Erich Kästner - Scurtă autobiografie

Dacă nu vii pe lume, nu-i pagubă prea mare
Pe-un pom şezi în neant şi-ţi rîzi de toate
Eu m-am născut ca prunc, ca orişicare
cam pe neaşteptate.

Şcoala în care uitat-am fel de fel
tot timpul mi-a răpit şi – ce ciudat –
eram pe-atuncea un copil model.
Regret şi azi c-aşa s-a întîmplat.

N-a fost vacanţă, dar a fost război
Tunar m-am pomenit cu alţi soldaţi
Tot globu sîngera copios. Apoi
trăit-am mai departe, dar cum, nu mă-ntrebăţi!

Inflaţie-am avut din plin şi foame
Şi Kant şi studii, burse, slujbe – gata!
Şi arta şi politica şi dame ...
Duminica ploua. Dar cu găleata.

De patruzeci m-apropiu. Nu mint
O fabrică de rime de-atunci am fondat
Am pe la tîmple fire de argint
Amicii mei au devenit mai graşi, treptat.

Alerg după doi iepuri. Mai departe
tai craca de sub mine, meditînd.
Merg prin grădini de sentimente moarte
şi glume răsădesc din cînd în cînd.

Îmi port desaga singur. Zi de zi,
Spatele-i strîmt. Poverile doar cresc.
Formula, deci, pe scurt, aceast-ar fi:
chiar dacă m-am născut, totuşi trăiesc.