Charles Baudelaire - Unei trecătoare

Asurzitoare, strada urla în juru-mi stran.
Prelungă și subțire, măreț îndoliată,
Mi se-arătă-o femeie, cu mâna-i delicată
Ținându-și fusta largă, ușure, de-un volan.

Și-avea ca o statuie picioarele cioplite.
Iar eu sorbeam cu sete din ochiul ei livid,
Cer pal prin care bate un uragan cumplit,
Durerea ce atrage și-ncântul ce ucide.

Un fulger…Și iar beznă…O mândru chip fugar,
Al cărui ochi la viață adusu-m-a deodată.
Mi-e dat să te mai aflu în veșnicie doar?

În alte timpuri, locuri! Pesemne niciodată!
Căci nu știi unde umblu, ignor ce cale ții,
Că te-aș dori iubită, simțeam că însă știi.


 traducere de Octavian Soviany

Charles Baudelaire
Unei trecătoare

Asurzitoare, strada în jurul meu mugea.
Înaltă şi subţire, durere maiestuoasă
În voalurile-i negre de doliu, fastuoasă
Şi mândră, o femeie trecu prin faţa mea

Cu sprinten mers şi zvelte picioare statuare.
Eu mă-mbătam privind-o şi beam ca pe-un venin,
Din ochiul ei, cer vânăt de uragane plin,
Plăcerea ce ucide şi vraja care doare.

Un fulger... apoi noaptea! - Făptură fără drum,
Tu care cu-o privire m-ai renăscut deodată,
Abia în veşnicie te voi vedea de-acum?

În alte părţi, departe! târziu! sau niciodată!
Căci nu-mi cunoşti cărarea, nu ştiu spre ce mergeai,
O, tu zadarnic dragă, o, tu care ştiai!

traducere de Al. Philippide