Miguel de Unamuno - Rugăciunea unui ateu

Tu Doamne, ascultă-mi ruga omenească,
şi în nimicnicia Ta, culege-mă prin ani,
Tu cel ce nu laşi niciodată pe sărmani
fără de mângâierea-Ţi părintească.

Nu rezista a noastre-i rugi, căci Tu doar poţi
dorinţa s-o-mplineşti, dar prea te-ndepărtezi
de mine, de toţi şi toate ce le vezi,
odată îndulceai tristele mele nopţi.

Ce mare eşti, o, Doamne-al meu! Atât de mare 
că eşti decât Idee; este atât de strâmtă
realitatea pentru mulţi care se înspăimântă

să te cuprindă. Sufăr atât de tare
Doamne inexistent, căci Tu de-ai exista-ntrupat,
aş exista şi eu cu-adevărat.

(Salamanca, septembrie 1910)
  



Traducere şi prezentare de Carmen BULZAN