Vladimir Maiakovski - Şi totuşi

Strada se prăbuşi ca o sifilitică.
Râul - voluptate, salivare, pretinsă urâţenie.
Lăsându-şi lenjeria pân-la ultima frunză
Grădinile s-au tolănit destrăbălate-n iunie.

De cum ieşii în stradă,
cartierul ars
ca pe-o roşcată perucă mi-l apăsai pe cap.
Oamenii sunt înspăimântaţi - în gura mea
mişcă din picioruşe un ţipăt nerumegat.

Dar nu voi fi judecat, nu voi fi lătrat -
ca unui proroc, flori mi-or presăra pe urme.
Chiar şi ăştia, căzuţii în nas, ştiu:
eu sunt poetul vostru-anume.

Precum crâşma, groaznică mi-i judecata voastră!
Printre case-n flăcări şi deplină risipire
prostituatele duce-m-or pe braţe ca pe-o sfinţenie
spre-a mă arăta domnului întru-dreptăţire.

Şi dumnezeu va plânge peste cărţulia mea!
Nu cuvinte, ci tremur închegat în bulgări grei;
apoi va alerga prin cer cu versurile-mi subsuoară
şi, sufocându-se, le va citi cunoscuţilor săi.


din vol. "Eu şi Napoleon" - Editura "Ideea Europeană" - Bucureşti - 2008
traducere Leo Butnaru