Victor Hugo - Şase mii de ani de război

Pe nimeni nu condamn, istorie
Întunecată! De a lui victorie
Învingătorul e târât umil
Spre doliu negru sau război civil!
Plăteşte cu triumful apa neagră
Care-i înghite gloria întreagă.

De aceea învingători şi învinşi deplâng
La fel, că-n urma lor orfani se strâng,
Vai lor, vai lor, că văduve vor plânge,
Vai lor, vai lor, se scaldă-n râu de sânge,
Iar când în taberi se întind pe pat
Le plouă-n cort cu sânge de soldat!

Măcel, victorii, iată ce ne place,
Litanii negre s-auzim, posace,
Tobe bătând tambur lângă tambur,
Paşi cadenţaţi să sune împrejur!
Iar gloria cu întregul ei alai
În carul ei cel triumfal, cu strai
De vise de mărire şi izbânzi
O privesc mame şi copii plăpânzi!

Plăcerea noastră-i înspăimântătoare,
“La luptă vrem!”, “La moarte!” în gura mare
Strigăm şi săbiile taie-n carne,
Avem în guri scuipatul de pe goarne,
Fulgeră fierul, fumul se întinde,
Focul din tunuri sufletul ne aprinde!

Şi toate astea sunt pentru ca regii
Să îşi împartă ţări prin forţa legii
Războiului, miniştri şi alteţe
Să-şi facă plecăciuni cu politeţe
În timp ce-n câmpul înmuiat de ploi
Noi putrezim uitaţi şi morţi şi goi,
Şacali şi corbi sub cer pustiu, noros
Ne-or curăţi de carne pân’ la os…

traducere din limba franceză de Ioan POPA