Rabindranath Tagore - Cititorule,cine eşti tu...

cititorule,cine eşti tu oare
care-mi citeşti poemele acestea
şi după o sută de ani?
nu-ţi pot trimite nici o singură floare
din belşugul acestei primăveri
nici un singur licăr de aur
din norii de-acolo,împurpuraţi de lumini...
deschide-ţi larg uşile şi priveşte afară!
din propria ta grădină în floare
culege-ţi doar miresmate aduceri aminte
de flori pieritoare
cu o sută de ani mai'nainte.
şi-n bucuria inimii tale să simţi
bucuria vie care-ntr-o primăvară
cu zori diafani
a cântat şi vocea ei veselă
şi-a rostogolit-o şi peste o sută de ani.

Rabindranath Tagore - Sufletul Priveliştilor

Tu eşti felurită la nesfârşit în exuberanţa universului,
Doamnă cu multiple măreţii!

Calea ta este semănată cu lumini,
atingerea ta face să nască flori,
trena rochiei tale mătură un dans de stele
şi muzica ta cu note diverse îşi află ecoul printre
nenumărate lumi.
Dar unică în misterul de necunoscut al sufletului,
o, Doamnă a tăcerii şi singurătăţii,
iată, te-ai preschimbat în corolă de lotus pe tulpina
Iubirii...

Alexandru Puşkin - Poetului

 
Poete, să nu cauţi la dragostea mulţimii,
Căci zgomotul de slavă va trece-ntr-un minut,
Vei auzi judeţul si râsetul prostimii,
Dar să ramâi ca stânca posomorât, tăcut.

Esti crai: trăieste singur. Pe slobodul tău drum
Te du, unde te cheamă al minţii tale zbor,
Desăvârseste-ţi roada gândurilor de dor
Si n-astepta răsplata a trudei nicidecum.

Ea este-n tine. Tu-ţi esti înaltul tău judeţ
Ce aspru-ţi hotărăste al muncii tale preţ.
Esti mulţumit, artiste, ne-ndoios?... Atunci

Copilăroasa gloată hulească-te-n zadar
Si clatine-ţi temeiul sfintitului altar
Si pângărească-ţi vatra înaltei tale munci.

Rabindranath Tagore - Poezie

M-am trezit şi am găsit mesajul tău o dată cu dimineaţa.
Nu ştiu ce-mi aduce, pentru că încă nu am învăţat să citesc.
Voi lăsa savantul neştiitor al cărţilor sale şi n-am să-l întreb:
ştiu eu dacă ar putea el să-l înţeleagă?

Mi-am atins fruntea cu scrisoarea ta, am apăsat-o pe inima mea,
iar când noaptea va veni mută şi stele se vor arăta
una câte una, am s-o deschid pe genunchii mei şi voi sta tăcut.

Frunzele murmuitoare mi-o vor citi cu glas tare;
râul grăbit mi-o va fredona şi cele şapte stele
ale cunoaşterii mi-o vor cânta în ceruri.

Nu pot găsi ceea ce caut; ceea ce aş vrea să învăţ nu înţeleg,
dar această veste pe care n-am izbutit s-o desluşesc
mi-a ridicat povara, şi gândurile mele s-au preschimbat în melodii.

Rudyard Kipling - Riscul

Râzând,
Rişti să pari nebun.
Plângând,
Rişti să pari sentimental.
Întinzând o mână cuiva,
Rişti să te implici.
Arătându-ţi sentimentele,
Rişti să te arăţi pe tine însuţi.
Vorbind în faţa mulţimii despre ideile şi visurile tale,
Rişti să pierzi.
Iubind,
Rişti să nu fii iubit la rândul tău.
Trăind,
Rişti sa mori.
Sperând,
Rişti să disperi,
Încercând măcar,
Rişti să dai greş.
Dar dacă nu rişti nimic,
Nu faci nimic,
Nu ai nimic,
Nu eşti nimic.

Francesco Petrarca - Voi ce-ascultaţi în aste răzleţe rime cum...

Voi ce-ascultaţi în aste răzleţe rime cum
Cad rând pe rând suspine ce-n anii tinereţii,
La ceasul slăbiciunii, au fost un sprijin vieţii,
Pe când eram în parte alt om decât acum;

Voi toţi, dacă iubirea v-a scos din piept suspine -
Că-n fel şi chip aicea mă zbat şi plâng avan
Între speranţa vană şi între chinul van -
Mă veţi ierta, şi mai mult: veţi suferi cu mine!

O, astăzi ştiu c-adesea întreaga lume rea
A povestit atâta pe socoteala mea,
Că singur eu de mine mă ruşinai amarnic.

Astfel, ruşinea-i rodul greşelii de-altădată,
Ruşinea, pocăinţa, cunoaşterea curată
Că tot ce place lumii e numai vis zădarnic!


„Prolog”

Traducere de Lascăr Sebastian

William Shakespeare - Sonet XXXVI

Mărturisesc că sigur suntem doi,
Deşi iubirea noastră e un tot:
Lasă-mi păcatul mie dintre noi,
De nu erai, tot trebuia să-l port.

Deşi-n iubiri avem acelaşi rost,
Vieţile-au fost ursite diferit,
Astfel că şi iubirii-i merge prost,
Şi desfătarea ei s-a risipit.

Poate că n-am recunoscut ce eşti,
De teamă vina-mi să te pângărească,
Sau cum cu bunătate mă cinsteşti,
Doar numele-ţi nu vrea să mă cinstească:

Dar nu te teme, te iubesc precum,
Fiind a mea, doar bine-ţi fac, oricum.

Let me confess that we two must be twain,
Although our undivided loves are one:
So shall those blots that do with me remain,
Without thy help, by me be borne alone.
In our two loves there is but one respect,
Though in our lives a separable spite,
Which though it alter not love's sole effect,
Yet doth it steal sweet hours from love's delight.
I may not evermore acknowledge thee,
Lest my bewailed guilt should do thee shame,
Nor thou with public kindness honour me,
Unless thou take that honour from thy name:
   But do not so, I love thee in such sort,
   As thou being mine, mine is thy good report.

Traducerea Laurean Mihai Gherman

William Shakespeare - Sonet CXIX

Ce lacrimi de sirenă am sorbit,
Din alambic de iad înşelător,
Speram cu teamă, deznădăjduit,
Pierdeam când mă vedeam biruitor!

Ce erezie inima comite,
Când prea blagoslovită se socoate!
Cum mi-au stat ochii-afară din orbite,
În zăpăceala febrei delirante!

E darul bolii,-acum mă învoiesc,
Cucuta cu osândă se-ndulceşte;
Iubirea dusă, de-o reconstruiesc,
Mai mult ca la-nceput mă istoveşte.

Prin caznă mă re-mpac cu-al meu puţin,
Şi de trei ori ce-am irosit obţin.

What potions have I drunk of Siren tears,
Distilled from limbecks foul as hell within,
Applying fears to hopes, and hopes to fears,
Still losing when I saw myself to win!
What wretched errors hath my heart committed,
Whilst it hath thought itself so blessed never!
How have mine eyes out of their spheres been fitted,
In the distraction of this madding fever!
O benefit of ill! now I find true
That bitter is by evil still made better;
And ruined love, when it is built anew,
Grows fairer than at first, more strong, far greater.

   So I return rebuked to my content,
   And gain by ill thrice more than I have spent.

traducere: Laurean Mihai Gherman

William Shakespeare - Sonet XXVII

Împovărat, zoresc spre patul meu,
Astâmpăr celui frânt de colindat;
Dar se porneşte-alt drum în capul greu
De gânduri, într-un trup epuizat:

Căci grija mi-e departe de unde zac,
Pelerinaj zelos voind spre tine,
Genele grele-mi stau deschise larg,
Privind în beznă, cum văd orbii bine:

Doar că-n imaginaru-nfăţişat,
Profilul tău mi-e dat vederii, boantă,
Odor, în noaptea hâdă, suspendat
Ce face noaptea neagră captivantă.

Iată cum ziua-i trudă, noaptea-i gând,
Iar tu, nici eu, nu ne-odihnim nicicând.

(1609)

https://www.facebook.com/SoneteShakespeare

Traducere: Laurean Mihai Gherman

William Shakespeare - Sonet XLI

Cu voie faci iertabile greşeli,

Când îţi lipsesc din suflet uneori,

Cum anii fragezi se cuvin rebeli,

Tentaţia ţi-e sfetnic deseori.

Eşti cavaler, astfel de cucerit,

Tu eşti plăcută, demnă de curtat;

Când o femeie-ncearcă, ce tâmpit

Renunţă fără a fi profitat?

Însă puteai să nu te-atingi de ea,

Strunind juneţe şi tumult hoinar,

Ce către desfrânare te-ar forţa

Şi dublul legământ călcându-l iar:

Tentat de al ei farmec fecioresc,

De frumuseţea ta-am să mă feresc.

Those pretty wrongs that liberty commits,
When I am sometime absent from thy heart,
Thy beauty, and thy years full well befits,
For still temptation follows where thou art.
Gentle thou art, and therefore to be won,
Beauteous thou art, therefore to be assailed;
And when a woman woos, what woman's son
Will sourly leave her till he have prevailed?
Ay me! but yet thou mightst my seat forbear,
And chide thy beauty and thy straying youth,
Who lead thee in their riot even there
Where thou art forced to break a twofold truth:
       Hers by thy beauty tempting her to thee,
      Thine by thy beauty being false to me.

Traducere: Laurean Mihai Gherman