Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Bertolt Brecht - Cântecul unui iubit (Psalmul 7)


1. Iubito, ştiu: acum îmi cade părul, de viaţă destrăbălată, şi trebuie să dorm pe piatră. Mă văd toţi bând rachiul cel mai ieftin şi mergând gol în vânt.

2. Dar a fost un timp, Iubito, când eram curat.

3. Aveam o femeie, mai tare decât mine, precum iarba e mai tare decât taurul: mereu se îndreaptă în sus.

4. Ea vedea că sunt rău, dar mă iubea.

5. Nu mă întreba încotro merge drumul, care era drumul ei, şi poate că mergea în jos. Când îmi dădea trupul ei, spunea: asta e tot. Şi se făcea trupul meu.

6. Acum nu mai e nicăieri, a dispărut ca norul după ploaie, am lăsat-o şi s-a dus în jos, căci acesta era drumul ei.

7. Dar nopţile, câteodată, când mă vedeţi că beau, văd chipul ei, palid în vânt,
puternic şi întors spre mine, şi în vânt mă aplec.


traducere Dan Dănilă

Bertolt Brecht - Despărţirea


Ne îmbrăţişăm.
Eu ating stofă bogată,
tu atingi sărăcie.
Îmbrăţişare iute.
Tu mergi la o serată,
după mine sunt zbirii.
Vorbim despre vreme şi despre
durabila prietenie. Orice altceva
Ar fi prea amar.

traducere Dan Dănilă

Bertolt Brecht - Întrebări


Spune-mi, ce porţi pe tine! Ai căldură?
Spune-mi, cum ai dormit! Ai moale pat?
Spune-mi, cum mai arăţi! Te-ai mai schimbat?
Spune-mi, ce îţi lipseşte! A mea gură?

Spune-mi, cum o mai duci! Sunt buni cu tine?
Spune-mi de ceilalţi! Te lasă-n pace?
Spune-mi ce mai faci tu! Faci ce îţi place?
Spune-mi, la ce gândeşti acum! La mine?

Vezi, nu mai am decât cuvinte de-ntrebare
şi parcă îţi aud deja răspunsul mut.
Dacă eşti obosită, nu pot să te ajut,

Dacă ţi-e foame, nu am de mâncare.
Din lume parc-am dispărut deodat’
şi nu mai sunt de loc, parcă te-aş fi uitat.


traducere Dan Dănilă

Bertolt Brecht - Contemplarea Iadului


Contemplarea Iadului, de care auzisem odată
fratele meu Shelley a găsit-o într-un loc
asemănător oraşului Londra. Eu,
care nu locuiesc în Londra, doar în Los Angeles,
aflu, contemplând Iadul, că el
trebuie să fie chiar mai frumos decât Los Angeles.
De asemenea în Iad,
nu mă îndoiesc de asta, există acolo bogate grădini
cu flori mai mari decât copacii, ofilindu-se, desigur,
foarte repede, dacă ele nu sunt udate cu o apă foarte scumpă. Şi piaţa de sus
cu grozavele-i rânduri de fructe, pe care nimeni
nu le posedă şi nici gustă. Şi nesfârşitele trenuri de maşini,
mai luminoase decât propria-le umbră, mai iuţi decât
nebunaticele gânduri, strălucitoare vehicole, în care
oameni roz, vin de nicăieri, mergând spre nicăieri.
Şi casele, destinate pentru fericire, stând goale,
chiar şi când sunt locuite.
Dar casele în Iad nu sunt tocmai urâte.
Doar îngrijorate de a nu fi aruncate în stradă
ele îşi consumă locuitorii vilelor
la fel de mult ca pe cei care locuiesc o baracă.


( trad. Liviu Ofileanu )

Bertolt Brecht - Alabama song


Arată-mi drumul către următorul whisky-bar
Oh, nu-ntreba de ce, oh, nu întreba de ce
Arată-mi drumul către următorul whisky-bar
Oh, nu-ntreba de ce, oh, nu întreba de ce
Pentru că dacă nu aflăm următorul whisky-bar
Îţi zic că tu o să mori
Îţi spun că tu va trebui să mori
Eu îţi spun
Îţi zic eu

Oh, lună din Alabama
Ar trebui să ne spunem - spune la revedere
Ne-am pierdut buna şi bătrâna noastră mamă
Şi trebuie că ai nişte whisky
Oh, tu ştii de ce

Arată-mi drumul spre următoarea fată drăguţă
Oh, nu-ntreba de ce, oh, nu întreba de ce
Arată-mi drumul spre următoarea fată drăguţă
Oh, nu-ntreba de ce, nu întreba de ce
Pentru că dacă nu aflăm următoarea fată drăguţă
Îţi spun că va trebui să murim
Va trebui să murim îţi spun

Oh, lună de Alabama
Ar trebui să ne spunem - spune la revedere
Ne-am pierdut buna şi bătrâna noastră mamă
Şi trebuie că ai vreo fată
Oh, tu ştii de ce

Arată-mi drumul spre ultimul dolăruţ
Oh, nu-ntreba de ce, oh, nu întreba
Arată-mi drumul spre ultimul dolăruţ
Oh, nu-ntreba de ce, oh, nu întreba
Pentru că dacă nu aflăm următorul dolăruţ
Îţi spun eu că va trebui să murim
Îţi spun că va trebui să murim
Îţi zic
Îţi zic eu
Va trebui să murim îţi spun

Oh, lună din Alabama
Ar trebui să ne spunem - spune la revedere
Ne-am pierdut buna şi bătrâna noastră mamă
Şi trebuie să ai dolari
Oh, tu ştii de ce


(trad. Liviu Ofileanu)

Bertolt Brecht - Despre sărmanul B.B.


1
Eu, Bertolt Brecht, vin din pădurile negre.
Maică-mea m-a adus în spaţii citadine
în timp ce mă purta în ea. Şi răceala pădurilor
până la moarte o să rămână în mine.


2
În oraşul de asfalt mă simt la mine acasă.
Cu slujba de înmormântare asigurat,
cu ziare, cu tutun şi cu rachiu,
neîncrezător şi leneş şi, până la urmă, împăcat.


3
Sunt prietenos cu lumea. Pălăria tare
o port, cum îi e rostul, cu mult zel.
Spun: există animale deosebit de mirositoare,
şi spun: nu-i nimic, şi eu sunt la fel.


4
Dimineaţa, în balansoarele goale
îmi aşez câteva femei şi, văzându-le-aşa,
le privesc şi le spun fără grijă:
să ştiţi că pe mine nu puteţi conta.


5
Spre seară, îmi adun câţiva domni laolaltă
şi ne spunem "gentleman" pe rând.
Pe masa mea îşi pun picioarele
şi spun: o să fie bine. Iar eu mă întreb: când?

6
Spre ziuă, în zorii cenuşii, urinează brazii
şi gângăniile lor - păsările - încep să ţipe.
La ora aceea îmi beau paharul în oras, arunc mucul de ţigară
şi adorm neliniştit peste câteva clipe.


7
Am stat, ca o specie fragilă, în case
pe care le credeam de nezdruncinat.
(Aşa am clădit blocurile înalte din insula Manhattan
şi antenele subţiri discutând cu Atlanticu-nspumat.)


8
Cine o să rămână viu în aceste oraşe? Vântul!
Cel care le străbătu şi le goli în sfârşit.
Ştim că suntem provizorii
iar ceea ce urmează după noi nici nu merită amintit.


9
Sper că la viitoarele cutremure, ţigara mea Virginia
să n-o las să se stingă, de-amărăciune grea,
eu, Bertolt Brecht, naufragiat în oraşe,
din pădurile negre, adus de maică-mea.

Bertolt Brecht - Din primul război mondial


PRIN LOCURILE ÎNALTEI SOCIETĂŢI
Se consideră o slăbiciune să vorbeşti despre hrană.
De fapt e astfel: ei au
mâncat deja.

Slăbiciunea trebuie să părăsească pământul
fără să fi gustat
o carne bună.

Pentru a se minuna de locurile din care vin şi
spre care se îndreaptă
rafinatele seri li se par
prea obositoare.
Ei n-au văzut încă
munţii şi oceanul
când vremea lor a şi luat sfârşit.

Dacă slăbiciunea nu poate
gândi asupra a ceea ce-i slab
ei nu vor învia niciodată.

PÂINEA FLĂMÂNZILOR A FOST
DEJA MÂNCATĂ.
Carnea a devenit necunoscută. E nefolositoare
aşa cum e vărsată pe hainele oamenilor.
Dafinul crescut
a fost lăsat să cadă.
Din coşurile fabricilor de arme
se înalţă fumul.

CASA PICTURII NE VORBEŞTE DE
MARILE TIMPURI CARE VIN.
Pădurea creşte încă,
câmpiile sunt grele încă,
încă mai sunt în oraşe,
oamenii încă respiră …

ÎN CALENDAR ZIUA NU E
ARĂTATĂ ÎNCĂ.
Fiecare lună, fiecare zi
se deschide cu altă minciună. Una din acele zile
urmează a fi însemnată cu cruce.

MUNCITORII DISPERĂ DUPĂ PÂINE.
Negustorii disperă după pieţe.
Şomerii au flămânzit. Angajaţii
sunt acum flămânzi.
Mâinile care au stat încrucişate au iarăşi de lucru.
Ele fac MUNIŢIE.

ACEI CARE NE IAU CARNEA DE PE MASĂ
PREDICĂ MULŢUMIREA.
Acei cărora li se donează contribuţia
cer şi sacrificiul.
Cei care mănâncă vorbele flămândului
în minunatele timpuri care stau să vină.
Aceia care au lăsat ţara să cadă-n prăpastie
numesc conducerea ei prea dificilă
pentru un om de rând.

CÂND LIDERII VORBESC DE PACE
OAMENII DE RÂND ŞTIU DEJA
că un alt război urmează.
Când liderii dau curs războiului
ordinul de mobilizare a şi fost scris.

CEI CARE STAU ÎN VÂRF NE SPUN: PACE
ŞI RĂZBOI
Sunt de substanţă diferită.
Dar pacea lor şi-al lor război
ca vântul şi furtuna sunt.
Războiul creşte din pacea lor
ca fiul din pântecele mamei.
El poartă
înspăimântătoarele ei trăsături.
Războiul lor ucide
și pacea lor e totuna
când se lasă la urmă.

PE UN ZID A FOST MÂZGĂLIT:
Ei vor război.
Omul care a scris-o
a şi căzut.

CEI DIN VÂRF NE SPUN:
Acesta e drumul spre glorie.
Cei de jos adaugă lângă asta:
aceasta e calea spre mormânt…

RĂZBOIUL CARE URMEAZĂ
Nu e singurul. Acolo au fost
alte războaie înainte de acesta.
Când ultimul se-apropie de final
atunci avem învingători şi învinşi.
Între cuceriţi oamenii simpli
flămânzesc. Între cuceritori
oamenii simpli asemenea flămânzesc.

CEI DIN VÂRF NE SPUN: CAMARADE
Rămâi în armată.
Însă adevărul poate fi văzut
în bucătărie.
Aceeaşi încredere în inimile lor ar trebui să fie.
Dar pe farfurii
sunt două feluri de raţiune.

CÂND VA FI TIMPUL DE MARŞ, MULŢI NU ŞTIU
Că duşmanul lor e chiar în fruntea lor.
Vocea care le dă ordine
e vocea inamicului şi
omul care vorbise despre inamic
e însăşi inamicul.

E NOAPTE.
Cupluri căsătorite
se mint în paturile lor. Tinere femei
își poartă orfanii.

GENERALE, TANCUL TĂU E UN VEHICUL PUTERNIC
care zdrobește pădurile și culcă la pământ o sută de oameni.
Dar are un singur defect:
are nevoie de un șofer.

GENERALE, BOMBARDIERUL TĂU E PUTERNIC.
zboară mai repede ca o furtună și
încarcă mai mult de un elefant.
Dar are un singur defect:
are nevoie de un mecanic.

GENERALE, OMUL E FOARTE FOLOSITOR.
El poate zbura și poate ucide.
Dar are de asemenea un singur defect:
el poate gândi…


( trad. Liviu Ofileanu )

Bertolt Brecht - Cine a clădit Teba?


Cine a clădit Teba cu cele şapte porţi?
În cărţi sunt puse doar nume de regi.
Regii au târât uriaşele blocuri de piatră?
Şi Babilonul de atâtea ori nimicit -
cine l-a refăcut de fiecare dată? În ce fel de case
au locuit constructorii Limei cu sclipăt de aur?
Unde s-au dus zidarii, seara
după terminarea marelui zid chinezesc? Măreaţa Romă
e plină de arcuri de triumf. Cine le-a înfăptuit? Pe cine
i-au preamărit împăraţii? Multslăvitul Bizanţ
avea doar palate pentru locuitorii lui? Până
şi-n legendara Atlantidă
în timp ce marea îi înghiţea
stăpânii îşi chemau în noapte sclavii.

Tânărul Alexandru cuceri India.
Numai el?
Cezar îi bătu pe gali
N-a avut alături cel puţin un bucătar?
Filip al Spaniei a plâns, când şi-a văzut
flota scufundându-se. Nimeni nu a mai plâns?
Friedrich al II-lea birui în războiul de şapte ani. Cine
a mai biruit în afară de el?

Fiecare pagină, o izbândă
Cine a pregătit ospăţul victoriei?
Din zece în zece ani, un bărbat de seamă.

Cine a plătir spezele?

Atâtea relatări
Atâtea întrebări.