...Păşiţi încet... se citeşte...
Locul se colorează dintr-o dată, purpuriu mat.
Restul trupului e palid.
Sidefiu ca o perlă.
Într-o scobitură din stâncă
Valurile-s aspirate iarăşi şi iarăşi,
Aven singuratic, osie a mării.
Doar cât o muscă,
Semnul dezastrului
Pe tăcute zidul străbate.
Sufletul se-ntunecă,
Marea se trage lin înapoi,
De doliu oglinzile se-ascund.
Lingoare-n întuneric.
Apoi revărsare de-azur inefabil
Dinspre-ndepărtate piscuri.
Leoaică a Domnului,
Cum ajungem aceeaşi fiinţă,
Încheietură de călcîie şi genunchi ! – Urmă
Trecătoare de cicatrice, soră
Cu arcuirea cafenie
A cefei pe care n-o pot zări,
Ochi întunecat
Ouă de peşte ca o scurgere neagră
Cârlige –
O-mbucătură de sânge negru şi dulce,
Umbre.
Şi altceva
Care mă remorchează-n eter –
Coapse, păr;
Scântei la călcâie şi tălpi.
Godiva, te dezpieliţez –
Mâini amorţite, moarte justeţi.
Iar acuma eu
Clăbuc de drojdie-n făină, licărire pe-ocean.
Plânsul copilului
Se frânge în zid.
Iar eu
Sunt săgeată.
Rouă ce se evaporă
Sinucigaşă, una şi-aceeaşi cu calea
Spre purpuriul
O cimilitură sunt, din nouă silabe,
Un elefant, o casă măreaţă,
Un dovleac rătăcit între doi cârcei.
O! Roşu fruct, şi fildeş şi grindă netedă!
Jimblă umflată de-atâta dospit.
Cu gologani proapspăt ştanţaţi doldora în poşetă.
Sunt o resursă, o etapă, o vacă gata să fete.
M-am îndopat cu un sac de mere verzi,
M-am urcat în trenul din care nimeni nu mai coboară.
Trebuie să străbată atâta spaţiu
Atâtea întinderi de frig şi uitare.
Şi gesturile tale se desprind pe rând
Umane şi fierbinţi şi lumina lor purpurie
Sângerând ca o rouă
Printre negrele amnezii ale cerului.
De ce mi s-au dat
Aceste lămpi, aceste planete
Care pogoară asemenea unor binecuvântări, asemenea fulgilor
În şase colţuri, albi
Pe ochii mei, pe buze, pe păr
Atingându-mă şi topindu-se.
Dragostea te-a-nceput, ca ora în ceasul de aur.
Moaşa ţi-a dat cu palma peste tălpi şi ţipătul tău
A răsunat peste stihii.
Ne-am bucurat de tine cu toţii în cor. O nouă sculptură.
În muzeul plin de curente goliciunea ta a umbrit
Trăinicia noastră de piatră. Stăm în jurul tău ziduri
clădite.
Îţi sunt mamă la fel
Ca norul, urmele căruia
Se pierd în oglindă, oglindindu-te-anume pe tine.
A ta suflare de fluture
Licăreşte în noapte printre-aprinşi trandafiri.
M-am trezit. Îmi sună-n urechi marea departe.
Ţipătul mă scoală din somn, alunec din pat ca o vacă
Tărcată, într-o cămaşă de noapte, largă ca timpul.
Ca de pisică gura ta deschisă. Pătratul
Ferestrei, luminându-se, înfulecă stele.
Câte-un sunet mai proaspăt pui în căuşul cu sunete,
În dansul senin vocale senine, uşoare ca balonul în aer.
Traducere în limba română de Ion Vatamanu
Cine trece călare haihui
În minunata lună mai
Când dau bobocii-n floare,
În pieptul meu a încolţit
Iubirea vrăjitoare.
În minunata lună mai
Cu păsări cântătoare,
I-am spus tot ce mă doare,
Dorinţă şi dogoare.
Teamă n-ai, căci loc mai sigur
Ca la mine altul nu-i -
Ca să nu ne fure nimeni,
Uşa camerei o-ncui.
Vântul casa n-o dărâmă
Oricât ar sufla de tare;
De ţi-e teamă de incendiu,
Iată, suflu-n lumânare.
Iar acuma să-mi îngădui
Să te strâng în braţe bine -
Că răceşti uşor, iubito,
Dacă n-ai un şal pe tine.
