Emily Dickinson - Am simţit o Înmormîntare în Creier

Am simţit o Înmormîntare în Creier,
Bocitoare se jeleau neîncetat
Umblînd - de colo colo - pînă cînd
Şi Judecata mi-au întunecat

Iar cînd s-au potolit cu toate,
O Slujbă ca o Tobă s-a pornit -
Bătînd într-una pînă ce
Şi Cugetul mi-a amorţit -

Am auzit apoi săltînd o Lacră
Pe suflet parcă-mi scîrţîiau anume
Cu-aceleaşi Încălţări de Plumb
Spaţiul întreg - a început să sune,

Şi parcă Cerul tot era un Clopot,
O singură Ureche, tot ce era Suflare
Eu şi Tăcerea, ciudată Pereche
Naufragiate aici, solitare

Am căzut apoi adînc, adînc -
O Scîndură s-a rupt în Mintea mea -
În cădere mă loveam de Lumi -
Epuizînd - Cunoaşterea


(traducerea Ileana Mihai-Ştefănescu)


I felt a Funeral, in my Brain,
And Mourners to and fro
Kept treading - treading - till it seemed
That Sense was breaking through -

And when they all were seated,
A Service, like a Drum -
Kept beating - beating - till I thought
My Mind was going numb -

And then I heard them lift a Box
And creak across my Soul
With those same Boots of Lead, again,
Then Space - began to toll,

As all the Heavens were a Bell,
And Being, but an Ear,
And I, and Silence, some strange Race
Wrecked, solitary, here -

And then a Plank in Reason, broke,
And I dropped down, and down -
And hit a World, at every plunge,
And Finished knowing - then -