John Berryman - Sonetul 27

Într-un poem făcut de cummings de demult era
iubita lui ploaia, însă, iubito, tu ești lumina de soare
prin aerul albastru fluturând, trezind cu o boare
suspine să te urmărească plânse cu irișii asemenea,
părul tău strălucitor-din-umbră îmi lipsește mult prea
mult - de două săptămâni și astăzi. Ce chemi tu la o viață e o mare
făptură a ta însăți, tu ești eu, parazitul care
dintru lumină soarbe asupra... noastră. Dacă această a mea
contorsionată spunere te supără, mai scurtă ca a lui Properțiu
parafrazat de Pound - căruia îi sunt dator
cu trei scrisori - atunci treci tu prin mine ca un pieptene.
Și iată-mă netezit; - sub disciplina ta eu știu
și să mor - chiar dacă alții ar fi neîncrezători,
și cerul larg, amuțit de stele, către casă mă umbrește alene.


 din Poezie americană modernă și contemporană (1986)
(traducere de Mircea Ivănescu)