T.S. Eliot - Quartet No. 2: East Coker
Iată-mă deci aici, în mijlocul drumului, după ce am avut douăzeci de ani,
Douăzeci de ani risipiţi cu dărnicie, anii lui l'entre deux guerres -
Încercând să învăţ să mânuiesc cuvintele, şi fiecare încercare,
Fiind doar un nou început şi o altfel de nereuşită,
Pentru că înveţi doar să îmbini cuvintele cele mai potrivite
Pentru lucrurile despre care nu mai ai ce să spui,
Sau poţi să spui ceva într-un chip în care nu mai eşti dispus s-o faci.
Astfel, orice încercare
Este un nou început, un raid în nearticulat,
Ca un echipament ponosit ce se zdrenţuieşte mereu,
În harababura totală a impreciziei simţirii,
Iscoade nedisciplinate ale emoţiei. Iar ceea ce este de cucerit
Prin putere şi supunere a fost deja descoperit,
Odată, sau de două ori, sau de mai multe ori,
de nişte oameni pe care nu poţi să speri
Că-i vei întrece - dar nu există nici un fel de competiţie -
Există doar lupta pentru cucerirea a ceea ce a fost pierdut
Şi pierdut şi găsit iarăşi şi iarăşi; iar acum, în condiţiile date,
Acest lucru pare neplăcut. Dar poate nu este nici câştig, nici pierdere.
Pentru noi există numai încercarea. Restul nu ne priveşte.
Acasă este acolo de unde omul începe. Cu cât îmbătrânim,
Lumea devine mai stranie, şablonul tot mai complicat,
A ceea ce e mort şi a ceea ce trăieşte. Nu clipa intensă,
Izolată, fără înainte şi după,
Ci o viaţă întreagă arzând în fiecare clipă
Şi nu numai viaţa întreagă a unui om
Ci a tuturor lespezilor vechi care nu pot fi descifrate.
Există un timp al serii sub lumina stelelor.
Un timp al serii la lumina lămpii.
(Seara cu albumul de fotografii),
Dragostea este de cele mai multe ori aproape de ea însăşi
Când, aici şi acum, încetează să mai conteze.
Bătrânii ar trebui să fie exploratori
Nu contează dacă aici sau acolo.
Noi trebuie să fim calmi şi să ne mişcăm calm
Cu o altă intensitate
Pentru o unire mai îndepărtată, pentru o comuniune mai profundă.
Prin frigul întunecat şi prin dezolarea pustie,
Vântul plânge, valul plânge, apele nesfârşite
Ale albatrosului şi ale delfinului. În început îmi ştiu sfârşitul.
Posted by
gabi schuster
Labels:
- POEZIE,
T.S. ELIOT