşa cum sunt.
Sunt făcută-aşa,
Când îmi e de râs,
Râd în hohot, da.
Drag mi-e cui sunt dragă.
Oare-i vina mea
Dacă nu-i acelaşi?
Dacă ba e unul,
Ba-i altcineva?
Sunt aşa cum sunt.
N-am ce să vă fac
Nu mă pot schimba.
M-am născut să plac
Aşa mi-este dat.
Am tocuri prea-nalte
Mijloc prea cambrat
Sânul mult prea tare
Ochi prea-ncercănat...
Ei şi-apoi
Ce treabă-aveţi voi?
Sunt aşa cum sunt.
Cui mă place plac.
Ce treabă-aveţi voi
Ce mi-s-a-ntâmplat?
Dragă-am fost cuiva
Cineva-mi fu drag,
Dragi ca doi copii
Care se au dragi
Simplu: dragi, dragi, dragi...
Ce mă iscodiţi?
Trăiesc să vă plac
N-am ce să vă fac.


traducere de Maria Banuş