Stéphane Mallarmé - Briză marină
Mîhnită-i toată carnea iar cărţile, citite.
Să fug! să fug aiurea! Sunt păsări fericite
Să zboare între ceruri şi spume neperechi!
Nimic, nici oglindite-n priviri grădini prea-vechi
în calea unei inimi care închină mării
O, nopţi! nici ocrotite, de răul călimării,
Foi, goale,-n clar de lampă, de către propriul alb
Nici tînăra femeie, la sîn cu prunc rozalb.
Tot am să plec! Fregată,-n tresalt de mari pavoaze,
Sus ancora spre darnici atoli şi blînde oaze!
Un greu Plictis, în care speranţe crude gem,
Mai crede-n bun-rămasul batistelor, suprem!
Şi, ispitind furtuna, înaltele catarge
Sunt, poate, dintre-acelea ce vîntul le va sparge
Fără catarge, fără, pierduţi la antipozi...
Dar, inimă, ascultă-i cum cîntă, pe matrozi!
Trad: Şerban Foarţă
Posted by
gabi schuster
Labels:
- POEZIE,
Stephane MALLARME