Charles Baudelaire - Sufletul vinului

Al vinului viu suflet cânta în butelie:
-O omule, doar ție, făptură de prisos,
Din temnița-mi de sticlă, cu ceara-i purpurie
O să-ți închin un cântec fratern și luminos.

Eu știu că e nevoie de multă-anevoință,
De sârg și de sudoare, de soare-nflăcărat.
Să dobândesc un suflet și să primesc ființă,
Dar nu voi fi cu tine malefic sau ingrat,

Căci bucuros eu intru în gâtița flămândă,
A omului ce vine, de muncile lui frânt,
Iar pieptul său cel molcom e ca o criptă blândă
Unde mi-e mult mai bine ca-n recele-mi mormânt.

Nu îmi auzi refrenul cel vesel de dumineci,
Speranța ce se-aude pulsând în sânu-mi san?
Cu coatele pe masă și suflecat la mâneci
Vei știi să mă glorifici și să îmi dai mulțam.

Eu o să- ți fac femeia ca raza dimineții,
În fiul tău voi pune vigoare și culori
Și-o să-i fiu acestui fragil atlet al vieții
Uleiul care-i face mai tari pe luptători

Plonja-voi dar în tine în chip de ambrozie,
Sămânță aruncată de-un div Semănător,
Ca din iubirea noastră să nasc-o poezie
Ce suie către Domnul, ca tija unei flori.

 traducere Octavian Soviany