Xavier Villaurrutia (1903-1950) - Nocturnă cu statuie

Să visezi noaptea, străzile, scara
Şi strigătul statuii dispărând după colţ.
Să alergi după statuie şi să găseşti numai strigătul,
Să încerci să atingi strigătul şi să nu afli decât ecoul,
Să încerci să iei ecoul în mână şi să nu dai decât de zid,
Să mergi spre zid şi să dai peste o oglindă.
Să descoperi în oglindă statuia asasinată,
Să o scoţi din sângele umbrei sale,
Să o îmbraci cât ai clipi din ochi,
s-o mângâi ca pe o soră neaşteptată,
să te joci cu degetele ei
şi să-i şopteşti la ureche sute, sute, sute de cuvinte
până ai s-o auzi spunându-ţi: „mi-e un somn de moarte”.


Valori eterne ale poeziei hispane, traduceri de Darie Novăceanu, Minerva, BPT, 1991