Charles Baudelaire - Moartea săracilor

Doar moartea mai e-n stare în viață să ne ție
Și ea ni-i scopul vieții, speranța ce de-acum
Ca un balsam puternic ne-mbată, dă tărie,
Făcând ca până seara să-ntârziem pe drum.

Prin frig și prin zăpadă și-a vântului mânie
Ea-i singura lumină din zarea-ne de scrum,
E hanul ce primește mereu în ospeție,
Unde te așezi și-n față bucate ți se pun

E-un înger care ține-ntre degetele sale
Întregul somn și visul ca pe un dar extatic
Ce culcușește-ntruna cu oamenii pauperi.

E-o glorie zeiască, îmbelșugat hambar e
Pentru sărac e punga și leagănul lui antic,
Portic ce se deschide de-a dreptul către cer.

traducere Octavian Soviany