Saint-John Perse - ELOGII

I

Cărnurile sfârâie în vânt, sosurile se-ngroaşă
şi fumul suie drumurile abrupt şi îl ajunge pe cel care mergea.
Atunci Visătorul cu obraji murdari
se smulge
dintr-un vechi vis brăzdat de asprimi, de vicleşug şi de străluciri,
şi ornat de sudori, spre mirosurile cărnii
coboară
ca o femeie care-şi târăşte: pânzeturi, văluri şi păr despletit.

(Traducerea: Aurel Rău)

Edith Södergran - Prin pădurile mari

Prin pădurile mari rătăceam îndelung,
căutam poveşti auzite din copilărie.

Prin munţii înalţi rătăceam îndelung,
căutam castele visate în tinereţe.

În grădina iubitului n-am rătăcit,
aici era veselul cuc pe care dorul meu îl urmase.

Edith Södergran - Zilele toamnei

Zilele toamnei sunt transparente
şi pictate pe fondul de aur al pădurii ...
Zilele toamnei surîd lumii-ntregi.
E-atît de bine să adormi fără nici o dorinţă,
săturat de flori şi-obosit de verdeaţă,
cu coroana roşie a vitei la căpătîi ...
Ziua de toamnă a ostenit să dorească,
degetele sale, nemilos sunt reci,
În vis pretutindeni ea vede căzînd
neîntrerupt fulgii albi.

Edith Södergran - Stelele

Cînd noaptea se lasă,
eu ciulesc urechea, pe scară;
stelele se înghesuie în grădină,
şi eu sunt aici, in beznă.
Ascultă, o stea a căzut sunînd, din ceruri.
Nu umbla prin iarbă, desculţă;
grădina mi-e plină de aşchii stelare.

Edith Södergran - Am văzut un arbore

Am văzut un arbore care era mai înalt decît toti ceilalţi arbori
şi acoperit de conuri de neatins.
Am văzut o biserică mare, cu portaluri deschise
şi toţi cei care ieşeau de acolo erau palizi, puternici
şi gata să primească moartea.
Am văzut o femeie care, fardată şi surîzătoare,
îşi încerca norocul la zaruri
şi vedea c-a pierdut.

În jurul acestor lucruri era tras
un cerc de netrecut.

Edith Södergran - Cântecul de pe munte

Soarele se culcase în marea-nspumată şi plaja dormea;
sus pe munte cînta cineva.
Moarte erau cuvintele lui căzute în apă...
Şi cîntecul dispăru îndărătul pinilor, amurgul le lua cu sine.
Cînd totul tăcu din nou, mi-am spus doar atît:
o inimă a sîngerat pe stînca-nserată,
şi tulbure-atunci am simţit cum cîntul vorbea
despre lucruri ce nu se întorc niciodată.

Edith Södergran - Dragoste

Sufletul meu era o rochie albastru-deschis de culoarea cerului;
am lăsat-o pe-o stîncă, pe ţărm,
şi-am venit la tine goală ca o femeie.
Şi ca o femeie m-am aşezat la masa ta,
am băut vin cu tine şi-am sorbit din parfumul de roze.
M-ai găsit frumoasă, mi-ai spus că m-asemuiam
unei fiinţe văzute în vis,
am uitat totul, am uitat copilăria, căminul,
nu-ţi ştiam decît mîngîierile ce mă ţineau prizonieră.
Şi tu ai luat surîzînd o oglindă şi m-ai rugat:
priveşte-te-n ea!
Am văzut că umerii mei erau făcuţi din pulbere
şi cădeau în pulbere,
am văzut că frumuseţea mi-era bolnavă şi nu voia
decît să dispară,
O, strînge-mă tare în braţe, atît de tare încît să
nu-mi mai trebuie nimic altceva.

Edith Södergran - Suflet în aşteptare

Sunt singură printre arborii lacului,
Sunt prietena vechilor brazi de pe mal
Şi confidenta secretă a tuturor sorbilor tineri.
Singură stau culcată şi-aştept,
n-am văzut pe nimeni trecînd prin părţile-acestea.
Flori mari mă privesc de sus, de pe lujere-nalte,
Plante agăţătoare amare mi se strecoară în sîn,
n-am decît un nume pentru tot, pentru toate, şi numele-i dragoste.

Edith Södergran - Triumful de a exista

De ce îmi e frică? Sunt o parte din infinit.
Sunt o parte din marea forţă a întregului,
o lume solitară, printre milioane de lumi,
o stea de mărimea întîi care se stinge ultima.
Triumf de-a trăi, triumf de-a respira, trumf de-a exista
triumf de a simţi timpul curgînd îngheţat în vine,
de a simţi şuvoiul mut al nopţii
şi de a sta în picioare pe stîncă în bătaia soarelui.
Calc pe soare, stau dreaptă, în picioare, pe soare,
nu ştiu altceva decît soarele.
Timp – care schimbi, timp – care nimiceşti, timp – care farmeci,
vii oare cu noi reţele de intrigi, cu o mie de şiretlicuri pentru a-mi oferi o viaţă
asemeni unui grăunţe, unui şarpe încolăcit, unui recif de mare?
Timp – ucigaş – înapoi!
Sorele-mi umple pieptul pînă la margine cu miere suavă
şi-mi spune: stelele toate pieri-vor odată şi totuşi strălucesc fără frică!

1916

Edith Södergran - Celor puternici

Fugiţi în singurătate! Fiţi oameni!
Nu pitiţi cu membre chircite!
Nu captivi cu dinţi încleştaţi!
Nu vulturi bolnavi, încătuşaţi, legaţi fedeleş!
Învăţaţi să staţi drept ca pinii pe stînci ori pe ruguri de stînci.
Deprindeţi tăcuta lege a stelelor.
Sfinţi şi eroi, trupuri agile, creşteţi coloane în templul adevărului
Învăţaţi să vă înălţati ca talazurile în furtună.
Întindeţi mîinile fratilor voştri, şi lumea se schimbă la faţă.
Zilele cernite ale toamnei au trecut pentru vecii vecilor.