Love Song by Rainer Maria Rilke read by A Poetry Channel

 

Anne Sexton – Noapte înstelată

 

 

„Asta nu mă împiedică de a avea o nevoie teribilă de – dacă tot trebuie să-i pronunţ numele – religie. Apoi ies afară în noapte şi pictez stelele"
(Vincent Van Gogh – Într-o scrisoare către fratele lui)

Oraşul nu există,
exceptând locul unde un copac cu frunziş negru se strecoară
ca o femeie înecată spre cerul fierbinte şi clar.
Oraşul este mut. Noaptea fierbe împreună cu unsprezece stele.
O, noapte, noapte înstelată! Acesta este felul în care
vreau să dispar.

Se mişcă mereu. Toţi aştrii sunt vii.
Până şi luna se umflă în fiarele ei portocalii
pentru a îşi expulza copiii prin ochi, urmând zeescul tipar.
Bătrânul şarpe ceresc, invizibil. absoarbe stelele.
O, noapte, noapte înstelată! Acesta este felul în care
vreau să dispar:

în monstruozitatea grăbită a nopţii,
înghiţită de marele balaur, să mă desprind
de propria viaţă fără nici o credinţă,
fără stomac,
fără plânsete în zadar.

Trad.  Petru Dimofte

e.e. cummings - Tot ce nu cântă doar vorbeşte

 

 

 

tot ce nu cântă doar vorbeşte
şi tot ce vorbeşte vorbeşte despre el
(chiar dacă acel cineva se caută pe sine sau caută
un stăpân sau un discipol oaie sau lup)

suflă-l de la tine zeitate fie sau diavol
– înghesuie-l în suspine şi în raţionamente
numeşte-l justiţie crudă sau răutate binecuvântată –
eşti tu (sau eu) nimeni altcineva

omenirea-i bătută-n cap zăpăcită de discursuri
–copilul fiecărei mame este pe cale s-asurzească –
totul e numai vorbărie care nu este cântec
şi toate vorbele sunt adresate doar unuia însuşi

dar melodia incontestabilă a cântecului
(felul în care munţii simt – şi îndrăgostiţii) este tăcerea.

Trad.  Petru Dimofte

Odisseas Elytis- patimile

 

 

Iată-mă deci pe mine,

cel plăsmuit pentru micile Kore și insulele Egeii;

cel îndrăgostit de tresărirea cerbilor

 

și inițiat de frunzele de măslin;

băutorul de soare și ucigătorul lăcustelor.

Iată-mă pe mine în fața

veșmântului negru al celor hotărâți

și al pântecului golit al anilor, care și-a avortat copii!

Vântul dezleagă stihiile trăznetul lovește munții.

Soartă a inocenților, din nou singură, iată-te la Strâmtori

La Strâmtori mi-am deschis mâinile

La Strâmtori mi-am golit mâinile

și alte bogății n-am văzut, și alte bogății n-am auzit

ci doar izvoare răcoroase curgând

Rodii sau Zefirul sau Săruturi!

Fiecare cu armele lui am spus:

La Strâmtori îmi voi deschide rodiile

La Strâmtori voi pune de strajă zefirii

voi slobozi săruturile pe care dorul meu le-a sfințit!

Vântul dezleagă stihiile și trăznetul lovește munții.

Destin al inocenților, ești Destinul meu!

 

Trad Antița Augustopoulos- Jucan

Odysseas Elytis- Variațiuni pe o rază IV (Portocalia)

 

 

 

Atât de mult a îmbătat-o sucul soarelui

Încât a plecat capul și-a primit să se facă

Încet-încet: mica rază Portocalia!

 

Așa cum au strălucit albastru cele șapte ceruri

Așa cum a atins un foc cristalele

Așa cum au fulgerat cozile de rândunică

S-au zăpăcit sus îngerii și jos fetele

Berzele sus s-au zăpăcit și jos păunii

Și toate împreună s-au adunat și toate- mpreună-au văzut-o

 

Se-mbată vița-de-vie și scorpia de mare se-mbată lumea toată

Dar de-mpunsătura zilei durerea mai stăruie

O spune stârcul viermilor mici

O spune zbaterea apei în clipe-aurii

O spune și roua pe buza de sus a vântului nordic:

 

Ridică-te micuță micuță micuță Portocalie!

Cum te știe sărutul nu te știe nimeni

Nici Zeul surâzător nu te știe

Care cu mâna întinsă te-arată goală

În răsfrângerea înflăcărată a celor treizeci și două de vânturi!

 

Trad. Ion Brad

Martin Heidegger către Hanna Arendt

 

”Martin Heidegger către Hanna Arendt

10. 11.1925

 

Dragă domnișoară Arendt,

În seara asta simt nevoia să vă fiu iarăși aproape, pentru avorbi inimii dumneavoastră.

Aș vrea ca între noi totul să fie simplu, limpede, neprefăcut. Numai atunci vom fi demni de faptul că ne-a fost dat să ne întâlnim. Că ați devenit studenta mea, iar eu profesorul dumneavoastră, acest lucru nu afăcut decât să prilejuiască ceea ce ni s-a întâmplat.

Niciodată nu voi putea spera că îmi vei aparine, însă de acum înainte vei face parte din viața mea, iar ea, grație dumneavoastră , va căpăta o nouă forță. Nu știm niciodată ce anume, priin ființa noastră, putem deveni pentru ceilalți. Și totuși, cibzuind bine, ne putem da seama în ce măsură putem ajune să avem efect distructiv asupra lor și să devenim o frână pentru ei.

Pe ce drum are să apuce tânăra dumneavoastră viață- acest lucru rămâne, desigur o taină. Să ne înclinăm, așadar, în fața ei. Iar încrederea mea în dumneavoastră are ca unic el să vă ajute să rămâneți credincioasă dumneavoastră înșivă.

Faptul că v-ați pierdut – cum spuneți- ”neliniștea” dovedește că v-ați găsit suprema intimitate, ființa dumneavoastră de fată în toată puritatea ei. Iar cândva veți înțelege și veți fi recunoscătoare- firește, nu mie- că vizita pe care ați făcut-o în ora de consultație, a fost pasul decisiv, un pas care v-a scos de pe acel drum ce sfârșește în cumplita singurătate a celui care se dedică cercetării științifice. Doar un bărbat este în stare să îndure această singurătate, și  aceasta doar atunci când i-a fost dat să cunoască chinul și, totodată, nebunia de a fi creator.

”Bucurați-vă!”- acestea vor fi cuvintele cu care am să vă întâmpin de-acum înainte.

Și numai bucurându-vă veți deveni acea femeie care poate să dea bucurie și în preajma căreia totul devine bucurie, dar deopotrivă ocrotire, liniște, respect și recunoștință în fața vieții. (...)

Și tocmai atunci când o femeie ajunge să aibă o activitate spirituală proprie, lucrul cel mai important rămâne păstrarea femininului originar în tot ceea ce are el mai propriu.

Să păzim așadar ca pe un dar, în interiorul nostru cel mai adânc, faptul că ne-a fost dat să ne întâlnim. Să nu ajungem să desfigurăm acest dar, căzând pradă autoamăgirilor pe care viața, în exuberanța ei, le aduce cu sine. Altfel spus, să nu ne imaginăm că ar fi vorba de o diafană prietenie între două suflete, care nu e, nicicând posibilă între oameni.

Nu pot și nu vreau să despart ochii dumneavoastră plini de credință și chipul dumneavoastră atât de drag de încrederea curată, de bunătatea și puritatea ființei dumneavoastră de față.

Însă, în felul acesta, darul prieteniei noastre se transformă într-o obligație, iar noi se cuvine să fim la înălțimea ei. Și tot ea mă face să-mi cer iertare pentru faptul că, în timpul plimbării noastre, mi-am pierdut o clipă cumpătul.

În orice caz, aș vrea să vă mulțumesc și, sărutând fruntea dumneavoastră pură, să fac ceva din limpezimea ființei dumneavoastră să treacă asupra scrisului meu.

 

Bucurați-vă, buna mea Hannah!

Al dumneavoastră,

M.H.”