Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Alceu - Cântec de banchet


Ninge; Zeus de sus din ceruri
Ne trimite iarna grea.
Apele sunt îngheţate
Toate sloi.
Sclav, fă foc şi alungă frigul,
Dă vin dulce din belşug,
Şi-mi aşterne un pat de perne
Moi de puf.
Nu te lăsa pradă grijii,
La ce bun să te mâhneşti…

(trad. Şt. Bezdechi)


 Alceu din Mitilene se concentrează asupra acelor elemente pe care le consideră importante pentru sine: într-o mare măsură luptele politice pentru putere şi violenţele din oraşul său, Mitilene. Dar, în acelaşi timp, în istoria literaturii greceşti, Alceu trecea încă din vechime drept întemeietorul cântecului de banchet. După o mărturie a lui Atenaios, era şi un excelent muzician! Printre cele mai cunoscute cântece de banchet compuse de el, se citează unul în care Alceu descrie o sală de arme, precum şi cel care a slujit drept izvor de inspiraţie lui Horaţiu (în Ode)

Arhiloh - Suflet


Suflet, suflet, griji în spulber fără leacuri de pătrund,
Aprig stai, duşmanii frânge-i, pieptul ţi-l avântă scut!
Neclintit rămâi în faţa vicleniei ce-o scornesc
Răii care-ţi stau în preajmă. Dacă-nvingi să nu-ţi arăţi
Prea vădită bucuria, iar învins nu te lăsa
La pământ cu glas de vaier. Nu te veseli prea mult.
Nici la rău să nu te mânii! Vieţii cumpănă să-i dai…


(trad. Simina Noica)



Arhiloh (sau Archiloch) (în greacă: Ἀρχίλοχος) (n. c. 680 î.Hr. - d. 645 î.Hr.), a fost unul dintre cei mai mari poeți lirici greci. I se atribuie crearea versului iambic. Numai câteva fragmente din elegiile și "Iambii" săi au supraviețuit. Se remarcă varietatea tonurilor, abundența imaginilor, verva și forța stilistică.
Creația sa a prefigurat-o pe cea a lui Aristofan și a servit ca model poetei Sappho.


Arhiloh - Poem


Nu râvnesc la a lui Gyges viaţă-mbelşugată-n aur,
Nici nu mă cuprinde zelul faptelor dumnezeieşti,
Nici doresc plin de-admirare bunurile tiraniei;
Toate astea sunt departe de-ai mei ochi, de gândul meu.

(trad. Şt. Bezdechi)


Arhiloh (sau Archiloch) (în greacă: Ἀρχίλοχος) (n. c. 680 î.Hr. - d. 645 î.Hr.), a fost unul dintre cei mai mari poeți lirici greci. I se atribuie crearea versului iambic. Numai câteva fragmente din elegiile și "Iambii" săi au supraviețuit. Se remarcă varietatea tonurilor, abundența imaginilor, verva și forța stilistică.
Creația sa a prefigurat-o pe cea a lui Aristofan și a servit ca model poetei Sappho.


Sappho - Poezie


Mi se pare-ntocmai la fel ca zeii
Omul care chiar dinainte-ţi şade
Şi de-aproape dulcile şoapte-ţi soarbe,
Capul plecându-l,
Şi surâsul fermecător ţi-admiră
Tare atunci în piept inima mă doare.
De cum te zăresc mi se moaie glasul
Şi mi se stinge,
Iar în gură frântă-mi rămâne limba.
Foc cumplit sub piele mi se strecoară,
Să mai văd cu ochii nu pot şi tare-mi
Vâjâie auzul
De sudoare-s plină şi mă cuprinde-un
Tremur; şi mai galbenă sunt la chipu-mi
De cum este firul uscat de iarbă.

(trad. C. Balmuş)


 Sappho merge dincolo de graniţele stabilite de Arhiloh şi Alceu, prin senzualitate şi sofisticarea versului, prin modul de abordare a limbajului, prin celebrarea dragostei şi a experienţelor personale.


Anna Ahmatova - Duminica iertării păcatelor


Tuturor le dăruiesc iertare
În Duminica lui Hristos, pură,
Pe ce-i de m-au trădat îi sărut pe frunte,
Pe cei ce-mi sunt fideli – pe gură.

(1946)


 (Traducere de Leo Butnaru)