Jorge Luis Borges - Borges şi eu

Lui Borges − celuilalt, nu mie − i se întîmplă tot felul de lucruri. Eu nu fac altceva decît să hoinăresc prin Buenos Aires, zăbovind uneori, în mod mecanic poate, ca să privesc arcada unui vestibul ori uşa unei marchize; ştirile despre Borges îmi vin prin poştă; din cînd în cînd, îi zăresc numele printre ale cîtorva profesori, sau într-un dicţionar biografic. Mie îmi plac ceasurile cu nisip, hărţile, tipografia din veacul al XVIII-lea, etimologiile, aroma cafelei şi proza lui Stevenson; celălalt împărtăşeşte aceste preferinţe, dar într-o manieră plină de vanitate, care le preschimbă în atribute ale unui actor. Ar fi exagerat să afirm că relaţiile dintre noi sunt ostile; eu trăiesc, eu îmi îngădui să trăiesc, pentru ca Borges să-şi poată plăsmui literatura, şi literatura aceasta mă justifică. Trebuie să recunosc, totuşi, că a scris într-adevăr cîteva pagini izbutite, însă aceste pagini nu pot să mă salveze, poate din pricină că ceea ce e bun nu mai e în stăpînirea nimănui, nici chiar a celuilalt, ci aparţine doar limbii sau tradiţiei. Dealtminteri, eu sunt sortit să pier, în mod definitiv, şi numai o frîntură din mine ar putea supravieţui în celălalt. Puţin cîte puţin, îi cedez totul, deşi cunosc prea bine perversa lui deprindere de a falsifica ori a amplifica. Spinoza socotea că fiecare lucru are tendinţa de a-şi păstra propria sa condiţie; piatra voieste să fie veşnic piatră, tigrul să fie veşnic tigru. Eu trebuie să rămîn în Borges, şi nu în mine însumi (asta presupunînd că eu însumi exist), dar adevărul e că mă recunosc mai puţin în cărţile lui decît în multe altele, sau decît în stăruitorul vaiet al unei ghitare. Cu ani în urmă, am încercat să mă eliberez de el şi am trecut de la mitologia mahalalei la jocul cu timpul sau cu infinitul, dar şi acest joc îi aparţine acum tot lui Borges, astfel încît voi fi silit să imaginez alte lucruri. Viaţa mea nu este, aşadar, decît o goană şi, puţin cîte puţin, pierd totul şi totul trece în stăpînirea uitării, sau a celuilalt.
Nu ştiu care din noi aşterne aceste rînduri.

 
Borges şi eu - lectura Stefan Iordache