Nikos Karouzos - Pustiu ca ploaia

Mă perind netămăduit
înlăuntrul visului meu,
singur în mreaja primei tăceri,
am arătat cu degetul spre cele ieftine.
Drumul se bifurcă –
adevărul înteţeşte mereu elanul.
Şi destinul stelelor
va fi scrumul, va fi un mare incendiu.
Acum îmi învăţ sângele
fără de răcoarea iacintului.
Acum te văd, drumule al binelui,
ca pe-o înştiinţare cu crini.
Cu desaga plină de suspine,
călătoresc tot mai în adânc
înspre izvoare.