Rudyard Kipling - Riscul

Râzând,
Rişti să pari nebun.
Plângând,
Rişti să pari sentimental.
Întinzând o mână cuiva,
Rişti să te implici.
Arătându-ţi sentimentele,
Rişti să te arăţi pe tine însuţi.
Vorbind în faţa mulţimii despre ideile şi visurile tale,
Rişti să pierzi.
Iubind,
Rişti să nu fii iubit la rândul tău.
Trăind,
Rişti sa mori.
Sperând,
Rişti să disperi,
Încercând măcar,
Rişti să dai greş.
Dar dacă nu rişti nimic,
Nu faci nimic,
Nu ai nimic,
Nu eşti nimic.

Francesco Petrarca - Voi ce-ascultaţi în aste răzleţe rime cum...

Voi ce-ascultaţi în aste răzleţe rime cum
Cad rând pe rând suspine ce-n anii tinereţii,
La ceasul slăbiciunii, au fost un sprijin vieţii,
Pe când eram în parte alt om decât acum;

Voi toţi, dacă iubirea v-a scos din piept suspine -
Că-n fel şi chip aicea mă zbat şi plâng avan
Între speranţa vană şi între chinul van -
Mă veţi ierta, şi mai mult: veţi suferi cu mine!

O, astăzi ştiu c-adesea întreaga lume rea
A povestit atâta pe socoteala mea,
Că singur eu de mine mă ruşinai amarnic.

Astfel, ruşinea-i rodul greşelii de-altădată,
Ruşinea, pocăinţa, cunoaşterea curată
Că tot ce place lumii e numai vis zădarnic!


„Prolog”

Traducere de Lascăr Sebastian

William Shakespeare - Sonet XXXVI

Mărturisesc că sigur suntem doi,
Deşi iubirea noastră e un tot:
Lasă-mi păcatul mie dintre noi,
De nu erai, tot trebuia să-l port.

Deşi-n iubiri avem acelaşi rost,
Vieţile-au fost ursite diferit,
Astfel că şi iubirii-i merge prost,
Şi desfătarea ei s-a risipit.

Poate că n-am recunoscut ce eşti,
De teamă vina-mi să te pângărească,
Sau cum cu bunătate mă cinsteşti,
Doar numele-ţi nu vrea să mă cinstească:

Dar nu te teme, te iubesc precum,
Fiind a mea, doar bine-ţi fac, oricum.

Let me confess that we two must be twain,
Although our undivided loves are one:
So shall those blots that do with me remain,
Without thy help, by me be borne alone.
In our two loves there is but one respect,
Though in our lives a separable spite,
Which though it alter not love's sole effect,
Yet doth it steal sweet hours from love's delight.
I may not evermore acknowledge thee,
Lest my bewailed guilt should do thee shame,
Nor thou with public kindness honour me,
Unless thou take that honour from thy name:
   But do not so, I love thee in such sort,
   As thou being mine, mine is thy good report.

Traducerea Laurean Mihai Gherman

William Shakespeare - Sonet CXIX

Ce lacrimi de sirenă am sorbit,
Din alambic de iad înşelător,
Speram cu teamă, deznădăjduit,
Pierdeam când mă vedeam biruitor!

Ce erezie inima comite,
Când prea blagoslovită se socoate!
Cum mi-au stat ochii-afară din orbite,
În zăpăceala febrei delirante!

E darul bolii,-acum mă învoiesc,
Cucuta cu osândă se-ndulceşte;
Iubirea dusă, de-o reconstruiesc,
Mai mult ca la-nceput mă istoveşte.

Prin caznă mă re-mpac cu-al meu puţin,
Şi de trei ori ce-am irosit obţin.

What potions have I drunk of Siren tears,
Distilled from limbecks foul as hell within,
Applying fears to hopes, and hopes to fears,
Still losing when I saw myself to win!
What wretched errors hath my heart committed,
Whilst it hath thought itself so blessed never!
How have mine eyes out of their spheres been fitted,
In the distraction of this madding fever!
O benefit of ill! now I find true
That bitter is by evil still made better;
And ruined love, when it is built anew,
Grows fairer than at first, more strong, far greater.

   So I return rebuked to my content,
   And gain by ill thrice more than I have spent.

traducere: Laurean Mihai Gherman

William Shakespeare - Sonet XXVII

Împovărat, zoresc spre patul meu,
Astâmpăr celui frânt de colindat;
Dar se porneşte-alt drum în capul greu
De gânduri, într-un trup epuizat:

Căci grija mi-e departe de unde zac,
Pelerinaj zelos voind spre tine,
Genele grele-mi stau deschise larg,
Privind în beznă, cum văd orbii bine:

Doar că-n imaginaru-nfăţişat,
Profilul tău mi-e dat vederii, boantă,
Odor, în noaptea hâdă, suspendat
Ce face noaptea neagră captivantă.

Iată cum ziua-i trudă, noaptea-i gând,
Iar tu, nici eu, nu ne-odihnim nicicând.

(1609)

https://www.facebook.com/SoneteShakespeare

Traducere: Laurean Mihai Gherman

William Shakespeare - Sonet XLI

Cu voie faci iertabile greşeli,

Când îţi lipsesc din suflet uneori,

Cum anii fragezi se cuvin rebeli,

Tentaţia ţi-e sfetnic deseori.

Eşti cavaler, astfel de cucerit,

Tu eşti plăcută, demnă de curtat;

Când o femeie-ncearcă, ce tâmpit

Renunţă fără a fi profitat?

Însă puteai să nu te-atingi de ea,

Strunind juneţe şi tumult hoinar,

Ce către desfrânare te-ar forţa

Şi dublul legământ călcându-l iar:

Tentat de al ei farmec fecioresc,

De frumuseţea ta-am să mă feresc.

Those pretty wrongs that liberty commits,
When I am sometime absent from thy heart,
Thy beauty, and thy years full well befits,
For still temptation follows where thou art.
Gentle thou art, and therefore to be won,
Beauteous thou art, therefore to be assailed;
And when a woman woos, what woman's son
Will sourly leave her till he have prevailed?
Ay me! but yet thou mightst my seat forbear,
And chide thy beauty and thy straying youth,
Who lead thee in their riot even there
Where thou art forced to break a twofold truth:
       Hers by thy beauty tempting her to thee,
      Thine by thy beauty being false to me.

Traducere: Laurean Mihai Gherman

William Shakespeare - Sonet XXI

De muze n-am să mă mai las stârnit,
De frumuseţea lor sulemenită,
Cu cerul însuşi te-am împodobit
Orice fălos doar cu-n fălos repetă,
Cât să mă fi făcut să te compar
Cu astre, a lumii, a mărilor splendoare.
Cu prima floare-n an şi tot ce-i rar,
Şi poartă-n tiv telurica grandoare.
Dar fie să iubesc, să scriu ce simt,
Şi să îmi creadă dragostea curată,
Cum crede mama puiul, strălucit,
Şi-i pare că luceferii se-arată.
Mai spună alţii, vorbe mari având,
Nu te mai laud, că doar nu te vând.

So is it not with me as with that Muse,
Stirred by a painted beauty to his verse,
Who heaven itself for ornament doth use
And every fair with his fair doth rehearse,
Making a couplement of proud compare
With sun and moon, with earth and sea's rich gems,
With April's first-born flowers, and all things rare,
That heaven's air in this huge rondure hems.

O! let me, true in love, but truly write,
And then believe me, my love is as fair
As any mother's child, though not so bright
As those gold candles fixed in heaven's air:

Let them say more that like of hearsay well;
I will not praise that purpose not to sell.

Traducere: Laurean Mihai Gherman

William Shakespeare - Sonet CXVI

N-am să admit că suflete-nnuntite
Au stavile. Iubiri nu sunt iubiri
De se preschimbă când sunt despărţite,
Ori se-ncovoaie sub dezamăgiri:

Ei bine, nu! iubirea-i far blindat,
Furtuna va privi-o neclintit;
Luceafăr pentru naufragiat,
De-i stins, el tot ne-apare răsărit.

Nu-s jucăria vremii, chiar de curmi
Cu coasa ei obraz sau buze reci;
Nu scad în ore sau în săptămâni,
Statornicesc întocmai până-n veci.

Dacă greşit se va fi dovedit,
Nu eu am scris, cum nimeni n-a iubit.


Let me not to the marriage of true minds
Admit impediments. Love is not love
Which alters when it alteration finds,
Or bends with the remover to remove:
O, no! it is an ever-fixed mark,
That looks on tempests and is never shaken;
It is the star to every wandering bark,
Whose worth's unknown, although his height be taken.
Love's not Time's fool, though rosy lips and cheeks
Within his bending sickle's compass come;
Love alters not with his brief hours and weeks,
But bears it out even to the edge of doom.
            If this be error and upon me proved,
            I never writ, nor no man ever loved.

Traducere: Laurean Mihai Gherman

William Shakespeare - Sonet VIII

E muzică, de ce-asculţi cu mânie?
Frumosul nu-i potrivnic frumuseţii,
De ce iubeşti ceva ce nu te-mbie,
Mâhnirea ţi-e prilej de dispoziţii?

Dacă o armonie reuşeşte,
Nuntirea ei, auzul să-ţi rănească,
E doar dojană dulce, ce sminteşte
Spre solitar menirea ta firească.

Vezi lângă-o strună, soţ fiindu-i altă,
Cum se armonizează împreună;
Sunt mamă fericită, prunc şi tată,
Ce laolaltă scump acord îngână;

Un cântec mut din strune-ngemănate
Îţi fredonează: "singur, nu se poate".

Music to hear, why hear'st thou music sadly?
Sweets with sweets war not, joy delights in joy:
Why lov'st thou that which thou receiv'st not gladly,
Or else receiv'st with pleasure thine annoy?
If the true concord of well-tuned sounds,
By unions married, do offend thine ear,
They do but sweetly chide thee, who confounds
In singleness the parts that thou shouldst bear.
Mark how one string, sweet husband to another,
Strikes each in each by mutual ordering;
Resembling sire and child and happy mother,
Who, all in one, one pleasing note do sing:
   Whose speechless song being many, seeming one,
   Sings this to thee: 'Thou single wilt prove none.'

Traducere: Laurean Mihai Gherman

William Shakespeare - Sonet XV

Când mă gândesc la lume ca perenă,
Cum e perfectă doar pentr-o clipită,
E-o simplă piesă pe-o imensă scenă,
De stele, în secret, înrâurită.

Când văd cum oameni cresc ca un răsad,
Dospiţi şi nimiciţi de-acelaşi cer,
Fuduli cât sunt vânjoşi, apoi decad,
Luându-şi fala-n colb după ce pier;

Doar socotind la traiul schimbător,
Şi-n ochii mei mai tânără devii,
Oricât e cursul de necrutăţor
Să-ţi schimbe zorii vieţii-n pământii,

Din dragoste, cu Timpul port război,
Iar tot ce-ţi ia, îţi voi grefa ‘napoi.

When I consider every thing that grows
Holds in perfection but a little moment,
That this huge stage presenteth nought but shows
Whereon the stars in secret influence comment;

When I perceive that men as plants increase,
Cheered and checked even by the self-same sky,
Vaunt in their youthful sap, at height decrease,
And wear their brave state out of memory;

Then the conceit of this inconstant stay
Sets you most rich in youth before my sight,
Where wasteful Time debateth with decay
To change your day of youth to sullied night,

And all in war with Time for love of you,
As he takes from you, I engraft you new.

Traducere: Laurean Mihai Gherman