Francesco Petrarca - Privirea mea se-ntoarce acum la anii-acei

Privirea mea se-ntoarce acum la anii-acei
Ce gândurile-mi toate le-au risipit în zbor;
Şi-au stins şi focu-n care eu, îngheţat, arsei;
Şi-au dat sfârşit odihnei de zabteri şi de dor;

Şi-au frânt credinţa-n visuri de dragoste deşarte;
Şi-au sfâşiat în două drag bunul vieţii mele:
În ţărnă zace trupul – virtutea-n cer, departe;
Şi mi-au răpit şi rodul atâtor chinuri grele!

Azi, zguduit, văd bine ce gol sunt şi stingher,
Că pizmuiesc şi omul cel mai sărac sub cer:
Mi-i jale şi mi-i groază de mine însumi, iată!

Ah, steaua mea! ah, soartă! ah, Moarte hrăpitoare!
Ah, zi de-a pururi dulce şi crudă totodată -
Cum m-aţi adus în astă înjositoare stare!


„Întru moartea Madonei Laura”
„Sonete”, Editura Tineretului,
Bucureşti, 1959, Colecţia cele mai frumoase poezii
Traducere de Lascăr Sebastian