Konstantin Dimitrievici Balmont- Alergam să prind umbra clipei fugare

Alergam să prind umbra clipei fugare,
Umbra clipei fugare cu zilele stinse,
La castel tot suiam trepte înalte, solare
Și încet tremurau albe treptele atinse.

Și cu cât mă-nălțam tot mai sus, mai departe,
Tot mai sus mă chemau străluciri de lumină
Și cântau imnuri dulci glasuri vii, glasuri moarte
Ce veneau din pământ și din slava divină.

Și cu cât mă-nălțam către piscuri de munte
Piscuri albe sclipeau presărate cu stele
Ce cu ultima rază mângâiau alba-mi frunte
Sărutând ochii mei cu sclipiri de oțele.

Iară jos, la picioare, ducând jarul în pliscuri,
Pogorau spre pământ negri corbi de-nserare,
Pentru mine ardeau pe înaltele piscuri,
Pentru mine ardea enigmaticul soare.

Învățam cum să prind umbra clipei fugare,
Umbre negre și albe ale zilelor stinse,
Suiam tot mai sus peste trepte solare
Și încet tremurau în cer treptele atinse.


(traducere din lb rusă de Ion Buzdugan)