Charles Bukowski - Deci vrei să fii scriitor

deci vrei să fii scriitor.
dacă nu vine arzător din tine
atunci, orice ar fi,
nu o face.

dacă nu vine pur şi simplu din
inima şi din mintea şi din gura
şi din interiorul tău,
nu o face.

dacă trebuie să stai ore întregi
holbându-te la ecranul calculatorului
sau cocoşat peste
maşina de scris
căutând cuvintele potrivite,
atunci n-o face.

dacă o faci pentru bani sau
faimă,
n-o face.

dacă o faci pentru că vrei
femei în pat,
n-o face.

dacă trebuie să pierzi ore
rescriind şi rescriind la ea,
atunci n-o face.

dacă-i greu numai să te gândeşti la ea,
n-o face.

dacă încerci să scrii precum altcineva,
n-o face.

dacă trebuie să aştepţi să iasă din tine,
atunci aşteaptă răbdător.

dacă nu iese din tine,
atunci fă altceva.

dacă întâi trebuie s-o citeşti neveste-tii
sau prietenei tale sau prietenului tău
sau părinţilor tăi sau oricui altcuiva,
nu eşti pregătit.

nu fi ca mulţi alţi scriitori,
nu fi ca multe alte mii de
oameni ce se autointitulează scriitori,
nu fi mohorât şi plictisitor şi
pretenţios, nu fi consumat de dragoste de sine.

bibliotecile lumii
s-au săturat
de cei ca tine.

dacă nu vine din
sufletul tău precum o rachetă,
dacă n-ai înnebuni sau
te-ai sinucide sau ai ucide
dacă n-ai scrie,
n-o face.

dacă soarele din tine
nu-ţi arde interiorul,
n-o face.

când a venit cu adevărat timpul,
şi dacă ai fost ales,
se va întâmpla de la
sine şi se va întâmpla
până când mori sau moare-n tine.

nu există nicio altă cale.
şi n-a existat niciodată o altă cale.

Sylvia Plath - Lady Lazarus

Am făcut-o din nou.
Un an la fiecare zece
Îl duc la capăt –

Un fel de miracol umblător, pielea mea
Strălucitoare ca un abajur nazist,
Piciorul meu drept

Un prespapier,
Chipul meu lipsit de însuşiri, pînză fină
de evreu.

Decojeşte-mi faţa de masă
O, inamic al meu.
Te înspăimînt? –

Nasul, orbitele ochilor, toţi dinţii?
Acra respiraţie
se va evapora într-o zi.

Curînd, în curînd carnea
Cripta mormîntului se va simţi
acasă peste mine

Şi eu o femeie surîzătoare.
Am doar treizeci de ani.
Şi precum pisica nouă vieţi am de murit.

Aceasta este Numărul Trei
Ce mizerie
Să distrugi fiecare deceniu.

Un milion de fire.
Mulţimea ronţăind alune
dîndu-şi coate să le vadă

Dezvelindu-mi mîna şi piciorul –
Marele striptease
Domnilor, doamnelor

Acestea sînt mîinile mele
Genunchii mei
Aş putea fi piele şi os,

Fără doar şi poate, eu sînt aceeaşi, femeie identică.
Prima oară cînd s-a întîmplat aveam zece ani.
A fost un accident.

A doua oară am vrut
să dureze pînă dincolo şi să nu mă mai întorc.
Mă răsuceam închisă-n mine

Ca o scoică de mare.
Ei trebuiau să strige şi să strige
Şi să culeagă viermii de pe mine ca pe nişte perle lipicioase.

A muri
Este o artă, ca orice altceva.
Eu o fac excepţional de bine.

O fac de simţi iadul în tine.
O fac de simţi că e adevărat.
Bănuiesc că ai putea spune că am un motiv.

Este destul de simplu să o faci într-o încăpere.
Este destul de simplu să o faci şi să rămîi acolo.
Este teatrală

Revenirea în plină zi
în acelaşi loc, la acelaşi chip, la acelaşi strigăt
sălbatic şi amuzat:

„Un miracol!“
Care mă doboară.
Există un preţ

Pentru a-mi privi cicatricele, există un preţ
Pentru a-mi asculta inima –
Merge, într-adevăr.

Şi există un preţ, un preţ considerabil,
Pentru un cuvînt sau o atingere
Sau pentr-un strop de sînge

Sau pentr-un fir de păr sau pentru hainele mele.
Aşa, aşa, Herr Doctor.
Aşa, Herr Inamic.

Eu sînt opera voastră,
Eu sînt averea voastră,
Fetiţa de aur pur

Ce se topeşte într-un ţipăt.
Mă răsucesc, mă pîrjolesc.
Nu vă gîndiţi că vă subestimez marea îngrijorare.

Cenuşă, cenuşă –
Tu scormoneşti şi tulburi.
Carne, os, nu e nimic aici –

Un calup de săpun,
Un inel de cununie,
O plombă de aur.

Herr Dumnezeu, Herr Lucifer
Păzea
Păzea.

Dincolo de cenuşă
Cu părul meu roşu la cer eu mă ridic
Şi ca pe aer bărbați înghit.


traducere de Iulian Tănase

William Blake - Proverbele Iadului

I

În vremea sădirii învaţă!
În vremea secerişului arată şi altora,
iarna bucură-te.

Condu-ţi acum straja şi plugul peste oasele morţilor.
Drumul excesului duce către palatul înţelepciunii.
Prudenţa este o menajeră bătrână, bogată, şi urâtă, curtată de incapacitate.
Cel care doreşte dar nu acţionează,împrăştie ciumă.
Viermele tăiat iartă plugul.
Scufundaţi-l în râul, iubitor de apă
 Nebunul nu vede acelaşi copac ca şi înţeleptul.
Cel, al cărui chip nu oferă niciodată lumina, nu va deveni niciodată o stea..
Veşnicia este îndrăgostită de producerea de noi vremuri
Albina ocupată nu mai are timp pentru durere.
Orele nebuniei sunt cronometrate de ceas, dar înţelepciunea;:
niciun ceas nu o va putea măsura.

Toată hrana este prinsă fără de plase sau capcane.
Aduceţi aici greutatea numărului şi măsuraţi-l într-un an de foamete.
Nici o pasăre nu zboară prea sus, în cazul în care zboară cu propriile-i aripi.
Un corp mort nu răzbună rănile.
Cel mai sublim gest pe care îl poţi face este acela de a-ţi stabili un altul, înaintea ta.
În cazul în care prostul ar persista în nebunia lui el ar deveni înţelept.
Nebunia este masca ticăloşiei.
Ruşinea este masca mândriei.

Închisorile sunt construite din pietre ale legii, bordelurile din cărămizile religiei.
Mândria păunului este slava lui Dumnezeu.
Voluptatea caprei este recompensă de la Dumnezeu.
Mânia leului este înţelepciunea lui Dumnezeu.
Goliciunea femeii este lucrarea lui Dumnezeu.

Excesul tristeţii râde .
Excesul bucuriei va plânge.

Răgetele leilor, urlete lupilor, furia mării învolburate şi sabia distrugătoare, sunt secţiuni de eternitate prea mari pentru ochii omului.
Vulpea condamnă capcana, nu pe sine însuşi.
Bucuriile se impregnează.
Durerile sunt odrăslite.
Lăsaţi bărbatul să poarte decăderea leului, iar femeia lâna oii,
Pasărea cuibul, păianjenul pânza, omul prietenia.
Prostul zâmbitor egoist şi prostul ursuz încruntat cugetat-au înţelept; aceştia ar putea fi o tijă.
Ceea ce este acum dovedit pe vremuri era doar imaginat.
Şobolanul, şoarecele, vulpea, iepurele; iată rădăcinile: Leul, tigrul, calul, şi elefantul, iată fructele.
Recipientele rezidă;
Fântânile se revarsă.
Un singur gând completează infinitul. Întotdeauna să fii gata pentru a-ţi vorbi mintea, iar omul de rând te va evita.
Fiecare lucru posibil pentru a fi dat crezării ar putea fi o imagine a adevărului.
Vulturul nu a pierdut niciodată atât de mult timp, ca atunci când a aflat despre corb.


traducere Emanuel Pătrăşcioiu
 

Pablo Neruda - O lămâie

 Din flori de lămâie
dezlegată,
peste lumini de lună,
dragostea se ancorează,

esenţele-i nesăţioase
sunt impregnate cu aromă,
Galbenul lămâiului se desprinde
Iar lămâile părăsesc planetariul arborelui

Delicată marfă!

Porturile sunt întinse întru
bazaruri de sine
pentru lumină şi
aur barbar.

deschidem
jumătăţi de
miracol,
iar acizii se coaguleaza,
acoperiţi
cu divizii înstelate

Seva originală a creaţiei -
ireductibilă, neschimbată,
vie...

astfel că,
prospeţimea trăieşte şi în ziua de astăzi
într-o lămâie,
în casa cojii, ce mirosea a dulce

proporţiile-s arcane şi acerbe.

Dacă vei tăia o lămâie cu un cuţit
Vei lăsa în urmă o catedrală mică:

Alcove, neghicite de ochi
deschid sticla acrită
pentru lumină;

topazul înhămase
picăturile,

altare,
Faţade înmiresmate

Astfel, în timp ce mâna
ţinea tăietura lămâii,
jumătate din lume
era în tocător,

aurul universului
era cuprins de o stare de bine
la atingerea ta

Un potir galben
doldora de minuni,
un sân şi un biberon
parfuma pământul

O fulgerare dăduse roade;
Un foc diminutiv de planetă.

Charles Bukowski - Un poem aproape fabricat

te văd bând din fântână cu minuscule
albastre mâini, nu… mâinile tale nu sunt minuscule
sunt mici, și fântâna e în Franța
de unde mi-ai trimis acea ultimă scrisoare și
ți-am răspuns și nu am mai auzit apoi niciodată de tine
obișnuiai să scrii poeme nebunești despre
ÎNGERI ȘI DUMNEZEU, toate cu majuscule și
cunoșteai artiști faimoși, majoritatea
îți erau iubiți,
îți scriam înapoi: „e in regulă, haide, intră în viețile lor,
nu sunt gelos pentru că nu ne-am întâlnit niciodată.”
ne-am apropiat odată în New Orleans, eram la distanță de un bloc,
dar nu întalnit, niciodată atins.
așa că ai fost cu renumiți și ai scris despre renumiți
și bineînțeles, ceea ce ai aflat
a fost că renumiții sunt preocupați de
faimă- nu de frumoasa tânără din patul lor
care apoi se trezește dimineața să scrie cu majuscule poeme despre
ÎNGERI ȘI DUMNEZEU. știm că Dumnezeu e mort, ei ne-au spus-o
dar ascultându-te nu am fost sigur. poate
din cauza majusculelor. erai una dintre cele mai
bune poete și le-am spus editorilor
„pe ea. publicați-o pe ea, e nebună dar e magică. nu e nicio minciună în focul ei.”
te-am iubit cum iubește un om o femeie pe care nu a atins-o,
căreia doar îi scrie, cu care păstrează fotografii mici.
te-aș fi iubit mai mult daca aș fi stat într-o cameră mică rulând o țigară
și ascultându-te urinând în baie
dar asta nu s-a întâmplat. scrisorile tale au devenit mai triste
te-au trădat iubiții. „copilă, îți răspundeam, toți
iubiții trădează.” nu a ajutat.
ai spus că ai o bancă pe care plângi și
era pe un pod și podul era deasupra unui râu și ai stat acolo
pe banca aceea în fiecare noapte plângând pentru iubiții care te-au
rănit și uitat. ți-am răspuns dar nu ai auzit.
un prieten mi-a spus despre suicidul tău
3 sau 4 luni după ce se întâmplase.
dacă te-aș fi întâlnit
probabil aș fi fost nedrept cu tine sau tu cu mine.
mai bine asa.


traducere Raluca Neagu

Charles Bukowski - Cruzimea dragostei

fată mică și întunecată cu ochi blânzi
când va veni vremea să folosești cuțitul
nu voi tresări
și nu te voi învinui
în timp ce merg de-a lungul malului singur
în timp ce palmierii se unduiesc
palmierii grei și urâți
în timp ce viața nu sosește
și moartea nu pleacă
nu te voi învinui
în schimb
îmi voi aminti săruturile
buzele noastre zgâriate din iubire
cum mi-ai dăruit tot ce aveai
cum ți-am dăruit ce a mai rămas din mine
și îmi voi aminti camera ta mică
senzația de tine
lumina din fereastră
discurile tale
cărțile tale
cafeaua noastră de dimineață
prânzurile nopțile
corpurile răsturnate împreună
dormind
curenții minusculi mișcându-se viu și etern
piciorul tău piciorul meu
brațul tău brațul meu
zâmbetul și căldura ta
care ma făceau să râd
din nou.

fată mică și întunecată cu ochi blânzi
nu ai niciun
cuțit. cuțitul e al meu și nu-l voi folosi
încă.


traducere Raluca Neagu

Charles Bukowski - Un zâmbet care să ne amintească

aveam peștișori aurii și ei se roteau în bolul de pe masă
din apropierea draperiilor grele care acoperau fereastra
mama mea, mereu zâmbind, dorind ca noi toți
să fim fericiți, mi-a spus: fii fericit, Henry!
și avea dreptate. este mai bine să fii fericit dacă
poți.
dar tata continua să o bată pe ea să mă bată pe mine de câteva ori pe săptămână
în timp ce urla din rama lui de 6 pe 2 cm
pentru că nu putea înțelege
ce îl ataca din interior.

mama mea, biet pește,
dorind să fie fericită, bătută de 2 sau 3 ori pe săptămână
spunându-mi să fiu fericit. Henry, zâmbește!
de ce nu zâmbești niciodată?

apoi ea a zâmbit ca să-mi arate cum
și acela a fost cel mai trist zâmbet pe care l-am văzut vreodată

într-o zi peștii au murit, toți 5,
au plutit, pe o parte, aveau ochii încă deschiși.
când tata a ajuns acasă, i-a aruncat pisicii
acolo, pe podea, și noi am privit cum mama
zâmbea.


traducere Raluca Neagu