Matsuo Basho- Haiku-uri

 

 

Matsuo Basho  s-a născut la Ueno, lângă sanctuarul din Ise (provincia Iga) și a trăit mulți ani la Kyoto devenind  ucenicul -servitor al lui Kitamura Kigin care l-a îndrumat în studiul literaturii. S-a mutat apoi la Edo unde a construit o cabană și în fața ei a plantat un banan de la care și-a luat pseudonimul (Basho- banan). Din 1680 pleacă în pribegie de poezie și sărăcie începând să studieze ZEN-ul. Basho a revoluționat haiku-ul prin crearea  unui stil propriu caracterizat prin noblețe, simplitate și gravitate epurând tristihul clasic de orice joc facil, umoristic și conferindu-i calitatea de sabi (”patină”). În viziunea lui Basho, haiku-ul este o experiență fundamentală în care sentimentul palpită în starea lui primară.  Iată câteva haiku-uri:

 

Vrăbiile

În câmpul de rapiță

Au chip de floare.

*

Sala de aur

E tot ce a rămas

În ploile lui mai.

*

Pe drumul de munte, deodat

Soarele a răsărit scăldat

În mireasma florilor de prun

*

 

Am poposit

Într-o trecătoare de munte,

Tocmai deasupra unei ciocârlii.

*

În asfințit,

Ivindu-se odată cu ciutura din fântână

O camelie.

 

*

Luna lunecă repede,

Crengile încă mai rețin

Stropii de ploaie

Odisseas Elytis - Rodia nebună

 

Semn de-ntrebare matinal

Veselie a perdre haleine

 

 

În ogrăzile albe unde suflă vântul de sud

Fluierând prin cețoase odăi, spuneți-mi rodia nebună

E cea care zvâcnește în lumină împrăștiindu-și rodnicul surâs

Cu capriciile vântului și cu șoapte, spuneți-mi e rodia nebună

Cea care în frunzare nou-născute se zbate la ceas de utrenie

Deschizând în înalturi culorile cu fiori de izbândă?

 

 

Când pe câmpiile unde se deșteptară fete goale

Cu mâini bălaie seceră trifoiul

Cutreierându-și hotarele somnului, spuneți-mi rodia nebună

E cea care strecoară lumini în panerele lor înrourate pe neștiute

Care le umple numele de ciripit, spuneți-mi

Rodia nebună e cea care se luptă cu înrourarea lumii?

 

 

În ziua în care pizmuind-o s-a-mpodobit cu felurite pene

Și-a-ncins soarele veșnic cu mii de răsfrângeri

Ce te orbesc, spuneți-mi rodia nebună-i

Cea care se prinde de-o coamă c-o sută de bice ndemnându-i galopul

Când întristată și când plângăreață, spuneți-mi e rodia nebună

Cea care cu strigăt vestește răsăritul unei noi nădejdi?

 

Spuneți-mi, rodia nebună e cea care salută-n depărtări

Fluturând o batistă de frunze de foc răcoros

O mare gata să nască cu mii și mii de corăbii

Cu valuri ce de mii de ori se duc, se duc

Spre țărmuri nebănuite, spuneți-mi e rodia nebună

Vibrând în pânzele umflate sus în transparentul etern?

 

 

În înălțimi cu ciorchine verzui aprins de sărbătoare

Trufaș, plin de primejdii, spuneți-mi e rodia nebună

Cea care sfarmă cu lumina furtuni diavolești în miezul pământului

Și de la o zare la altaîntinde patrafirul galben al zilei

Cusut cu fir de cântece însămânțate, spuneți-mi e rodia nebună

Desmuierind în grabă mătăsurile zilei?

 

 

În fuste de zi-ntâi  de-April și-n greieri de mijloc de August

Spuneți-mi, aceea care joacă, se mânie, te scoate din minți

De spaimă scuturând beznele-i negre și rele

Revărsând pe sânii soarelui păsări îmbătătoare

Spuneți-mi, cea care pune aripi în pieptul lucrurilor

În pieptul viselor noastre adânci, e rodia nebună?

 

 

Trad. Victor Ivanovici