Încă mă tem să te leg cu aţa răsuflării mele,
să te înfăşor cu drapelele albastre ale visului,
la porţile de ceaţă ale castelului meu întunecat
să ard făclii, ca să mă găseşti...
Încă mă tem să te desprind din zilele sclipind,
din a timpului pantă aurie de curgeri solare,
când peste faţa înspăimântătoare a lunii
spumegă argintie inima mea.
Uită-te în sus şi nu mă privi!
Drapelele coboară, făcliile s-au stins,
iar luna îşi urmează drumul.
E vremea să vii să mă ţii, sfântă nebunie!
traducere Dan Dănilă
din a timpului pantă aurie de curgeri solare,
când peste faţa înspăimântătoare a lunii
spumegă argintie inima mea.
Uită-te în sus şi nu mă privi!
Drapelele coboară, făcliile s-au stins,
iar luna îşi urmează drumul.
E vremea să vii să mă ţii, sfântă nebunie!
traducere Dan Dănilă
