Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Cesare Pavese - TU NU ŞTII DEALURILE




Tu nu ştii dealurile
unde s-a risipit sîngele.
Toţi fugirăm,
toţi aruncarăm
arma şi numele. O femeie
ne privea cum fugeam.
Unul singur din noi
se opri cu pumnii strînşi,
văzu cerul pustiu
şi,-nclinîndu-şi capul, muri
sub zid, în tăcere.
Acum e o zdreanţă de sînge
şi numele lui. O femeie
ne aşteaptă în dealuri.

traducere A.E. Baconsky 
 

Cesare Pavese - EŞTI PĂMÎNTUL, EŞTI MOARTEA




Eşti pămîntul, eşti moartea.
Anotimpul tău e-ntunericul
şi tăcerea. Nu e pe lume
nici un lucru ce mai mult decît tine
să fie-ndepărtat de zorii zilei.
Cînd par a te trezi
eşti numai durere,
o ai în ochi, în sînge
dar tu n-o simţi. Trăieşti
cum trăieşte o piatră,
cum trăieşte pămîntul dur.
Şi te-nveşmîntă vise,
tresăriri şi suspine
pe care le ignori. Durerea
ca apa unui lac, se-agită şi te înconjoară.
Sunt ceruri pe faţa apei.
Tu le laşi să se destrame.
Tu eşti pămîntul şi moartea.


traducere A.E. Baconsky
 

Cesare Pavese - TU EŞTI CA UN PĂMÎNT





Tu eşti ca un pămînt
nerostit niciodată de nimeni,
tu nu aştepţi nimic
decît numai cuvîntul
ce va ţîşni din adîncuri
ca un fruct între ramuri.
Un vînt te ajunge.
Lucruri aride şi moarte
te stînjenesc şi pier în vînt.
Cuvinte şi membre vechi.
Te înfiori în vară.



traducere A.E. Baconsky

Cesare Pavese - MEREU VII DIN MARE




Mereu vii din mare
şi ai vocea ei răguşită,
mereu ai ochii tainici
de apă vie printre mărăcini,
şi frunte aplecată precum
cerul aplecat de nori.
De fiecare dată renaşti
ca un lucru vechi
şi sălbatic, pe care inima,
presimţindu-l, se strînge.
De fiecare dată e-o rupere,
de fiecare dată e moartea.
Noi am luptat mereu.
Cel ce se sparge ciocnindu-se
a gustat moartea
şi o poartă în sînge.
Ca buni inamici
ce nu se mai urăsc
avem aceeaşi voce
aceeaşi durere
şi trăiam încleştaţi
sub cer sărman.
Între noi nici insidii,
nici lucruri inutile -
mereu vom lupta.
Vom lupta iarăşi,
vom lupta mereu,
căci somnul morţii
îl căutăm flancaţi,
şi-avem glas răguşit,
frunte-aplecată şi sălbatică
şi un identic cer.
Am fost făcuţi pentru asta.
Dacă tu sau eu vom ceda la ciocnire,
urmează o noapte lungă
ce nu e armistiţiu, nici pace
şi nu e moarte-adevărată.
Tu nu mai eşti. Braţele
zadarnic se zbat.
Pînă cînd inima ni se-nfioară.
Au rostit un nume al tău.
Reîncepe moartea.
Lucru neştiut şi sălbatic
şi renăscut din mare.



traducere A.E. Baconsky

Cesare Pavese - PARADISUL




Va fi o zi calmă, cu lumină rece
ca soarele cînd se naşte sau moare, şi geamul
va închide văzduhul murdar în afara cerului.
Te trezeşti într-o dimineaţă aici, o dată pentru totdeauna,
în boarea caldă a ultimului somn: umbra
va fi ca boarea caldă. Va copleşi odaia
prin geamul mare un cer mai mare.
De pe scara urcată într-o zi pe totdeauna
nu vor mai veni glasuri, nici chipuri moarte.
Nu va fi nevoie să laşi patul.
Numai zorii vor intra în odaia goală,
va fi de ajuns fereastra ca să îmbrace fiece lucru
într-o limpezime calmă, aproape o lumină.
O umbră descărnată se va aşterne pe chipul întins.
Amintirile vor fi cheaguri de umbră
strivite asemeni cărbunilor trecuţi
în cămin. Amintirea va fi flacăra
ce încă ieri juca în ochii stinşi.


traducere A.E. Baconsky