Sfântul Ioan al Crucii a putut
asculta muzica
inefabilă a „singurătăţii sonore”.
Brâncuşi ne inundă
cu sonora lui linişte
E o muzică patetică şi în acelaşi
timp
senină, ca şi cum ne-am simţi
deodată aidoma primului
om de la purcederea lumii,
uluiţi de imensa linişte , dar
copleşiţi
în acelaşi timp
de reala şi profunda sa
sonoritate.
La Brâncuşi parcă s-ar fi împlinit
profeţia lui Antonio Machado:
că vorbesc doar inima şi piatra,
o piatră redevenită inimă prin
graţia poeziei şi o
şi mai tare inimă în neîntreruptul
ei dialog
liniştit.
Omul descoperă astfel o dimensiune
rotundă.
Se află el însuşi în faţa lumii,
se află el însuşi în lume,
se află el însuşi în sine:
se poate contempla în totalitatea
lui
de fiinţă totală.
Iar liniştea se populează de
muzici,
deoarece Brâncuşi face ca omul să
se nască
în înfiorare.
Trad. Ion Caraion
