Gabriela Mistral (1889-1957) - Ruşine

,Mă fac frumoasă - când te uiţi la mine -
Ca iarbă-nrourată-n dimineaţă ;
Nici stuf înalt , nici rău cu ape line
Nu-mi recunosc strălucitoarea faţă .

De gura mea cea tristă mi-e ruşine ,
De asprii mei genunchi , de vocea spartă ;
Acum când ochii-ţi au privit spre mine ,
Săracă sînt şi despuiata parcă .

Nu vei află nicicând o piatră-n cale ,
Mai goală , într-a zorilor sclipire ,
Decât femeia-al cărei cânt de jale
L-ai auzit şi-ai prins-o în privire .

Eu voi tăcea , spre-a nu da tuturora
Prilej să-mi afle-adânca-nseninare ,
După a frunţii mele auroră
Şi după mâna mea tremurătoare .

E noapte-n rouă iarba e culcată .
Priveşte-mă-ndelung şi cu blândeţe ,
Ca-n zori , la râu , femeia sărutată
De tine , să aducă frumuseţe.