Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Oscar Wilde (1854 - 1900) - Făptuitorul de bine - poem în proză


Era la vremea nopţii şi era singur.
Şi zări departe zidurile unei cetăţi rotunde şi se îndreptă către cetate.
Şi când se apropie de ea, auzi înlăuntrul cetăţii tropăitul picioarelor bucuriei, şi
râsul gurii bucuriei şi zgomotul mare a numeroase lăute. Şi a bătut în porţi şi unii dintre
paznici i-au deschis.
Şi a văzut o casă ce era din marmură şi avea frumoase coloane de marmură în faţa ei. De coloane atârnau ghirlande, şi înăuntru şi în afară erau făclii de cedru. Şi a intrat în casă.
Şi când a trecut prin sala de calcedoniu şi prin sala de jasp şi a ajuns în lunga sală de petreceri, a văzut întins pe un culcuş de purpură marină pe cineva al cărui păr era
încununat cu trandafiri roşii şi ale cărui buze erau roşii de vin.
Şi merse în spatele său şi îl atinse pe umăr şi îi spuse: „De ce trăieşti astfel?”
Şi tânărul se întoarse către el şi îl recunoscu, şi îi răspunse zicând: „Păi, odinioară am fost lepros, şi tu m-ai tămăduit. Cum să trăiesc altfel acum?”
Iar El ieşi din casă şi umblă iarăşi pe stradă.
Şi după puţin timp, văzu pe careva al cărei chip şi veşmânt erau boite şi ale cărei picioare erau încălţate cu perle. Şi în urmă-i venea, încet ca un vânător, un tânăr care purta o mantie în două culori. Acum faţa femeii era precum faţa frumoasă a unui idol, iar ochii tânărului străluceau de poftă desfrânată.
Iar El îi urmă cu grabă şi atinse mâna tânărului şi-i zise: „De ce priveşti la această femeie în felul ăsta?”
Iar tânărul se întoarse pe loc şi Îl recunoscu şi spuse: „Păi am fost orb cândva, şi mi-ai dat vederea. La ce altceva trebuie să mă uit?”
Şi El alergă înainte şi atinse veşmântul boit al femeii şi îi vorbi: 'Nu există nici un alt fel de a umbla decât în calea păcatului?'
Iar femeia se întoarse spre El şi Îl recunoscu, şi râse şi zise: 'Păi, Tu mi-ai iertat
păcatele, iar calea aceasta este o cale plăcută.’
Şi El ieşi din cetate.
Şi când a ieşit din cetate, văzu şezând la margine de drum un tânăr care plângea.
Şi se îndreptă către el şi îi atinse pletele lungi ondulate şi îi spuse: 'De ce plângi?'
Iar tânărul îşi ridică privirile şi Îl recunoscu şi Îi dădu răspuns: 'Păi, cândva am
fost mort şi Tu m-ai ridicat din morţi. Ce altceva să fac decât să plâng?'

În româneşte de Mihai Rădulescu

Oscar Wilde (1854 - 1900) - Casa judecăţii - poem în proză


Şi era tăcere în Casa Judecăţii, şi bărbatul veni în pielea goală înaintea lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu deschise Cartea Vieţii Bărbatului.Şi Dumnezeu îi spuse Bărbatului: „Viaţa ţi-a fost rea, şi ai vădit cruzime faţă de aceia care aveau nevoie de ajutor, şi faţă de aceia cărora le lipsea ajutorul ai fost amarnic şi lipsit de inimă. Săracii veneau la tine, iar tu nu luai seama la ei, şi urechile tale erau închise la plânsul necăjiţilor Mei. Moştenirea celor fără părinte ai făcut-o a ta şi ai trimis vulpile în via vecinului tău. Ai luat pâinea copiilor şi ai dat-o câinilor s-o mănânce, iar leproşii mei, care trăiau în mlaştinile tale şi vieţuiau în tihnă şi Mă lăudau, i-ai izgonit la drumul mare, iar pe pământul Meu, din care te-am făcut, ai
vărsat sînge nevinovat.”
Iar bărbatul a răspuns zicând: „Întocmai astfel am făcut.”
Şi iarăşi Dumnezeu a deschis Cartea Vieţii Bărbatului.
Şi Dumnezeu i-a zis Bărbatului: „Viaţa ta a fost rea, iar Frumuseţea pe care am arătat-o ai căutat-o, iar pe lângă Binele pe care l-am ascuns ai trecut fără să-l vezi. Şi pereţii odăii tale sunt acoperiţi cu picturi, şi din patul abominărilor tale te-ai ridicat în
sunetul flautelor. Ai clădit şapte altare păcatelor pe care le-am suportat, şi ai mâncat din
ceea ce nu trebuie mâncat, şi purpura veşmântului tău a fost brodată cu cele trei semne
ale ruşinii. Idolii tăi nu au fost nici din aurul, nici din argintul ce durează, ci din carnea ce moare. Le-ai stropit părul cu parfumuri şi le-ai umplut mâinile cu rodii. Le-ai boit
picioarele cu şofran şi ai întins covoare înaintea paşilor lor. Le-ai vopsit pleoapele cu
antimoniu şi trupurile li le-ai mânjit cu mir. Te-ai înclinat până la pământ înaintea lor, şi
tronurile idolilor tăi erau puse în soare. Îi arătai soarelui ruşinea ta şi lunii nebunia ta.”
Şi omul a zis: „Întocmai astfel am făcut.”
Şi pentru a treia oară Dumnezeu deschise Cartea Vieţii Bărbatului.
Şi Dumnezeu i-a spus Bărbatului: „Rea ţi-a fost viaţa, şi cu răul ai răsplătit Binele, şi cu facerea de rău bunătatea. Ai rănit mâinile ce te-au hrănit, iar pieptul ce ţi-a dat să sugi l-ai dispreţuit. Acela care ţi-a adus apă a plecat însetat, iar pe răufăcătorii care te-au ascuns în corturile lor noaptea i-ai trădat înainte de zori. Pe vrăjmaşul tău care te-a cruţat l-ai prins în laţ întinzându-i o capcană, iar pe prietenul care a umblat cu tine l-ai vândut pe bani, iar acelora care ţi-au adus Dragoste le-ai înapoiat Desfrânare.”
Iar Bărbatul a răspuns zicând: „Într-adevăr astfel am făcut.”
Şi Dumnezeu a închis Cartea Vieţii Bărbatului, şi a spus: 'Neîndoielnic te voi
trimite în iad. Chiar în iad te voi trimite.”
Iar Bărbatul a exclamat: „Nu poţi.”
Şi Dumnezeu i-a spus Bărbatului: „Din ce pricină nu te pot trimite în iad, şi pentru care motiv?”
„Pentru că în iad am trăit întotdeauna,”răspunse Bărbatul.
Şi în Casa Judecăţii se făcu tăcere.
Şi, după un răgaz, Dumnezeu a vorbit şi i-a spus Bărbatului: „Văzând că nu te pot trimite în iad, e neîndoielnic că te voi trimite în Rai. Chiar în Rai o să te trimit.”
Şi Bărbatul a exclamat: „Nu poţi.”
Şi Dumnezeu i-a spus Bărbatului: „Pentru ce pricină nu te pot trimite în Rai, şi
pentru care motiv?”
„Pentru că niciodată şi în nici un loc nu am fost în stare să mi-l închipui,”răspunse Bărbatul.
Şi se lăsă tăcerea în Casa Judecăţii.



(Trad. Mihai Rădulescu)