Erich Kästner - Călătorie sentimentală

Singur dacă eşti e jale!
Totu-ţi pare tern, banal,
pietre-ţi intră în sandale,
iară doru-ţi dă tîrcoale
şi devii sentimental.

Mergi pe calea indicată
şi te pierzi printre alei.
Dar admiri ce ţi se-arată,
deşi inima ţi-e dată.
Timpul să mai treacă vrei.

Dacă ai da de-o cunoştinţă,
fie chiar pentru moment!
Stai aici ca-n nefiinţă,
vezi un bust cu referinţă
la vreun zeu inexistent.

Ar putea vedea oricine
Alte busturi, mai de soi
(contra plată, ce ruşine!)
Stai pe gînduri. Şi, în fine,
balt-o laşi şi pleci apoi.

O grădină-i lumea toată
Poţi s-aştepţi – ca obligat –
mult şi bine cîteodată
Şi-atunci scrii o ilustrată
că voiaju-i minunat.

Noaptea, capu-l scoti afară
şi în aer rece stai
Miorlăie pisici pe scară
iar cînd zorii dau s-apară
te-ai ales cu-un guturai.