Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Tasos Livaditis - Drapetsona (localitate saraca la periferia Pireului)


Cu chiu şi vai făcută, sînge cu mortar,
cuie călite-n chin şi plîns amar.
Dar de la lucru seara cînd noi doi veneam,
ne sărutam şi vise făuream.

Chiar dacă vîntul o bătea,
limanul dragostei era şi cuib de rîndunea.
Ah, casa noastră-avea un sufleţel şi ea.

Ia pirostriile, cimbrul şi iile,
la Drapetsóna noi nu mai putem trăi,
ia tot ce poţi lua şi, hai, steluţa mea,
chiar şi săraci noi doi vom supravieţui.

Un pat şi-un leagăn de copil într-un ungher,
prin streaşină vedeam stelele-n cer
şi fiecare uşă era un suspin,
ferestrele – văzduhul cel senin.

Dar cînd apoi sara venea
şi strada, plină de copii voioşi, se-nsufleţea
ah, casa noastră-avea o inimă şi ea.

Ia pirostriile, cimbrul şi iile,
la Drapetsóna noi nu mai putem trăi,
ia tot ce poţi lua şi, hai, steluţa mea,
chiar şi săraci noi doi vom supravieţui.

Friedrich Nietzsche - Vorbeşte înţeleptul


Străin de neam, dar lui folositor
drumuri străbat, când soare şi când nor –
mereu peste acest popor !


traducere Dan Dănilă

 

Friedrich Nietzsche - Singuratic


Croncăne ciorile
înspre oraş în stoluri zburătoare,
încep curând ninsorile –
fericit cel ce patrie are!

Acum încremeneşti,
privind înapoi, ah, nesfârşit.
Nebun ce eşti,
de ierni să fugi în lume, rătăcit !

Lumea e o poartă,
spre mute, reci pustiuri, mii.
Cel ce-a pierdut odată
ce ai pierdut, nu se mai poate-opri.

Palid poposeşti la drum,
pe drumul iernii blestemat,
asemeni unui fum
cătând mereu spre cerul îngheţat.

Zbori, pasăre, şi du
în tonul pustei cântul tău.
Nebunule, ascunde-ţi tu
inima-n sloiuri şi gând rău !


traducere Dan Dănilă

Friedrich Nietzsche - Morala stelelor


Predestinată unui drum feeric
ce-ţi pasă ţie, stea, de întuneric?

Prin timpu-acesta lunecă senină
de-a lui mizerie desparte-te, străină!

Lucind pentru un ţărm îndepărtat
a avea milă ţi-este şi păcat

Doar o poruncă ştii : să fii curat !


traducere Dan Dănilă

Friedrich Nietzsche - La a treia năpârlire


Mi-e pielea strâmtă şi-a plesnit,
e pofta iar stăpână,
oricât pământ a înghiţit
în şarpe – de ţărână,
prin iarbă, stânci, târâşul greu
drum strâmb şi foame-avană,
să-nghit ce-am înghiţit mereu,
pământ, şerpească hrană !


traducere de Dan Dănilă

Friedrich Nietzsche - Împotriva legilor


De astăzi, de un fir de păr uşor
Ia gât port ceasul orelor:
de astăzi stelele în mers se opresc
şi soare, umbră, strigăt cocoşesc,
tot ce odată timpul mi-a vestit
e surd şi orb şi-i amuţit: –
natura tace, nu se înţelege
la ticăit de ceas şi lege.


traducere Dan Dănilă

Friedrich Nietzsche - Malvidei de Meysenburg


Pluteşte încă, din Sorrento, vreun parfum?
E totul munte rece, aspru şi departe,
abia-nsorite toamne, fără iubire-acum?
Aşa, din mine-n carte-i doar o parte:
cealaltă, cea mai bună, pe altar o pun
ei, prietenă şi mamă, mie medic bun.


traducere de Dan Dănilă

Friedrich Nietzsche - ECCE HOMO


Da, îmi cunosc menirea, locul !
Nesătul precum e focul
mă consum şi ard, topit.
Lumină e, tot ce ating acum,
tot ce părăsesc, doar scrum:
O flacără sunt, negreşit!


traducere de Dan Dănilă

Günter Grass - Dulap deschis


Jos sunt pantofii.
se tem de un gândac
pe drumul de plecare,
de un bănuţ pe drumul de întoarcere.
de gândac şi bănuţ, pe care ar putea călca,
până se imprimă.
Sus e patria pălăriilor.
Acoperă-te, acoperă, acoperit.
Incredibile pene,
cum se cheamă pasărea,
unde i se rostogolea privirea
când şi-a dat seama că era prea pestriţă?
Bilele albe care dorm prin buzunare,
visează molii.
Aici lipseşte un nasture,
în centură se oboseşte şarpele.
Mătase dureroasă,
ochiul boului şi alte flori incendiare,
toamna, care devine rochie,
umplută cu carne în fiecare duminică
şi cu sarea lenjeriei împăturite.
Înainte ca dulapul să tacă, să devină lemn,
o rudă îndepărtată a molidului, –
cine va purta paltonul
când vei fi mort?
Mişcându-şi mâna în mânecă,
întâmpinând orice mişcare?
Cine o să ridice gulerul,
o să stea în faţa imaginilor
şi va fi singur sub clopotul vântos?


traducere de Dan Dănilă

Günter Grass - Fasole şi pere


Înainte ca gălbenuşurile verzui să se veştejească –
găinile clocesc o toamnă timpurie –
acum imediat, nainte ca tocilarul
să probeze luna cu degetul bătătorit,
vara mai atârnă în trei fire,
gerul închide un medalion,
înainte ca podoabele, rude cu ploaia să plece,
înainte ca gâturile goale, doar pe jumătate înţelese de ceaţă,
înainte ca pompierii să stingă ochiul boului,
şi păianjenii să cadă în sticle
ca să scape de curent,
înainte ca să ne deghizăm,
să ne înfăşurăm în ieftine romane,
haide să mai rupem fasole verde.
Cu pere galbene, un cuişor,
cu carne de miel haide fasolea verde,
cu negru cuişor şi pere galbene,
aşa vrem noi să mâncăm fasolea verde,
cu carne de miel cuişor şi cu pere.


traducere de Dan Dănilă

Günter Grass - Protecţia animalelor


Pianul în grădina zoologică.
Iute, adu zebra în camera cea bună.
Fi prietenos cu ea,
e din Bechstein.
Mănâncă note
şi dulcile noastre urechi.


traducere Dan Dănilă

Günter Grass - Crezul


Camera mea e ferită de vânt,
cucernică, o ţigară,
atât de mistică, că nimeni nu cutează
să scumpească vreo chirie
sau să întrebe de nevastă-mea.
Când a murit ieri musca
am priceput fără calendar,
octombrie, un profesor de dans se înclină,
vrea să-mi vîndă poze mici, interzise.
Vizitele le primesc în faţa uşii,
poşta e lipită de geamuri,
afară, ploaia citeşte şi ea.
Înăuntru, camera mea e ferită de vânt,
nici o ceartă pe tapet,
săruturi şi ceasuri înghiţite,
niciodată împiedicări, lovituri la genunchi,
fiindcă totul cedează,
cucernică, o ţigară,
vertical păianjenul fir cu plumb
intră în orice adâncitură –
nu vom eşua niciodată.


traducere de Dan Dănilă

Günter Grass - Familial


În muzeul nostru – îl vizităm în fiecare duminică,
s-a deschis o nouă secţie.
Copiii noştri avortaţi, embrioni palizi şi serioşi,
stau acolo în borcane obişnuite
şi îşi fac griji pentru viitorul părinţilor.


traducere de Dan Dănilă

Günter Grass - Decadenţă


Deşi ouăle proaspete conţin aspirină,
cocoşii au dureri de cap,
dar totuşi calcă găinile;
ce nervoşi ies puii de primăvară.


traducere de Dan Dănilă

Günter Grass - Diana sau obiectele


Când întinde mâna dreaptă
peste umărul drept înspre tolbă,
îşi pune piciorul stâng în faţă.

Când m-a nimerit
obiectul ei mi-a nimerit sufletul,
care pentru ea e ca un obiect.

În general sunt liniştite
obiectele de care îmi lovesc
genunchii în zilele de luni.

Dar ea, cu permisul ei de vânătoare,
nu se lasă fotografiată
decât fugind şi între câini.

Când spune da şi nimereşte,
nimereşte obiectele naturii,
dar şi împăiate.

Mereu m-am împotrivit
să las corpul meu aruncător de umbră
a fi rănit de o idee fără umbră.

Dar tu, Diana,
cu arcul tău
îmi eşti opusă şi responsabilă.


traducere de Dan Dănilă

Günter GRASS - Duminică dimineaţa


Cât de gingaşi întorşi înspre sine,
serios îngrijoraţi de zgârietura lungă de un deget,
spală ei maşina
şi bara de direcţie.


traducerea de Dan Dănilă

Günter Grass - Tour de France


Când grupul din faţă
a fost depăşit
de un fluture galben,
mulţi ciclişti abandonară cursa.


traducerea de Dan Dănilă

Günter Grass - Prima naştere


Apoi voi fierbe linte pentru fiii mei.
Tatăl, el poate asta.
Apoi vor trece la fapte;
şi fiecare va fi Esau
care îşi iubeşte tatăl şi bucătăria tatălui.


traducere de Dan Dănilă

Günter Grass - Minciuna


Vă atârnă umărul drept
îmi spuse croitorul.
Pentru că port ghiozdanul pe dreapta
am zis şi m-am înroşit.


traducerea de Dan Dănilă

Günter Grass - Fotogen

 
Am mers în pădure
am fotografiat veveriţe
am dat filmul la developat
şi am văzut că am pozat-o
de 32 de ori pe bunică-mea.


Traducerea de Dan Dănilă

Günter Grass - Biciul


Fiindcă din oricare cadavru izvoreşte ceva
fiindcă nici o piele nu e etanşă
şi nici un secret nu e bătut în cuie
încet precum aurul
începe primăvara sub zăpadă.

Încă doarme biciul iar în bici
e răsucit aprilie.
Încă retează cineva lemne gândindu-se la iarnă;
şi o femeie trece
dar el nu se întoarce după ea.

Un băiat stă în curte
e saşiu şi are un bici.
Apoi se întoarce încet, se întoarce
şi nu se mai uită cruciş, nu, întoarce
şi pocneşte din bici cât casa de sus.



Traducere de Dan Dănilă

Günter Grass - Stadion Nocturn


Încet a răsărit mingea pe cer.
Acum s-a văzut că tribuna era ocupată.
Singur stătea poetul în poartă,
dar arbitrul fluieră: offside.


Traducere de Dan Dănilă


Günter Grass - Teamă


Când am vrut să mergem acasă
peste curcubeul cel mare,
eram foarte obosiţi.


Ne ţineam de balustrada lui
şi ne temeam
că va păli.


Când am vrut să merg acasă
peste curcubeul cel mare,
eram foarte obosit.


Mă ţineam de tine şi de balustrada lui
şi mă temeam
că amândoi, tu şi curcubeul,
veţi păli.


Traducere de Dan Dănilă


Günter Grass - Ceea ce trebuie spus


 
De ce tac, de ce ascund de prea mult timp
ceea ce este evident şi-a fost
exersat în simulări la capătul cărora suntem,
ca supravieţuitori, cel mult o notă de subsol.

Este dreptul pretins de a da prima lovitură
care ar putea şterge de pe faţa pământului
poporul iranian asuprit de un tip tare-n gură
şi pus să jubileze în mod organizat.
Pentru că în sfera sa de influenţă
se bănuieşte construirea unei bombe atomice.

Dar de ce îmi interzic mie însumi
să spun numele acelei alte ţări
în care de ani de zile, sub mantia tăcerii,
există un potenţial nuclear
aflat în afara oricărui control?

Trecerea sub tăcere a acestui fapt
căruia tăcerea mea i s-a subordonat
o simt ca pe o minciună apăsătoare
şi o constrângere a cărei încălcare
stă sub ameninţarea cu pedeapsa:
verdictul „antisemitism" este de uz curent.

Acum însă, când ţara mea,
ale cărei foarte proprii crime
fără egal
sunt aduse iar şi iar în discuţie,
declară în cel mai pur scop comercial, cu uşurinţă,
că drept „reparaţie"
va livra Israelului un alt submarin
a cărui specialitate va fi să trimită
focoase atotdistrugătoare acolo unde existenţa
unei singure bombe atomice este nedovedită,
dar frica este folosită drept dovadă,
spun ceea ce trebuie spus.

Dar de ce am tăcut până acum?
Pentru că mi s-a părut că originea mea
pătată de un stigmat ce nu poate fi lepădat nicicând
îmi interzice să oblig ţara Israel
de care sunt şi vreau să rămân legat
să audă acest adevăr.

De ce spun abia acum,
îmbătrânit, cu ultima cerneală:
puterea atomică Israel pune-n pericol
pacea mondială oricum atât de şubredă?
Pentru că trebuie să fie zis
ceea ce mâine ar putea fi prea târziu:
şi pentru că noi - ca nemţi, deja destul de împovăraţi -
am putea deveni furnizorii unei crime
previzibile, drept care complicitatea noastră
nu ar putea fi achitată
prin scuzele obişnuite.

Şi recunosc: nu mai tac
pentru că sunt sătul de ipocrizia Vestului;
de asemenea, sper că mulţi
se vor elibera de tăcere,
şi vor cere promotorului pericolului recognoscibil
să renunţe la violenţă
şi vor cere, totodată,
ca guvernele ambelor ţări să permită
un control liber şi permanent
al potenţialului atomar israelian
şi a facilităţilor nucleare iraniene
de către o instanţă internaţională.

Doar astfel israelienii şi palestinienii
şi mai mult de atât, toţi oamenii
care trăiesc unul lângă altul, învrăjbiţi
în această regiune aflată sub ocupaţia nebuniei,
vor putea fi ajutaţi -
şi noi, la urma urmei, odată cu ei.

Günter Grass warnt in der "Süddeutschen Zeitung" vor einem Krieg gegen Iran. In seinem Gedicht mit dem Titel "Was gesagt werden muss" fordert der Literaturnobelpreisträger deshalb, Israel dürfe keine deutschen U-Boote mehr bekommen. 

Das Gedicht von Günter Grass
Warum schweige ich, verschweige zu lange,
was offensichtlich ist und in Planspielen
geübt wurde, an deren Ende als Überlebende
wir allenfalls Fußnoten sind.
Es ist das behauptete Recht auf den Erstschlag,
der das von einem Maulhelden unterjochte
und zum organisierten Jubel gelenkte
iranische Volk auslöschen könnte,
weil in dessen Machtbereich der Bau
einer Atombombe vermutet wird.

Doch warum untersage ich mir,
jenes andere Land beim Namen zu nennen,
in dem seit Jahren - wenn auch geheimgehalten -
ein wachsend nukleares Potential verfügbar
aber außer Kontrolle, weil keiner Prüfung
zugänglich ist?

Das allgemeine Verschweigen dieses Tatbestandes,
dem sich mein Schweigen untergeordnet hat,
empfinde ich als belastende Lüge
und Zwang, der Strafe in Aussicht stellt,
sobald er mißachtet wird;
das Verdikt "Antisemitismus" ist geläufig.

Jetzt aber, weil aus meinem Land,
das von ureigenen Verbrechen,
die ohne Vergleich sind,
Mal um Mal eingeholt und zur Rede gestellt wird,
wiederum und rein geschäftsmäßig, wenn auch
mit flinker Lippe als Wiedergutmachung deklariert,
ein weiteres U-Boot nach Israel
geliefert werden soll, dessen Spezialität
darin besteht, allesvernichtende Sprengköpfe
dorthin lenken zu können, wo die Existenz
einer einzigen Atombombe unbewiesen ist,
doch als Befürchtung von Beweiskraft sein will,
sage ich, was gesagt werden muß.
Warum aber schwieg ich bislang?
Weil ich meinte, meine Herkunft,
die von nie zu tilgendem Makel behaftet ist,
verbiete, diese Tatsache als ausgesprochene Wahrheit
dem Land Israel, dem ich verbunden bin
und bleiben will, zuzumuten.
Warum sage ich jetzt erst,
gealtert und mit letzter Tinte:
Die Atommacht Israel gefährdet
den ohnehin brüchigen Weltfrieden?
Weil gesagt werden muß,
was schon morgen zu spät sein könnte;
auch weil wir - als Deutsche belastet genug -
Zulieferer eines Verbrechens werden könnten,
das voraussehbar ist, weshalb unsere Mitschuld
durch keine der üblichen Ausreden
zu tilgen wäre.
Und zugegeben: ich schweige nicht mehr,
weil ich der Heuchelei des Westens
überdrüssig bin; zudem ist zu hoffen,
es mögen sich viele vom Schweigen befreien,
den Verursacher der erkennbaren Gefahr
zum Verzicht auf Gewalt auffordern und
gleichfalls darauf bestehen,
daß eine unbehinderte und permanente Kontrolle
des israelischen atomaren Potentials
und der iranischen Atomanlagen
durch eine internationale Instanz
von den Regierungen beider Länder zugelassen wird.
Nur so ist allen, den Israelis und Palästinensern,
mehr noch, allen Menschen, die in dieser
vom Wahn okkupierten Region
dicht bei dicht verfeindet leben
und letztlich auch uns zu helfen.


Hermann Hesse - Ultimul jucător cu mărgelele de sticlă


În mâini cu jocul lui de perle colorate
şade-aplecat, în ţara cu armate
de ciumă şi război. Peste ruine
cresc iederi şi pe ele zumzăie albine.
Psalmi în surdină, o sleită pace,
străbate lumea, senectutea care tace.
Bătrânul numără pestriţele mărgele,
ici una albă sau albastră apucând
şi alegând după mărime dintre ele
le potriveşte-n cercul lor pe rând.
El, mare altădată în jocul cu simboluri,
maestrul multor limbi şi-al multor arte,
cunoscător al lumii, umblat până departe,
bărbat vestit, ştiut chiar şi la poluri,
de-nvăţăcei, colegi, mereu înconjurat,
acum e singur şi bătrân şi obosit.
Nici un discipol nu-i mai cere sfat,
nici un maestru la dispută nu-l doreşte.
S-au dus şi temple, bibliotecile-au pierit
şi şcolile Kastaliei la fel. El odihneşte
printre ruine, cu mărgelele în mână.
Hieroglife, ce-altă dată nesfârşit
de multe îi spuneau, azi cioburi colorate,
i se rostogolesc acum, neauzit
din mâinile bătrâne, în ţărână...


traducere de Dan Dănilă

Hermann Hesse - Litere


Noi pana o luăm din când în când
şi scriem semnele pe foi imaculate
ce multe spun, le ştim cu toţi pe rând,
e-un joc ce are reguli mai aparte.


Dar un sălbatic, ori lunatic de-ar veni
şi-ar lua foaia cea de rune încrustată
şi pe ea ochii curioşi şi-ar aţinti,
o lume-ar înfrunta, înstrăinată,
o sală cu vrăjite semne i-ar apare.
În A şi B ar vedea om şi fiară,
cu ochi, cu limbi şi membre mişcătoare,
când lin, pe îndelete, când fugară
trecere pe zăpezi, ca urmele de ciori.
Ar alerga, zbura, căznit sau odihnind,
văzând creaţia întreagă, cu fiori,
în semnele-mpletite, negre, bântuind,
prin ornamente şi bastoane, ca plutind,
şi ar vedea iubiri arzând, dureri zvâcnind.
S-ar minuna, cu plâns şi râs, cutremurat
că după gratii de înscrisuri a intrat
întreaga lume, ce-n avântul ei orbesc
lui i-ar părea în semne micşorată,
stufoasă, fermecată, parcă-n şir păşesc
prizonieri asemeni, prinşi în roată.
Încât dor de viaţă, moarte sau ovaţii
şi chinuri s-ar asemăna ca fraţii...


Şi-acest sălbatic ar striga, în fine,
înspăimântat, în jaruri scormonind,
în reci sudori sau cu litanii line,
pe flăcări foaia runelor jertfind.
Şi poate-atunci, când semnele străine,
această lume strâmbă, acest nimic vrăjit
întors în nefiinţă, acest de ne-ndurat
în ţara nimănui a fost sorbit,
ar suspina, senin şi vindecat.



traducere de Dan Dănilă

Rainer Maria Rilke - Însinguratul


ÎNSINGURATUL
(Der Einsame)


Precum un călător pe mări departe
sunt printre cei care-s mereu acasă;
zilele pline stau la ei pe masă,
dar mie, zările de chipuri mi-s bogate.


O lume atinge chipul meu atent,
la fel ca luna poate, părăsită,
ei nu lasă stingher un sentiment
şi orice vorbă le e locuită.


Lucruri, ce le-am adus din depărtare,
pe lângă ale lor îmi par ciudate :
ele sunt animale în ţara lor cea mare,
aici îşi ţin suflarea, ruşinate.


traducere de Dan Dănilă

Rainer Maria Rilke - Noi suntem calfe, maiştri, ucenici


(NOI SUNTEM CALFE, MAIŞTRI, UCENICI)
(Werkleute sind wir: Knappen, Jünger, Meister)

Noi suntem calfe, maiştri, ucenici
şi te clădim, tu boltă avântată.
Câteodată, un străin pe-aici
prin cugete trecând ca un sclipici
tremurător, nou meştesug ne-arată.

Urcăm înaltul schelei legănate
cu umerii încovoiaţi sub fiare,
până ce frunţile ni-s sărutate
de-un ceas senin, parcă le-ar şti pe toate;
e solul tău, ca vântul dinspre mare.

Atunci ciocane bat şi bat, vuiesc
prin munţi ecourile rotitoare.
Când te lăsăm în beznă şi-nserare,
contururile tale de abia mijesc.

Doamne, eşti mare.
..........................................................................................

Din volumul RAINER MARIA RILKE – Versuri,
Editura Hermann 1999


traducere dan Dănilă

Rainer Maria Rilke - Parfumul


PARFUMUL
(Der Duft)

Duh de neînţeles, cine eşti oare,
cum de ştii unde, când să mă găseşti,
şi taina (ca un orb) o adânceşti
pe-atât încât se-nchide, rotitoare?

Amantul care strânge-n braţe, n-are
nimic aproape – doar tu eşti apropiat.
Pe cine oare nu l-ai îmbibat,
de parcă i-ai fi fost a ochilor culoare.

Cel care muzică-n oglindă ar zări,
pe tine te-ar vedea şi numele ţi-ar şti.


traducere de Dan Dănilă

Rainer Maria Rilke - Zi de toamnă


ZI DE TOAMNĂ
(Herbsttag)

Doamne, e timpul. Vara a fost lungă.
Aşterne-ţi umbrele peste solare ceasuri,
iar peste câmp, vântoasele ți-alungă.

Poruncă pentru pârgă dă poamelor târzii,
mai dăruie-le două zile calde,
grăbeşte împlinirea, să se scalde
o ultimă dulceaţă în vinul greu din vii.

Cel azi făr’ adăpost, nu-şi va mai construi.
Cel singur astăzi, singur va rămâne :
citeşte, stă de veghe, lungi scrisori compune
şi pe alei, în lung şi-n lat va rătăci
neliniştit, când frunze au să sune.


traducere de Dan Dănilă

 

Toamnă (Herbsttag)

E timpul, Doamne. Vara lungă fu.
Întinde-ţi umbra pe solare ceasuri,
şi pe izlazuri mână vântu-acu.

În ultimele fructe pune gust,
mai dă-le două zile de căldură.
Îndrumă cea din urmă picătură
de miere să se împlinească-n must.

Cel fără casă, nu-şi va mai clădi;
cel singur, şi mai singur va rămâne.
Va tot citi, răvaşe va compune,
şi pe alei incerte va porni
cu foşnetul de foi să se îngâne.

(21 septembrie 1902)



traducere de Paul Abucean

Rainer Maria Rilke - Toamnă în Veneţia


TOAMNĂ ÎN VENEŢIA
(Spätherbst in Venedig)

Oraşul nu mai curge greu, ca o momeală
ce prinde toate zilele, pe rând.
Palatele sună fragil, a sticlă goală
sub ochii tăi. Vezi vara atârnând

de prin grădini – ciorchini de marionete
cu capetele-n jos, inerte, ca şi moarte.
Dar din adâncuri de păduri-schelete,
răsare o voinţă: parcă peste noapte,

stăpânul peste-armate, al mării căpitan,
dublând galere lungi şi arsenale,
de mâine vrea să-nece zorii în catran

şi flotele-i, cu vâslele bătând
să-şi năpustească, steaguri fluturând
de vânt purtate, strălucind, fatale.



traducere Dan Dănilă



Rainer Maria Rilke - Poetul


POETUL
(Der Dichter)

Te-ndepărtezi de mine, clipă trecătoare
şi-aripa ta-n bătaie mă răneşte.
Sunt singur: ce să-ncep cu graiul oare?
cu nopţile? cu ziua care creşte?

Iubită, casă, n-am ca să trăiesc,
şi nici un loc al meu, să stărui,
iar lucrurile toate, cărora mă dărui,
devin bogate şi mă cheltuiesc.


traducere de Dan Dănilă

Rainer Maria Rilke - Portret al tatălui tânăr


PORTRET AL TATĂLUI TÂNĂR
(Jugend-Bildnis meines Vaters)

În ochi visări. Fruntea-n atingeri pare
cu ceva-ndepărtat. În jurul gurii doar
juneţea, nezâmbind, cuceritoare,
şi-n faţa găitanelor strălucitoare
a zveltei uniforme nobile i-apar
mânerul săbiei, mâinile-n aşteptare,
în linişte, de grabă neîmpinse.
Acum aproape nevăzute, stinse,
parcă au prins ceva din depărtare.
Iar celelalte sunt de sine voalate,
ca şi când n-am pricepe, şterse toate,
în adâncimea lor cea tulbure şi rece.

Tu, dagherotipie iute trecătoare
în mâna mea, care mai lent se trece.


traducere de Dan Dănilă
 

Rainer Maria Rilke - E cineva


E CINEVA
(Ist einer, der nimmt alle in die Hand)

E cineva care pe toţi îi ia în mână,
de i se scurg ca praful printre deşte.
Cele mai mândre-ntre regine le găseşte
iar când din albe marmori le sculptează,
sub melodia mantiei se-ntind şi tac.
Pe regi lângă ale lor femei i-aşează
şi din aceeaşi piatră ca a lor se fac.

E cineva care pe toate le ia-n mână,
de se frâng ca tăişul rău călit.
Nu e străin, în sânge locuieşte,
care e viaţa noastră, foşneşte şi-odihneşte.
Nu pot să cred că-n fapta lui greşeşte,
dar multe rele despre el am auzit.


traducere de Dan Dănilă

Rainer Maria Rilke - Toamnă


TOAMNĂ
(Herbst)

Cad frunzele, cad ca din depărtare,
de parcă vestejesc grădini în ceruri,
cu gesturi de negare cad, de-a rândul.

Iar nopţile, cum cade greu pământul
din toate stelele, într-o însingurare.

Noi toţi cădem. Şi mâna asta, iată.
Căderea, vezi, e-n toţi şi în oricine,
Şi totusi, este Unul care ţine
nespus de blând, pe mâini, căderea toată.


traducere de Dan Dănilă
 

Rainer Maria Rilke - Căci noi suntem doar coajă, frunze rare


CĂCI NOI SUNTEM DOAR COAJĂ, FRUNZE RARE
(Denn wir sind nur die Schale und das Blatt)

Căci noi suntem doar coajă, frunze rare.
Moartea cea mare, ce-i în fiecare,
ea este fructul, e al firii miez.
Doar pentru el copile-nmuguresc
şi ca un pom dintr-o lăută cresc;
băieți, de dragul lor bărbați se fac;
nubile, spaima şi-o împărtăşesc
femeilor, doar ele îi ştiu leac.
De dragul lui rămâne ce-ai privit,
chiar de s-a scurs demult, nemuritor, –
şi-oricine a clădit şi-nchipuit,
pentru-acest fruct, o lume-a devenit
şi-a îngheţat şi s-a topit,
şi înspre el s-a’ntors, strălucitor.
În el s-a adunat căldura toată
din inimă şi creier, alb pojar:
Dar îngerii tăi trec în stoluri roată
şi toate fructele, necoapte le apar.


traducere de Dan Dănilă
 

Rainer Maria Rilke - Ai lumii regi sunt azi bătrâni


AI LUMII REGI SUNT AZI BĂTRÂNI
(Die Könige der Welt sind alt)

Ai lumii regi sunt azi bătrâni
şi de urmaşi deja uitară,
căci fiii vor de prunci să moară,
iar fiice palide scăpară
coroane bólnave din mâini.

În bani, poporul le zdrobeşte
căci banul lumea stăpâneşte,
în noi maşini sunt modelate
voinţei lor îngenuncheate;
dar de noroc, ei nu au parte.

Metalul însă, vrea să lase
monezi şi roţile dinţate,
scăpând vietii lui mărunte,
ar vrea, din fabrici şi din case
înspre filoanele uitate
să se coboare iar, sub munte
ce-n urma lui se zăvoreşte.


traducere de Dan Dănilă

Rainer Maria Rilke - Trăiesc acum când secolu-i pe ducă


TRĂIESC ACUM CÂND SECOLU-I PE DUCĂ
(Ich lebe grad, da das Jahrhundert geht)

Trăiesc acum, când secolu-i pe ducă.
Simţi marea filă adiind mereu,
pe care-am scris-o Domnul, tu şi eu
iar mâini străine o învârt şi-apucă.

Simţi strălucirea foii ce urmează,
pe care totul încă se mai poate.

Tăcutele puteri o cercetează
şi se privesc în ochi, întunecate.


traducere Dan Dănilă

Rainer Maria Rilke - Doar între zi şi vise sunt acasă


DOAR ÎNTRE ZI ŞI VISE SUNT ACASĂ
(Ich bin zu Hause zwischen Tag und Traum)

Doar între zi şi vise sunt acasă :
unde copii încinşi de goană aţipesc,
unde bătrânii seara stau la masă
şi licăriri din vetre în odaie cresc.

Eu sunt acasă între zi şi vise,
unde în înserare clopotele bat
şi fete obosite, de ecouri prinse,
pe margini de fântâni s-au rezemat.

Teiul este copacul ce-l iubesc
şi toate verile, ce tac şi dormitează,
prin miile de crengi, iar se urnesc,
și iarăşi, între zi şi vis, veghează.


Traducere Dan Dănilă

Rainer Maria Rilke - Cuvintele banale, umilite tare


CUVINTELE BANALE, UMILITE TARE
(Die armen Worte, die im Alltag darben)

Cuvintele banale, umilite tare
de-al zilei chin, pe-acelea le iubesc.
Le dărui din serbarea mea culoare
şi-atunci surâd şi se înveselesc.

Fiinţa lor, în sine tremurând,
se înnoieşte în priviri mereu.
În cântece nu au pătruns nicicând,
dar intră înfiorate-n cântul meu.


traducere Dan Dănilă