Sain John Perse - Cânt la un echinox

Alaltăseară tuna, şi pe pământul cu morminte eu ascultam răsunând
acel răspuns către om, care-a fost scurt, şi n-a fost decât lărmuire.
Prietena, ploaia cerului a fost cu noi, noaptea lui Dumnezeu a fost vremea noastra rea,
şi iubirea, în orice loc, lua drumul izvoarelor.
ştiu, am văzut: viaţa ia drumul izvoarelor, fulgeru-şi strânge sculele-n carierele părăsite,
polenul galben al pinilor se-adună-n colţurile teraselor,
şi sământa lui Dumnezeu se duce-n mare să întâlnească pânzele mov ale planctonului.
Dumnezeu răzleţitul ne uneşte-n diversitate.
Doamne, Stăpân al gliei, iată ninge, şi cerul e făr-o rană, pământul făr-un samar:
pământ al lui Seth şi-al lui Saul, al lui Che Huang-ti şi-al lui Cheops.
Glasul oamenilor e în oameni, glasul bronzului în bronz, şi în lume undeva
unde cerul fu fără glas şi veacul nu avu pază,
un copil a venit pe lume - nu-i ştie nimeni rasa nici rangul,
şi geniul bate cu lovituri hotărâte în lobii unei frunţi pure.
Pământ, Muma noastra, nu-ţi pese de-această speţă: e veacul grăbit, şi e veacul mulţime, şi viaţa-şi urmează cursul.
Un cânt se înalţă-n noi care nu şi-a ştiut izvorul şi nu va avea vărsare în moarte:
echinox de un ceas între Pamânt şi om.


1971
Traducere Aurel Rău