Degetele negre ale chiparosului ameninţă:
Nori reci trec pe deasupra.
Tot astfel surdo-muţii
Fac semne orbilor,şi rămân neştiuţi.
Mie îmi plac declaraţiile negre.
De pildă,norul acela,fără chip!
Alb ca albul ochilor tot!
Ochiul pianistului orb
La masa mea pe vapor.
Pipăia după mâncare.
Degetele lui aveau nasuri de nevăstuică.
Nu mă puteam opri să-l privesc.
El auzea Beetoven;
Chiparos negru,nor alb,
Complicaţiile oribile.
Capcane pentru degete - tumult de clape.
Gol şi prostesc ca nişte farfurii,
Tot astfel surâd orbii.
Invidiez zgomotele cele mari,
Gardul viu de cimitir al Marii Fugi.
Surzenia e altceva
Ce pâlnie neagră,o,tată!
Îţi văd glasul
Negru şi înfrunzit,ca în copilărie,
Un gard viu de porunci,
Gotice şi barbare,pur germane.
Morţii strigă,din el.
Eu nu sunt deloc vinovată,de nimic vinovată.
Chiparosul atunci,Christ pentru mine.
Nu e tot atâta de chinuit?
Şi tu,în vremea Războiului cel mare
În băcănia din California
Tăind cârnaţii!
Îmi colorează somnul,
Roşii,bălţaţi,ca nişte gâturi tăiate.
Şi ce tăcere era!
O tăcere mare,o altfel de tăcere.
Aveam şapte ani,nu ştiam chiar nimic.
Lumea se întâmpla.
Tu aveai un singur picior,şi o minte prusacă.
Acum nori asemănători
Îşi desfac cearşafurile goale.
Şi tu nu spui nimic_
Şchioapăt în amintire.
Îmi amintesc un ochi albastru,
O servietă cu mandarine.
Ăsta era aşadar un om!
Moartea se deschidea,ca un copac negru,neagră.
Şi între timp supravieţuiesc,
Gospodărindu-mi dimineaţa.
Astea mi-s degetele,acesta-i copilul meu.
Norii sunt o rochie de mireasă,tot aşa de palizi.
