Pentru Bessie Loos
El cu adevărat iubise soarele ce cobora colina purpuriu,
Potecile pădurii, pasărea neagră cântătoare
Și bucuria verdeții.
Grav îi era culcușul în umbra copacului
Și pur chipul său.
Dumnezeu rosti o flacără blândă inimii sale:
Ah, omule!
Liniștit, pasul său găsea orașul seara;
Tânguirea-ntunecată a gurii sale:
Vreau să fiu călăreț.
Însă-l urmau tufă și animal,
Casa și grădina-n crepuscul a oamenilor albi,
Iar ucigașul său îl căuta.
Primăvară și vară și toamna frumoasă
A celui drept, pasu-i ușor
La odăile-ntunecate ale celor visând.
Noaptea, el rămânea singur cu steaua sa;
Vedea zăpada căzând pe crengile goale
Și-n pridvoru-amurgit umbra ucigașului.
Argintiu căzu capu nenăscutului.
Trad. George Stati
