Anton Pavlovici Cehov - Livada de vişini

Bertolt Brecht - Alabama song

Arată-mi drumul către următorul whisky-bar
Oh, nu-ntreba de ce, oh, nu întreba de ce
Arată-mi drumul către următorul whisky-bar
Oh, nu-ntreba de ce, oh, nu întreba de ce
Pentru că dacă nu aflăm următorul whisky-bar
Îţi zic că tu o să mori
Îţi spun că tu va trebui să mori
Eu îţi spun
Îţi zic eu

Oh, luna din Alabama
Ar trebui să ne spunem - spune la revedere
Ne-am pierdut buna şi bătrâna noastră mamă
Şi trebuie că ai nişte whisky
Oh, tu ştii de ce

Arată-mi drumul spre următoarea fată drăguţă
Oh, nu-ntreba de ce, oh, nu întreba de ce
Arată-mi drumul spre următoarea fată drăguţă
Oh, nu-ntrebă de ce, nu întreba de ce
Pentru că dacă nu aflăm următoarea fată drăguţă
Îţi spun că va trebui să murim
Va trebui să murim îţi spun

Oh, lună de Alabama
Ar trebui să ne spunem - spune la revedere
Ne-am pierdut buna şi bătrâna noastră mamă
Şi trebuie că ai vreo fată
Oh, tu ştii de ce

Arată-mi drumul spre ultimul dolăruţ
Oh, nu-ntreba de ce, oh, nu întreba
Arată-mi drumul spre ultimul dolăruţ
Oh, nu-ntrebă de ce, oh, nu întreba
Pentru că dacă nu aflăm următorul dolăruţ
Îţi spun eu că va trebui să murim
Îţi spun că va trebui să murim
Îţi zic
Îţi zic eu
Va trebui să murim îţi spun

Oh, luna din Alabama
Ar trebui să ne spunem - spune la revedere
Ne-am pierdut buna şi bătrâna noastră mamă
Şi trebuie să ai dolari
Oh, tu ştii de ce


(trad. Liviu Ofileanu)

Rainer Maria Rilke - Muntele măslinilor

Pe sub frunzişul palid el pătrunse,
înfrânt şi pal, printre măslini, pe munte;
şi aplecându-şi prăfuită frunte,
în mâna lui fierbinte şi-o ascunse.

Povestea lui fusese încheiată.
Eu plec de-acum şi toţi mă părăsesc.
De ce vrei Tu să spun că eşti când, iată,
eu însumi nu Te mai găsesc?

Nu Te mai pot găsi. Nu. Nici în mine
şi nici în alţii. Nu eşti pe pământ.
Nu Te mai pot găsi. şi singur sunt.

Sunt singur cu durerea întregii lumi în mine,
pe care-am vrut s-o potolesc prin Tine,
Tu care nu exişti. Ce grea ruşine...

S-a spus apoi: un înger venit-a să-l aline ...

De ce un înger? Noaptea a venit.
Nepăsătoare, crengile foşneau.
Discipolii prin somn se frământau.
De ce un înger? Noaptea a venit.
şi n-avea noapte-aceea nimic deosebit.
Era cum sunt atâtea nopţi în viaţă,
cu câini ce dorm şi crengi nepăsătoare.
O noapte dureroasă, o noapte oarecare
ce-aşteaptă până iarăşi se face dimineaţă.

Căci îngerii nu vin de obicei
la cei care se roagă cum el se tot rugase,
şi pentru ei nu-s nopţi miraculoase.
Pe-acei ce-şi vor ei singuri pierzarea toţi îi lasă,
şi taţii lor se leapădă de ei
şi mamele îi izgonesc de-acasă.


În româneşte de Al. Philippide

Sandor Petöfi - Cum de au scăpat nespânzuraţi

Cum de-au scăpat nespânzuraţi
Aceşti bandiţi, tâlhari şi hoţi?
Nu mai sunt sfori sau nu mai sînt
Atâţia arbori pe pământ
De care să atârne toţi?

Nemernicii! Aşteaptă în umbră
Şi ne pândesc! În câte-un strop
De s-ar preface fiecare
Şi ar ploua din zare-n zare
Ne-ar îneca un alt potop!


(traducere din limba maghiară de George MIHAIL)

SANDOR  PETÖFI (1823-1848)
     Cel mai mare poet maghiar, Sandor Petöfi, a murit în luptă la vârsta de 25 de ani la Albeşti, în Transilvania, ca erou al Revoluţiei de la 1848. A scris poeme incendiare împotriva exploatării sociale şi împotriva regalităţii. 

Giosue Carducci - Pentru expediţia din Mexic

O, cuib de zbiri, o iad ferecător
De libertăţi şi neamuri oprimate,
Forjă a servituţii, un’ se bate
Tiranic lanţul oricărui popor,

Tu, Europă, moartea se abate
Şi vine când o chemi pentru omor
Şi împarte-n ţărmu-ţi eliberator
Vicii, cătuşe mândra-ţi libertate!

Fiţoasei Franţe, sângeroasei Spanii
Şi precupeţei Anglii dă povaţă:
Spre noi victorii bandele-şi trimeaţă

Alţi şefi autohtoni momind, mişei,
Cu ranguri, bani… O, vitejeşti campanii,
Ce mare-i lumea în micimea ei!

(traducere din limba italiană de Marina CALIOPE)

ANDRÉ MARIE DE CHÉNIER - Conducătorii (fragment)

Ori cum infami ne ducem printre morţi,
În câmpu-n care vite suntem lăsaţi să paştem
Aşteptăm toţi ai ghilotinei sorţi !
Dar poate că nici ora în mersul ei statornic
Pe cercul de pe albul porţelan
Nu va-mplini din clipe ocolu-i pe ceasornic
Cu acul din fatidicul cadran
Şi somnul de pe urmă mă va cuprinde-n grabă,
În astă clipă versul început
Nu va ajunge poate la ultima silabă
Şi mesagerul morţii cel temut,
Ce suflete culege spre a le preface-n umbre,
Cu o escortă de asasini armaţi
Mă va striga pe nume din beciurile sumbre
Unde mă plimb cu paşii cadenţaţi.
Dar, cred, o Judecată pedepsi-va crima
Şi va lovi în faima ăstor câini
Care m-aruncă-n moarte şi îmi retează rima
Şi-mi leagă azi cătuşele la mâini !
O, ţară, dacă versu-mi cu glasul lui de aramă
Pentru dreptate a luptat cumva,
Dacă la os ţi-ajunse batjocura infamă,
Păstrează-mă, fă tot spre a mă salva !
Prin braţul meu să fulgeri, să te răzbuni cu versul,
Săgeţi din tolba plină să-ţi alegi
Şi să-i străpungi, să-i spulberi, să cureţi universul
De aceşti tâlhari mâzgălitori de legi,
Reformatori de bâlciuri şi meşteri de palavre
Ce înfig cuţitu-n sânul maicei lor,
Toţi trădători de neam, viermi lacomi de cadavre,
Care respiră doar prin ura lor!
Oh, văd doar deznădejdea cu faţa ei lividă
Şi al disperării dinte nevăzut
Şi ţara sugrumată de banda homicidă
Cu forţa şi succesul nescăzut.
Cum? Nu rămâne nimeni să scrie prin istorii
Masacrele atâtor inocenţi
Duşi toţi la sacrificiu în crunte abatorii
De aceşti monştri ucigaşi, demenţi?
Nu le striveşte gura cu balele turbate?
O, nu ! E totul vis înşelator!
Tu, inimă, te stinge din dor de libertate,
Virtute, tu, mă plânge dacă mor!

(traducere N.PORSENNA)


 ANDRÉ  MARIE  DE  CHÉNIER
(1762-1794)
A fost unul dintre cei mai mari poeţi ai lumii. A murit pe eşafod, în 1794, la vârsta de 32 de ani, decapitat de cuţitul ghilotinei în timpul Terorii Iacobine din vremea Revoluţiei Franceze căreia i-a contestat vehement politica de teroare şi genocid. Versurile  pe care le redăm mai jos au fost scrise în închisoarea din Paris, în zilele de dinaintea execuţiei. Spaima de poezia lui a fost atât de mare încât Guvernul Republicii Franceze - Comitetul de siguranţă publică - a numit o comisie pentru a distruge opera poetului care şi astăzi este sub interdicţia Ocultei Mondiale. Citiţi cu atenţie până la capăt versurile de mai sus, pentru că nu veţi avea probabil ocazia să mai ajungeţi la ele aşa uşor, acestea  fiind cunoscute doar de exegeţi ai domeniului.

Alexandru Sergheevici Puşkin - Odă Libertăţii

Regină slabă a Cyterii,
Să-mi piei din ochi şi ieşi în faţă,
Tu, ce pe regi cumplit îi sperii,
A Libertăţii cântăreaţă!
Cununa dă-mi-o mai curând
Şi-n liră pune-mi aspre tonuri
Să fulger viciul de pe tronuri
Şi viaţa liberă s-o cânt.

Arată-mi calea acelui gal
Cu avânturile-i îndârjite!
Tu i-ai dat imnul triumfal
Prin aspre cumpene slăvite!
Tirani ai lumii, tremuraţi,
Cei cu coroane sclipitoare,
Iar voi căliţi-vă mai tare,
Sculaţi voi, robi îngenuncheaţi!

Oriunde ochii mi-i arunc
Văd pretutindeni bice, fiare,
Văd al robiei plânset lung
Şi ruşinoase legi murdare!
Şi văd canalii mai ales,
Văd nedreptatea stăpânirii,
Văd zeul crud al asupririi,
Văd goana dup-un sterp succes.

Însă e-n lume o mână, ea
Nelegiuirea o retează
Şi mâna n-o poţi cumpăra
Nici prin avere, nici prin groază!
Tot mâna asta ea v-a dat,
O, regilor, cununi de rege,
Peste popoare v-a urcat,
Dar aţi uitat de vechea lege!

De aceea straja-n noapte tace
Când vede podul mişcător
Purtând, spre porţi ce s-or desface,
Întunecaţi conspiratori.
Sună alarma la Palat,
Gărzile luptă la intrare,
Cad lovituri fără onoare,
Dispari, tiran încoronat!

Aminte luaţi voi, împăraţii,
Nici temniţi, nici altarul sfânt,
Nici gărzi, poliţii, decoraţii,
N-or să vă apere nicicând!
Precum un mucenic vestit,
Rege, în iureşul furtunii,
Capu-ţi vei pierde sub cuţit,
Plătind şi ce au greşit străbunii!

traducere de Victor TULBURE

George Gordon Byron - Ah, nu vreau vin în ţară sclavă !

Voi beţi vin bun de Samos iar
Fecioarele dansează-n umbră,
Au negri ochi de negru jar,
Dar mă cuprinde jalea sumbră
C-or creşte la frumoşii sâni
Alţi sclavi pentru cumpliţi stăpâni!

Pe marmuri sus, la Sunium,
Duceţi-mă, să plâng cu valul,
Ca lebăda să plâng acum,
Ce moare părăsindu-şi malul!
Ah, nu vreau vin în ţară sclavă,
Vărsaţi-mi cupa, că-i otravă!

O, insule greceşti în care
A cântat Sapho arzând de dor
Şi Delos se-nălţa din mare
Şi Febus cel strălucitor,
Pieriră-n beznă vremi ferice,
Doar Febus mai e domn pe-aice!

Pe munte stam, pe Marathon,
El privea valul mării amar
Şi am zis visând pe al lui tron
Că liberi am putea fi iar,
Că stând pe-al perşilor mormânt
Nu pot să cred că rob eu sînt!

Un rege sta pe înalta stâncă
Privind spre Salamina, în care
Corăbii multe se aflau încă
Şi neamuri roabe…Unde-s oare?
În zori mii vase numărase
Şi seara unul nu-i rămase.

Oh, unde-s? Unde-i scumpa-mi ţară?
Eroic imn pe ţărmul mut
Nu mai aud, fu scris să-i piară
Eroii falnici din trecut!
Au lira ei va să rămână
Doar în netrebnica mea mână?

O, sfântă glorie ancestrală,
Chiar de-ntre robi trăiesc, în mine
Trezeşte a ta trecută fală
O patriotică ruşine!
Durerea doar poeţii-şi cântă
Şi lacrimi pentru tine zvântă!

Să plângem noi trecutul doar?
Doar să roşim? În sânge bunii
S-au prăpădit…O, Spartă, iar
Spartani eroi arată-i lumii
Şi din trei sute, trei renaşte,
Nou Termopile spre a cunoaşte !

Pământ, poţi tace? Morţii tac?
Dar nu…Ca un torent, departe,
Toţi morţii strigă:”-La atac
Pornim dacă-ntr-un viu mai arde
Neînfricarea vitejiei!”…
Dar viii-s morţi pe faţa gliei…

Dansaţi spartan dans. Unde însă
Falanga Spartei s-a fost dus?
De ce la joc stă lumea strânsă?
De ce cu săbii bravii nu-s?
Au zeii v-au lăsat înscrise
Ca robi să fiţi lipsiţi de vise?

Sunt amintiri care s-au şters,
Vrem vinul ce-l făcu divin
Pe Anacreon cu dulce vers
Care a slujit nu un străin,
Căci de tiran fu Polycrate
El grec a fost întâi de toate!

Şi cât a fost el de tiran,
Brav libertatea apărat-a,
Ca Miltiade. Cu alean,
Aşa tirani ar mai vrea gloata,
Că lanţurile lor, se ştie,
Erau din zale de mândrie!

Muze din Teos şi din Scio,
Cântând eroi şi-ndrăgostiţi,
Al vostru plai v-a spus adio
Şi prin străini azi rătăciţi!
În insulele fericite
Vi-s glasurile amuţite!…

traducerea de AUREL COVACI

Konstantin Simonov - Să mă aştepţi

Să m-aştepţi, şi-am să mă-ntorc!
Jalea s-o alungi!
Să m-aştepţi când trist se torc
Ploi de toamnă, lungi.
Să m-aştepţi prin ger şi vînt,
Sau în veri, pe-arşiţi,
Să m-aştepţi când alţii sînt
Morţi şi prohodiţi!

Să m-aştepţi când nici un rând
Luni şi ani nu-ţi scriu,
Să m-aştepţi când toţi, pe rând,
Nu mai cred că-s viu.
Să m-aştepţi şi-am să mă-ntorc,
Spună cine-o vrea
Că-s demult pierit, în foc,
Fugi, şi n-asculta!

Maică-mea și frații chiar,
De-ai să-i vezi plângând,
Iar prietenii cu-amar
Lângă vatră stând,
Las’ să bea după-obicei
La priveghiul meu,
Râzi, dar nu boci cu ei!
Tu s-aştepţi mereu!

Să m-aştepţi, şi-am să mă-ntorc!
Moartea am s-o-nfrâng!
Creadă c-am avut noroc
Cei ce azi mă plâng!
Ei, ce n-au sperat nicicând,
Nu vor şti deloc
Că-aşteptând, dorind, crezând,
Tu m-ai smuls din foc.
Ştim doar noi cum de-am trecut
Ceasu-acesta greu,
Tu, ca nimeni, ai ştiut!
Să m-aştepţi mereu!


traducere din limba rusă de Mihu DRAGOMIR

Oscar Wilde - Balada închisorii din Reading

În închisoarea dintr-un sat,
Reading, pierdut de lume,
Un om va fi executat,
Pedeapsa asta cum e:
Prin spânzurare, apoi băgat
În var sub lucii spume.

Avea pătate hainele
Când Garda îl găsise,
Cu vin şi sânge: petele
Pe haine le avea scrise
Şi alături soaţa adulteră
Ce-n patu-i o ucise…

Mergea între gardieni în zeghe
Cusută-n vărgi cu aţa,
Boneta de puşcăriaş
I-ntunecase faţa,
Dar ochii lui priveau cu sete
În jur lumina, viaţa.

Şi eu ca alţii osândit
Mă-ntreb pândind din gang:
E condamnatul vinovat?
Pedeapsa-i după rang?
Dar lângă mine aud un glas:
-Pe ăsta-l duc la ştreang!

Abia atunci m-am lămurit
De ce privea afară
Aşa setos, aşa avid
La tot ce-l înconjoară:
El omorâse ce a iubit
Şi acum mergea să moară!

Dar toţi ucidem ce ni-i drag
Sporindu-i Morţii prada,
Omoară unii lăudând,
Ori cu un pistol, cu sfada,
Cei laşi ucid cu un sărut,
Vitejii trăgând spada!

Preaiubitori, neiubitori,
Prea darnici sau prea hoţi,
Ucidem repede şi crunt
Că altfel nici nu poţi,
Şi toţi ucidem ce ni-i drag,
Dar nu plătim cu toţi!

Nu toţi vedem în zori de zi
Intrând în dormitor
Pe preot, gardian, gropar,
Pe domnul procuror,
Ori pe Director să te anunţe,
Alb-palid c-o să mori!

Nici gâtul nu ţi-l simţi uscat
Când simţi cum pe sub plete,
Călăul ştreangul ţi-a băgat
După grumaz cu încete
Mişcări şi-l strânge după gât
Să uiţi de frig şi sete.

Cel osândit mergea spre Iad
Nu ca fricoşii care
Se ţin plângând de ziduri, cad
De cruda disperare,
El doar spre cer privea, spre cer
Sorbind din aer tare!

Şi n-auzeam la el jeliri,
Nici plâns, blesteme, ură,
Că noi ocnaşii, ca martiri
Puşi sub dispreţ şi ură,
Avem o mască-n loc de chip
Şi ferecată gură.

Ne-nghite lutul cel gălbiu
Pe unul sau pe alt,
Pământul cere sânge viu
Din curtea de asfalt,
În zori vedem un nou sicriu
Şi un om în ştreangu’ înalt.

Cuprinşi de groază aşteptăm
Sentinţa ca să cadă
Spre groasa funie holbăm
Ochii şi stăm grămadă
Şi-n piept ne bate inima
Ca toba la paradă.

Că un adevărat vieţaş
În moarte când coboară
Îi pare rău, dar nu e laş
Ca mine bunăoară,
El ştie: mulţi dac-a ucis
Mult trebuie să moară!

E închisoarea, toţi o ştim,
Lăcaş de mari păcate,
Pentru cei vii un ţintirim
Cu gratii ferecate
Ca să nu vadă Crist pe om
Cum îşi ucide un frate.

În puşcăria dintr-un sat,
Reading, pierdut de lume,
Un om va fi executat,
Pedeapsa asta cum e:
Prin spânzurare, apoi băgat
În var sub lucii spume.

Şi până ce între noi Cristos
Veni-va a doua oară,
Nu-l plângeţi, nu-i e de folos,
Nu spuneţi într-o doară
Că, dacă şi-a ucis iubirea
El trebuia să moară,

Că toţi ucidem ce ni-i drag,
Sporindu-i Morţii prada,
Omoară unii lăudând,
Ori cu un pistol, cu sfada,
Cei laşi ucid cu un sărut,
Vitejii trăgând spada!


Traducere din engleză
De Florin PALĂ și Ioan POPA