Erich Kästner - Contemporani, de-a valma

Să nu-i urăşti de-ai vrea, nu e uşor
şi-i şi mai greu să nu-i iei în balon
Ca de pe-un abţibild e capul lor
şi-n locul inimii au telefon.

Ei ştiu exact că cercul e rotund
că invalizii au picior de lemn.
Vorbesc fluent – de-aceea nu ascund
că se mîndresc cu asta-n mod solemn.

În mîna lor, orice i-o marfă rară
şi au în suflet un electric bec.
Ei şi-ncomensurabilu-l măsoară
Ce nu se numără, ei nu-nţeleg.

Au bătături la creier, uriaşe,
de parcă l-ar servi pentru şezut
Roşesc cînd giugiulesc copii în faşe
şi dragostea o fac à la minut.

Pe ei nici chiar în vară, niciodată
un cîntec de Crăciun nu i-a atras
Nu sunt voioşi dar pofte au grămadă
şi cînd gîndesc, atunci gîndesc pe nas.

Cînd timpul nostru-l laudă în cor
ei parc-ar deconta prin asta speze.
Lăţime dublă are mintea lor
şi nu-s în stare să se ruşineze.

Au spirit, însă nu şi-l pot reţine.
Ştiu multe-n care sunt cam nătăfleţi.
Cînd taie firu-n patru, zău că-ţi vine
ca musca, să te caţeri pe pereţi.

Ar trebui-mpuşcaţi doi cîte doi
Ar scoate-un ultim strigăt, dernier cri
Dar au complici atîţia, şi slugoi
încît nu s-ar lăsa-mpuşcaţi de noi.
Şi nu-i poţi nimeri.