Dante Alighieri - Plângeti amanti, când Zeul chiar a plâns

Plângeti, amanti, când Zeul chiar a plâns,
vãzând ce tânguiri îl întâmplarã.
Amor, aude doamne chemând strâns
milã, din ochi dând plângerea afarã.

Josnica moarte, într-o sfântã stare
a aruncat cruda ei stãruintã
si-a prãpãdit chiar lauda-n fiintã,
în nobilã femeie cinstitoare.

Laudã-i da Amor în al sãu cânt:
si l-am vãzut asa-n carne si oase,
deasupra moartei forme gratioase,

în lacrimi, si la cer priviri ducând
spre sufletul trãind acolo blând,
ce doamnã-a fost si chip voios purtase.