Charles Baudelaire - Bijuteriile
Iubita era goală și, ca pe plac a-mi fi,
Avea pe dânsa numai sonorele-i podoabe
Care-o făceau de nurii ei toți a se trufi
Ca-n zilele lor bune-ale maurilor roabe.
Când ea, dansând. stârnește un clinchetit sprințar.
O lume sclipitoare: metal și piatră fină
Mă-ncântă, fiindu-mi scumpe acele lucruri doar
Unde lumina-n voie cu sunetul se-mbină.
Acum era culcată, cerându-mi dezmierdări,
Și-i surâdea alene, în dulcea-i semeție.
Iubirii mele care, asemeni unei mări
Tălăzuia spre trupu-i ca spre-o faleză vie.
Mă țintuia cu ochii, ca tigrul îmbânzit,
Pe când tot lua, molatic, mereu o altă poză
Și aerul său lubric, candorii adăugit,
Sporea cu noi încânturi a ei metamorfoză.
Și brațele și coapsa și șoldul ei calin
Ca lebăda când trece pe-o apă-ntunecată
Se răsfrângeau alene în ochiul meu senin,
Și pântecul și sânii, a viei mele roadă.
Și, mai seducătoare decât un demon chiar,
Îmi ispitea iar duhul ce-n tihnă îmi fusese.
Si-l tulbura acolo, pe stânca de cleștar
Unde senin și pașnic acesta se pusese
Mi se părea că-ntr-însa se reunesc deplin
Ale-Antiopei șolduri c-un bust de june-n floare,
Iar talia-i arată ce largă-i la bazin.
Superb rima și fardul cu-a tenului culoare.
-Și lampa, resemnată să moară, s-a fost stins,
Doar focul da lumina-i ca gata de-a se frânge
Și când lăsa să-i scape un suspinat aprins
Tot corpul ei de ambră îl inunda cu sânge
traducere Octavian Soviany
Posted by
gabi schuster
Labels:
- POEZIE,
Charles BAUDELAIRE