Edith Södergran - Ţiganca

Sunt o ţigancă dintr-o ţară străină,
ţin cărţile de joc în mâinile tuciurii pline de taine.
Trec zile şi zile, mereu monotone şi mereu felurite.
Îndărătnic îi privesc pe oameni în faţă.
Cărţile mele ard: Ce ştiu ei?
Ştiu ei oare că imaginile trăiesc?
Ştiu ei oare că fiecare carte-i un destin?
Ştiu ei oare că fiecare carte ce-mi cade în mână
are mii de tâlcuri adânci?
Nimeni nu ştie că mâinile astea caută ceva,
nimeni nu ştie că mâinile astea au fost predestinate
cu mult înainte.
Că mâinile astea sunt obişnuite cu toate lucrurile
şi totuşi pretutindeni se prind numai de un vis.
Puţine mâini ca astea se mai află în lume.
Aceste minunate mâini de răpitoare
sub pânza roşie le ascund
în melancolie şi încăpăţânare, aceste mâini
puternice şi împodobite cu inele.
Ochii aceştia negri privesc în dorul fără sfârşit.
Aceste buze roşii ard într-un foc de nestins,
aceste mâini nepăsătoare îşi vor împlini ţelul
în posomorâta noapte iluminată de flăcări.


Trad. Petre Stoica,Poezia nordică modernă, Ed.BPT, 1968