Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Biografie John Berryman


John Berryman (1914-1972) a fost, alături de Lowell, unul dintre poeții cei mai de seamă ai Americii deceniilor \'50 și \'60. După un debut care a atras atenția - lungul poem narativ Omagiu pentru Doamna Brodstreet - evocare într-un limbaj de mare concizie și originalitate a uneia din primele poete puritane ale Statelor Unite, Berryman a evoluat spre un stil tot mai personal, care l-a impus ca una din personalitățile influente ale literaturii țării sale. Cântece de vis este opera sa majoră, care l-a preocupat în ultimii ani de viață (înainte de sinuciderea sa, de asemenea înfăptuită prin aruncarea de pe un pod). E vorba de un lung poem narativ, suită de aproape 400 de piese scurte în trei stanțe a câte șase versuri, în care eroul, uneori povestind la persoana întâi alteori, chiar în cuprinsul aceleiași poezii, acceptând să fie văzut din afară, ca simplu personaj, uneori dialogând cu sine însuși, alteori cu un interlocutor căruia i se adresează cu apelativul folosit in blues, „Domnule Schelete” - aceasta fiind poate o personificare a morții - își povestește viața și discută împrejurări și momente din propria biografie și din istoria prietenilor săi, printre care mulți poeți de seamă ai momentului.

(extras din Poezie americană modernă și contemporană, selecție, traducere, note și comentarii de Mircea Ivănescu, prefață de Ștefan Stoenescu, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1986, p. 346)


John Berryman - Sonetul 27


Într-un poem făcut de cummings de demult era
iubita lui ploaia, însă, iubito, tu ești lumina de soare
prin aerul albastru fluturând, trezind cu o boare
suspine să te urmărească plânse cu irișii asemenea,
părul tău strălucitor-din-umbră îmi lipsește mult prea
mult - de două săptămâni și astăzi. Ce chemi tu la o viață e o mare
făptură a ta însăți, tu ești eu, parazitul care
dintru lumină soarbe asupra... noastră. Dacă această a mea
contorsionată spunere te supără, mai scurtă ca a lui Properțiu
parafrazat de Pound - căruia îi sunt dator
cu trei scrisori - atunci treci tu prin mine ca un pieptene.
Și iată-mă netezit; - sub disciplina ta eu știu
și să mor - chiar dacă alții ar fi neîncrezători,
și cerul larg, amuțit de stele, către casă mă umbrește alene.


 din Poezie americană modernă și contemporană (1986)
(traducere de Mircea Ivănescu)


John Berryman - 384


Placa se lasă-ntr-o parte, fără flori, ziua-i aproape dusă,
stau pe mormântul tatălui meu cu mânie,
deseori, deseori şi înainte
am mai făcut pelerinajul ăsta crâncen la unul
care nu mă poate vizita, care şi-a rupt pagina
cu totul: mă întorc pentru mai mult,

scuip pe mormântul bancherului ăstuia groaznic
care şi-a făcut inima ferfeniţă în zori de zi în Florida
O ho uf uf
Când va veni indiferenţa, gem & delirez
aş vrea să râcâi până ajung dedesubt
departe dedesubt sub iarbă

şi să deschid sicriul cu toporul ha să văd
doar cum se descurcă cu ce a căutat aşa de tare
o să sfâşiem
hainele putrede de îngropăciune ha & atunci Henry
o să ridice toporul încă o dată, ultima lui carte,
şi o să-l lase să cadă peste cauză.


traducere de Radu Vancu
 

John Berryman - 373


Ochii cu care văd atât de uşor
or să se închidă. Inima prietenoasă mi se va opri.
N-o să mai stau în picioare.
Adulmecaţi-mă, curând n-o să vă mai placă – bleah –
mai rău decât spitalul de ciumaţi; şi gândirea mea dusă toată
& dispariţia soarelui.

Dispariţia lunii, pe care Henry o iubea
în nopţi fermecătoare când tânărul Henry era mişcat
de domnişoare delicate
cu chiloţei sfâşiaţi, guri deschise pentru sărutat.
Se spune despre coşciug că se închide cu un zgomot
& e coborât sub pământ!

Acum deci gândirea lui e dusă, îngropat corpul lui mort,
ce-o să fie acum cu adorabila Micuţa Twiss
& doamna lui,
vor organiza ele un festival cu tam-tam întru lauda lui
vor deveni lectorii conferenţiari
muncind pe operele lui?


traducere de Radu Vancu