Charles Baudelaire - Apus romantic de soare

Cât de frumos și proaspăt e soarele-răsare
Când explodează falnic lansându-ne-un salut,
Dar fericit e-acela ce poate, pe tăcut,
Să-i dea salut la vraja apusului de soare.

Vedeam cum se alintă izvoare, brazde, flori
Sub ochiul lui, ce geamăn e inimii zvâcninde,
-Să alergăm mai iute spre zare dar, spre-a prinde
Macar un licăr ultim, pieziș, scăpătător!

Ci-l urmăream zadarnic pe zeul ce plecase,
Împărăția nopții deja se instalase,
Cernită și jilavă, cu tremur friguros.

Tenebrele, în preajmă, duhneau a criptă parcă
Și îmi simțeam piciorul prin mlaștină cum calcă
Vreo broască putoroasă sau vreun limax scârbos.

 traducere Octavian Soviany